in dodii

Zilele trecute imi reaminteam cu o prietena despre incapacitatea copiilor de a face diferenta intre fantezie si realitate. De la psihologi cetire afirmatia.

Pe vremuri mi se spunea des idealist. La un moment dat, ori acest termen a scazut in popularitate (ca folosinta, nu ca valorizare), ori chiar nu am mai fost considerat asa. Poate de pe cand am ales sa fiu intolerant. Si se pare ca in mentalul colectiv idealismul si intoleranta sunt termeni incongruenti.

(Poate pentru ca intolerantul este cel care chiar incearca sa puna in realitate ideile sale, ceea ce l'ar scoate cumva din randul idealistilor…)

Oricare ar fi motivul… nu mai sunt idealist.

Iar acum revazand videoclipurile TED puse pe aici (cercetatori neuro, socio), apoi ajungand la cel cu copii… m’am intrebat daca nu cumva de fapt nici nu am fost idealist. Doar ca am ramas ancorat in nediferentierea anumitor fantezii fata de realitate.

Fiindca undeva, ceva, oricum o iau, da cu virgula.

Totusi nu traiesc intr’o lume iluzorie. Vad, sunt constient de mizeria societatii noastre. Chiar foarte pregnant. Si totusi ma opun celor care zic ca suntem de nimic.
Si paradoxal, desi nu sunt un optimist (experienta nu ma lasa), iar ma opun celor care spun ca este imposibil sa schimbam ceva.

Poate ca acestea sunt comportamente provenite din atasamentul fata de unele fantezii. La care pur si simplu nu vreau sa renunt, pentru ca atunci… la ce bun?

Ieri m’am vazut cu radu. Ca ma intreba cineva vineri, cum arata prietenii mei. Ei nu prea exista. In afara de radu. Fireste, cunosc o multime de oameni carora circumstantial le spun prieteni. Insa daca ar trebui sa numesc un om in pozitia de prietenul, este radu.

Desi vorbim destul de rar in ultimii ani. Mai ales de cand, intr’o seara, exasperat ca nu vroia sa perceapa o nuanta, o capacitate a unui om de a simti anumite lucruri, am creat un exemplu ipotetic in care am introdus in mod negativ un element pentru care are puternice atasamente emotionale. Mama lui. Atunci mi’am demonstrat cazul, insa chiar in momentul asta imi trece prin cap ca el nici nu a mai auzit demonstratia datorita efectului emotional prea puternic.

In fine, seara de aseara a fost o splendoare. Ceea ce imi lipsea de prea mult timp s’a petrecut. Discutie spumoasa, cu chestii inteligente, cu glume din toata gama, de la cele barbatesti, grosiere, la cele aluzive. A mai fost inca un tip. Prietenul lui. Niciunul nu semanam cu celalalt la nivel de colectie de convingeri, ori principii. Sunt doar tangente punctuale, ici-colo.
Dupa ce am terminat capitolul stiri din ultimul an, s’a ajuns la dezbateri. In fond inutile, insa in fapt esentiale. Destindere totala. Ba intram in hora si ma incingeam intr’o sustinere, ba ii priveam pe ceilalti cat de amuzanti erau facand fix acelasi lucru.

Si discutii. Mai dinspre esente, in mod clar nu despre aparente. Din care mai si aflam lucruri! In care ii mai auzeam si pe altii spunand chestii care pun in functiune rotite. In mod clar nu eram in multe puncte de acord intre noi, insa dupa ce (daca) treceam de dezacordurile faptice, cand ajungeam la dezacordurile de principii nu (mai) eram agresivi. Se postula: esti prost! si radeam cu totii. Stiam fiecare ca asta se datoreaza structurii diferite a celuilalt, structura pe care o respectam, si cel mai important nu il desconsideram din cauza acelor diferente. Da, uneori sunt de parere ca o anumita convingere a lui este nociva din punct de vedere social, insa unu: daca i'o schimb nu rezolv problema mare, si doi: este totusi de o novicitate redusa, efectele nocive produse de el in acel punct sunt chiar minore.

Si peste toate amicul meu radu a capatat doua deprinderi noi. Foloseste nu stiu pe poste de argument final, de neclintit, cu valoare de veto in fata argumentelor faptice. Si doi, foloseste nu are cum… in mod identic, ca argument de invalidare a realitatilor faptice confirmate de multiple surse. Copilarie curata. Amuzament bezmetic.

Insa cu toate astea, s’a maturizat intr’un partener de discutie. Pana acum discutiile dintre noi erau mai mult discutii dinspre mine spre el, cu feedback de calitate (adica un feedback inteligent). Din mai multe motive. Insa aseara discutia se balansase, si in plus, mergea singura. Nu mai era nevoie de mine sa dau la lopata sa bag carbuni. Mai mult pozitia lui capatase ceva vigoare, nu mai era cel care se codea in punctele delicate, c’o fi c’o pati. L’a invatat pe nu stiu, cu valoare de negatie ultima.

Radu a crescut mare.

ps. si totusi e drept, nici eu nu mai mergeam catre anumite directii, decat atat cat le deschideau ceilalti. ramaneam doar in domeniile de problematica deschise de ei.