Eroul Zilei

- sau Unflarea in Pene -
- sau Stim vs Simtim -

Din categoria povesti IT pentru omul de rand…

Joi.
Colegii de la retelistica, plini de simtaminte curate, au purces la testarea legaturii secundare la internet si au simulat picarea celei principale. Firesc, undeva la sfarsitul orelor de program… cand mai tot omul se grabea sa termine ce a inceput, ori daca nu avea nimic de facut se intreba cat de aglomerat fi’va metroul.

Buba. O aplicatie da semne de asfixiere. Buba numarul doi. Colegii de la retelistica sustineau ca totul a revenit la normal din partea lor. Iaca scantei si cuvinte strivite printre dinti. Vine ora eliberatoare, lumea da din umeri si pleaca acasa. Unii cu spume, altii cu lehamite. Si altii cu o combinatie a celor doua.

Pe drum mi se scanteiaza o idee: pai daca acea aplicatie a dat cu virgula, alta - si anume cea pe care cica o gestionez io… trebuie sa fi paralizat cu succes (din punctul utilizatorilor de vedere)! Si ma intreb de ce oare n’am primit nicio plangere de la contabilitate (ca asta a mea ie aplicatia pe post de coloana vertebrala a contabilitatii, iar ei se afla in alta locatie). Hm, in fine, poate fiind la sfarsitul programului nu mai erau oameni care sa sesizeze ceva. Dar mi’aduc aminte ca exista aproape totdeauna o fata care sta si lucreaza pana la ore dureroase. I’as da un telefon, sa vad ce face, sa’i zic ca daca inca ii merge prost nu se mai rezolva nimic in seara asta. Dar nu am numarul ei.

Vineri. Dimineata.
Dimineata incepe in tromba. Datorita paraliziei de ieri toti utilizatorii s’au bulucit si incotopenit prin server. Ii iau pe toti la rand si ii curat de fisiere temporare ramase nedumerite in coada de peste.

Still got the blues! Ok, oamenii acum pot porni programul… dar acesta reactioneaza crunt de lent. Actiuni de o secunda-doua dureaza 20-30. Actiuni de 5-10 secunde dureaza minute. Incerc sa localizez problema. Intru pe server… totul arata firesc. Simt un fior interesant: unu - tipul care mi’a predat (adica nu) gestiunea programului nu este la munca azi. Adica nu mi s’a spus deloc precis cum functioneaza, dar trebuie sa rezolv. Si doi… daca baza de date s’a cracanat ieri, backup’ul facut azi-noapte este deja corupt. Recte inutil. Iar ca sa ofer contabilitatii un program cu datele de alaltaieri… mare show mare…

Si totusi… (iubirea) de ce mie imi merge ok iar lor nu? Pai… retea? Vorbit cu amicii de la retelistica… mi’au demonstrat ca la ei e totul ok.

Buba mare. Contabilitatea incepe sa fiarba. Este inchidere de luna. Cine a avut legatura cu lumea contabililor stie ce inseamna inchidere de luna. Acea nastere cu sfortari care se intampla mai precis decat ciclul iubitei. Insa tot cu puternica incarcatura emotionala... uf, vine, vine? ... stai ca vine... da' nu mai trece odata?

Insist. Imaginez tot felul de teste ca sa depistez sursa problemei. Totul indica reteaua. Insa colegii de la retea imi demonstreaza din nou ca reteaua este functionala in parametri normali.
Si dai si pune’ti intrebari existentiale! Cum exista daca nu este?

Urmaresc si alte incidente care mai apar dinspre contabilitate. Si aflu ca au probleme si cu internetul. Iar ma duc la retea. De acolo mi se demonstraza ca de fapt este de la infrastructura – nu ar functiona corect un proxy. Deci nu ar interactiona cu problema mea. Pe de alta parte insa infrastructura incepe sa… dar nimic concludent nu se intampla. Fac si eu propriile cercetari: demonstrez ca nu e numai de la proxy ci (din nou) si de la retea.

