Cool - cuvant de ordine

.

Nu stiu daca am apucat sa scriu (cum aveam de gand la un moment dat) despre lumea lui cool – confundata de unii si altii cu cultura. Indivizi infundati prin nişe in idei bizare, a-normale, ne-congruente.

Dar asta stiam deja. Insa mai nou ma dez-noimeaza varii actiuni – pure inutilitati – interpretate, traite, jucate ca si fapte culturale, actorii lor asumandu’si veleitati si primind aure intelectuale intr’o hora a imparatilor goi, in care toti fantasmeaza despre hainele care pasamite i’ar acoperi, despre care daca spui ca nu exista... si nici copii nu sunt ascultati.

Ii recunosti usor. Ideile lor sunt lipsa, discutiile lor sunt goale, au insa prezente scenice studiate, compuse cu grija, de la aspect aparent neglijent la tinute ingrijite la micrometru.

Mai cu saptamani in urma – poate vreo 4, poate vreo 8 sau... nu mai stiu exact – am deschis subiectul cu nenea ghitulescu (mircea). El – destul de relaxat – a raspuns (moale) ca azi totul in cultura este de frontiera. Poate a folosit termenul granita in loc de frontiera, nu mai tin minte. Dar oricum, nu era mantuiala. Am simtit cumva ca ii nisipeste gura acest subiect. Parca era o tema care il deranja, dar nu vroia sa afirme nimic impotriva fenomenului. Nu intelegeam de ce (nici acum n’o fac), era doar o discutie particulara.

Noica vorbea despre lautarism. Despre filozofia facuta in mod traditional (la noi) dupa ureche. Insa dupa o ureche geniala. Lautarismul nu avea o conotatie peiorativa (cu o singura exceptie, din cate stiu eu). Insa acum s’a trecut de la lautarism in cultura, la non-cultura etichetata ca si cultura. Dar e cool.

Iar azi dimineata in metrou am vazut din nou cum viata creaza un dans haotic al destinelor intretaiate.

.