Ocelumedefrustrati

.

Fi’n’ca:
De luni bune, de cand am ajuns fara sa cer in situatia de a lucra intr’o firma de renume, mi se reproseaza ca sunt ironic.

Da sunt.

Dar nu intruna!

Mai iestardei aflu si cum si de ce guita toti idiotii la meilurile mele, cu vorbe marsave catre seful meu.

Ca’mi zise unu’ ieri-alaltaieri, in timp ce ma injuram cu el intr’o sala de sedinte:  

- Tu esti suficient de inteligent ca sa ironizezi fara sa se vada. 

- Merci, asa, si? De ce crezi ca a fost cazul si conversatiei cu voi? (ca erau mai multi cu care discutasem) 

- Pai te’ai luat de font in loc sa ne spui care e problema cum mi’ai spus acum cateva minute.  

S’avem pardon! Ii spusesem acelasi lucru si pe mail si verbal. Ca fontul era deja mic si nu aveam cum sa mai comprim textul de 2 (DOUA) pagini A4 scrise cu marime font 7 intr’o pagina A5.

Atuncia m’am luminat.
1.    Ei nu citesc mailul. Simpla activitate de a le trimite mail cu continut real pentru ei este un act de o intelectualitate sfidatoare. Comunicarea scrisa este pentru intelectuali ingamfati! Pentru ei mailul este doar acel instrument formal prin care se arunca responsabilitati sau se face politica triviala. Acum am inteles si de ce mi’a zis zilele trecute seful meu ca mailul nu conteaza in actiuni reale.
2.     Si mai apoi nu este vorba despre cum ca as fi eu inteligent si ca i’as ironiza non-stop ci de faptul ca ei se stiu prosti! Si se asteapta sa ii iau la misto chiar si cand le vorbesc normal. Asa, by default! Ei se stiu limitati si stau cu parul ridicat, atenti sa loveasca orice misca si nu este aprioric recognoscibil. Mai ales cand l'au etichetat pe vreunu' ca inteligent. Fiindca ei stiu ca nu pot recunoaste cand sunt luati cu peste picior sau nu.

 

............................

Poveste asociata:
Idiotul lunii (asta e un titlu care se acorda nu lunar, cum s’ar crede, ci ad-hoc, brusc si intempestiv) “imi” trimite mail, de fapt sefului meu pe care il pune in copie, cu urmatorul text:

“Ca de obicei, noi muritorii de rand din afara spectrului IT asteptam cu umilinta solutiile si rezolutii complete.
Up-date-ul tau nu-si are rostul fara o continuare.Nu inteleg astfel de info trunchiate.A cerut cineva tiparire fata-verso? (da, chiar ceruse!)

Comentariul tau dupa cel al Mariei, sincer nu foloseste nimanui, doar daca ai vrut sa ne iei o greutate de pe suflet si sa ne spui ca nu se poate.Acum ma simt mai usurat, dar atat. Business-ul nu a inaintat cu nimic.”

Am tratat situatia cu larghete. Adica e asa de larga ca nici nu mi se rupe. Am scos frumusel la imprimanta cele 2 (doua) pagini scrise marunt, am scos si pagina deja plina pe care doreau sa inserez textul, am mai luat un creion si m’am dus la el la birou. Si cu voce suficient de tare incat sa afle oricine ureche interesata i’am spus sa’mi arate el unde este loc pentru acel text, conform cererii pe care o sustinea. Sa arate ca stie ce cere, ca nu cere stupizenii, sa arate ca mai este in stare si de altceva in afara de vorbe in dodii pe la sefi. Si i’am pus foile cu un gest larg pe birou.

Initial incercase sa ma ignore. Dar cand mi’a auzit textul chelia i’a tresarit.
S’a uitat vag la hartii. Ca vitelul la poarta noua. A spus scurt “Eu iar nu mai inteleg nimic.”. A stat cateva secunde gandindu’se. Crede cineva ca se gandea la o solutie?! Neeh!  Idealisti! Se gandea la cum sa minimizeze pagubele imaginii lui! Asa ca a gasit un pretext ca sa mergem intr’o sala de sedinte, unde sa nu mai auda si altii cat de stupidus este.

Ah ce frumos i’aici! Gramada de indivizi care se stiu ca’s incompetenti si tot ce fac este sa isi apere luciul.

.