Dupa vreo doua ore de surubarit, testat, pipiait, mirosit, dau un mail catre tot departamentul IT. “Mai martafoilor, care ati dat din botoane ca la playstation, ca uite nu mai mere caruta!” Aaa… nu! Mesajul asta l’as fi dat cu o jumatate de an in urma. Cand lucram intr’un mediu uman, uneori chiar cald, amuzant, placut. Acum, ne’am integrat in multinationala. Asa ca am prezentat rece problema, dimensiunea ei, testele care aratau cu degetul catre retea… si doua solutii. Una in curtea retelei si una de criza – daca nimeni nu face nimic eu imi gasesc solutii – mai radicale, doar sa mi se aprobe!

Acum incepe distractia in grup. Monitorizari de trafic, descoperiri interesante, tarla de tentative esuate de autentificare, alta tarla de tentative de plimbare catre zone interzise sau dezafectate… analize, cautari… zi de seara pana’n vara. Si ii vedeam cum plecand pe fiecare pista se departau de subiect, de problema. Dar daca asta stiau sa faca ii lasam. Poate aveau dreptate! Pote gaseau totusi ceva!

Vineri. Pranz.
Din rarunchii simtirilor emerge o idee. Mie imi mi. O pipai… e cam hazardata. Tot despre retea. Dar dupa o perioada ma acomodez cu ea si capat curaj sa o verbalizez.
Network’ul imi demonstreaza tehnic ca nu e corecta.
Zic ok, am inteles. Dar aceeasi treaba nu s’ar putea intampla in alt sector, nu in cel pe care il supraveghem / testam noi? Fiindca tare ar fi explicat toate problemele… Cica nu. Bine.

Incet, incet directiile de lucru dispar, se sting in munci de rutina.

Eu repet mecanic “Cred ca functionam pe conexiunea de back’up…”. Este singura noima a lumii. Altceva nu mai poate explica existenta. Mareata Existenta…(ca iar il sar pe heidegger si ma duc direct la platon)

Primesc un mesaj de la seful mare. Raspuns la anuntul meu referitor contabilitatea care este in criza, la incheiere de luna se uita pe pereti... Sa scot fondul galbui de la mail!!! Subit, instantaneu si intempestiv imi sar capacele. Adica eu anunt lucruri importante (criza) si imi raspunzi despre culoarea fondului??? Adica imi freci neuronul de fiecare data cu texte de multinationala, ca stimulam inoventia si creativitatea si imi ceri sa fiu furnica nediferentiata si nediferentiabila?! Adica utilitatea reducerii fortei contrastului in scopul prevenirii oboselii ochilor nu conteaza? Adica daca asa ma simt eu mai acasa in felul acesta facand conexiune cu cartile vechi care mi’au tapetat viata… tu’mi ceri sa fiu tuns calcat spalat ca in filmele cu soldatul model din armata americana?
Ma gandesc o secunda cat de tare imi risc salariul si ii raspund la problema ridicata de el. Cu spume, dar elegant. Daca la cea ridicata de mine nu gasea ca am avea ce sa ne spunem…

Vineri. Spre seara.
Cei de la retea propun achizitionarea unei tevi mai mari. Ca asta ar fi subdimensionata. Si d’asta… Seful mare face o minisedinta. Doar cu sefii de echipe. Io fiind integrat in multinationala am coborat la nivel de furnica. Si desi seful meu de echipa fusese plecat toata ziua, nu analizase, nu stia cu ce se mananca problema, si oricum nu genul de om cu idei / solutii, era chemat. Io, care adunasem de’a lungul zilei toate informatiile despre subiect nu.

Cand ii aud ca o iau pe coclauri ma duc la ei si le dau informatiile corecte.

