octombrie ploios, extaziant!

La 3 dimineata nu mai am somn. Credeam ca insomniile vin dupa 40 de ani. Nu la 30 si ceva.

In sfarsit se lumineaza, pe fundalul a doua vise in stare de semitrezie, concomitente cumva... in unul tot lucram sa rezolv o problema si (IT ceva), in celalalt explicam unei mese de imbuibati ca bunastarea lor remarcabila se datoreaza salariilor de mizerie pe care le'au practicat in firmele lor, nu vreunei capacitati personale, si ca de fapt nu eu mananc pe gratis la masa lor ci ei mananca din diferentele intre munca prestata si munca remunerata a angajatilor...

iar de pe la 4-5 mi'am dat seama ce mail trebuie sa trimit in departament, dupa prima zi de IT la multinationala. pentru ca lucrurile merg stupid. datorita unor useri idioti, IT'stii lucreaza pe windowsuri aschilambice! pentru ca e mai usor sa ii tampesti pe cativa decat sa ii inveti pe multi... si de ce sa se faca diferentieri?!? aberant!

paranteza: ieri imi dadeam seama ca in multele firme romanesti pe care le'am cunoscut exista urmatorul tipar: munca este facuta de cei platiti prost. banii sunt luati de apropiatii patronilor. iar acestea doua sunt multimi disjuncte. pentru ca si in cazul ideal in care devii apropiat al patronilor tocmai pentru ca muncesti bine, incepi sa castigi mai mult... dar nu ti se mai cere sa faci mare lucru! e un mic paradox pe aici...

Si ploua. E sambata.

O matusa a facut in sfarsit rost de o reteta cu fortral pentru tata. Ma sui in masina, plec sa o iau. Ceva e in neregula. Am pana pe spate. Toate lucrurile care umpleau portbagajul zboara pe bancheta din spate. Bancheta care oricum este deja sub un haos de hartii, cd’uri si naiba’stie’mai’ce lucruri din fostul birou, care nu ai’au gasit rostul de a fi duse in noul birou.

Sa faci pana pe ploaie intr’o dimineata rece de octombrie este un deliciu. Macar ploua marunt. Asa ca pot ignora.

Scot rezerva. E cam dezumflata. Totusi pun cricul, ca sa duc masina pana la vulcanizare pe o roata mai dezumflata, nu pe una care merge pe janta.

Totusi ma opresc doua secunde. Vulcanizarea e la doua sute de metri. N’are rost atata trambalare. Scot cricul, avarii, vulcanizare.

Asta a fost cel mai bun lucru pe ziua de azi: vulcanizarea e la doua sute de metri.

Roata care este pe pana… la revedere tabara draga!
Umflam rezerva, o verificam, nu scoate bule, deci e buna.
Dar cand o scoate din apa, vedem un cui.
Deci nu e buna.
Petic, asteptare, frig, ploaie.
Cand sa puna cauciucul inapoi pe janta, supriza. Mai este inca un cui.
Iar petic, iar asteptare. Tot frig, tot ploaie.

Totusi cred ca a mai fost ceva bun pe ziua de azi. Tot circul cu ia roata, schimba roata a costat numai doua sute de mii.

Insa acum nu mai am rezerva.
Ce am aflat? Ca un cauciuc poate avea doua cuie si totusi sa nu scape aer la verificare.
Si ca trebuie sa cumpar un cauciuc. De fapt doua, pentru ca trebuie sa aiba acelasi nivel de uzura dreapta cu stanga. Plec de la vulcanizare.

Ajung la matusa, iau reteta. Inevitabil tirade de oameni in varsta. Ca tot ce avem dam pe medicamente. Imi trece prin minte ca batranii dau tot ce au pe medicamente, cei tineri pe chirii.

Ambele lucruri se intampla doar datorita avaritie promovata ca si calitate in societatea de azi, sub numele de “om de succes”.

De cand cumpar medicamente pentru tata, am doua farmacii in care sunt suficient de popular. Si mi se dau si unele bomboane pentru care altminteri ar fi nevoie de reteta… In prima farmacie, dupa ce o tanti se codeste aproape jumatate de minut imi refuza reteta cu fortral pentru ca ar fi fost modificata data…. Uimitor, chiar stau cateva momente sa cantaresc daca sa emit acele cuvinte care imi vin in minte ca acceleratele de pe vremuri: “Esti vaca!”.

Cand ies dau cu ochii de saormarul meu preferat. Face liceu la ff (sau ceva similar). Stam putin de vorba. Fiindca eram inca in mana cu hartiile, ii spun de problema zilei. Saormarul meu confunda cateva cuvinte din limba romana, in mod repetat cand ajungeam la inchidere, pe la 10 seara imi spunea ca sunt cel mai matinal client al lui. Nu m’a lasat niciodata inima sa’l corectez, desi de multe ori m’am gandit cum as putea’o face fara sa ii creez vreo senzatie de jena. Si totusi cand ii spun cancer si pastile el imi zice direct fortral. Mie mi’a luat o jumatate de an ca sa aflu de medicamentul asta. Si imi povesteste. A avut si el probleme cu tatal sau, diabet crunt, 130 de kilograme, fara un picior… si nu il luau in evidenta pentru ca nu il plimba pe la cabinetele cu pricina…D’asta nici nu a mai terminat liceul. Sistemul medical de succes.

Reteta are valabilitate 24 de ore. Ma duc la cealalta farmacie.
In parcarea de la arhitectura, plin de imbecili. Desi sunt locuri libere 5 (CINCI)! metri mai in fata, un matiz a parcat paralel cu alte masini. Din motive de nesimtire, lene si tampenie (stiu asta datorita studiilor aprofundate de psihologie pe care le'am facut vreme de sase ani). Desi avea loc sa treaca pe langa matiz (e drept cu oaresce grija) o cotofana de 50-60 de ani sta si se uita la matiz, ca gaina'n lemne. Sa'i faca loc sa treaca. Pustiul din matiz, considerand ca este suficient spatiu, refuza sa miste. Iar eu sunt in spatele lor. Si ma uit cum ploua. Cu apa si cu idioti.
Dupa cca 30 de secunde de claxoane, dopul se pune in miscare. La curba, alt imbecil. Taran de BZ pe contrasens, avea pretentia sa ii fac eu loc sa treaca. In curba! Destul de probabil pe principiile cumulate: sunt gras si am masina mai mare - asta tot din anii de psihologie stiu. Uimitor, n'am sarit prin parbriz la el. Desi ar fi trebuit sa o fac, as fi avut si eu o placere pe ziua de azi!

Ajung in farmacie, totul merge ok. Aparent. Se intoarce nu cu medicamentul ci cu alt motiv de refuz: nu este pe reteta verde.

Dau din umeri, imi iau hartiile, plec. Lehamite.

Ajung acasa. Ca sa nu’mi sparga masina, mut iarasi obiectele atragatoare de pe bancheta din spate in portbagaj. Cand iau punga cu lichid de parbriz, descopar ca s’a spart…a curs prin masina, printre celelalte lucruri, excelent! Macar nu e lapte ca altadata. Recuperez cateva carti de vizita fleasca si las restul obiectelor sa se usuce de la sine.

Si ploua, octombrie, intunecat.
Sunt zile in care viata este cu adevarat minunata!