Ii las apoi sa vorbeasca, sa caute problema, sa caute… Cand ii vad ca au ramas fara directii, deschid din nou gura. Si le spun ideea mea cea fixa: functionam dintr’un motiv sau altul pe backup. Iar si din nou omu’ retea demonstreaza ca nu este posibil dpdv tehnic, suntem cu totii convinsi. Io mai putin, aproape de nu. Le mai spun alta directie potentiala insa cu bataie lunga si dificil de detectat.

Se decid trei lucruri: unu - se urmareste directia cu bataie lunga spusa de mine, doi - se instaleaza un analizator de retea mai competent… si ca sa imi faca si mie un hatar… trei - sa scoata cablul de back’up! Bine, dar o facem degeaba! Zice omul retea.

Se scoate cablu’ cu pricina… si bezna! La nivel conexiune, bineinteles. Quot erat demonstrantum! Butonare, trecere manuala pe linia principala… surpriza (!) programul contabilitatii merge in pas vioi!

Le’am rezolvat iar problema creata de ei, problema generatoare de stare de criza… rezolvare din curtea lor.

Partea de dat cu capul: omul secundar de la comunicatii imi raspunde pai asta era treaba romtelecomului – ca avem externalizata o parte din comunicatie… pai sa nu ii dai cu ceva in cap? Adica eu din alta zona (aplicatii) iti rezolv o problema din curtea ta (comunicatii) si tu spui ca nu era competenta ta?

Totusi, incet-incet in felul asta seful cel mare va intelege cum imi justific eu salariul cu care am venit din firma achizitionata de catre mareata multinationala. Cu care banuiesc ca nu este de acord. Si tare banuiesc ca ma mutase intr’o zona de activitate in care nu aveam pregatirea necesara pentru a da randament, pentru a avea justificare de scadere a salariului la un moment dat!

Am plecat acasa mai umflat in pene ca niciodata.

Partea paradoxala: de cate ori scot cate o chestie d’asta… o scot ca o simt! Nu pentru ca o documentez tehnic (bine, dupa ce o rezolv stiu si modalitatea tehnica de demonstrare)! Cum spunea ieri o colega, dupa rezolvare… De unde era? Cum ai zis tu? Pai da, ai sustinut ceva de bun-simt. Eu rezolv problemele prin’o abordare in care predomina bunul-simt, nu tehnica.

Asa ca… o firma care nu isi permite sa angajeze specialisti… macar sa angajeze oameni cu bun-simt. Desi cred ca astia sunt mai rari decat primii. Dar si accepta salarii mai de bun-simt decat primii. Si doi... ascultati bai de oamenii cu bun-simt!

Nota: de’a lungul scrierii postului, am stat incredibil de mult timp ca sa caut cuvinte romanesti pentu automatismele englezesti (chiar si in afara de cele de specialitate). Si am vazut cat de greu am reusit sa ajung de la useri la oameni! (de la useri am trecut la utilizatori… iar dupa doua recitiri… am realizat: aceia sunt oameni, nu utilizatori!)

------------

Chestie. Colaterala si neadiacenta - ca victimele bombelor americane.

Un om achizitionat si el odata cu firma, de catre mareata multinationala, reclama intr’o buna zi ca un mesaj e-mail i’a sosit dupa 4 (patru) ore (ORE)…

I se raspunde ca patru ore sunt considerate in mareata multinationala ca fiind acceptabile, drept care si el trebuie sa se alinieze…

Am vrut sa’l sun sa rememoram timpurile cand tineam eu (noi, firma romaneasca) serverul de mail si… 4 ore….? Hoho!

Dar am o solutie si pt asta: fiecare gigel isi face blog in loc de mail. Si se organizeaza oamenii, fie omu’ pune pe propriul blog mesajul pe care il are de trimis, si mentioneaza in titlu “pentru gicuta”, fie il pune pe blogul destinatarului (mai fezabil).
Adica un sistem gen: nu sunati, mai ies ieu din cand in cand!