oameni care traiesc frumos

Este derutant pentru mine. Sa primesc ceva. Chiar si o vorba buna. Sau mai ales. Parintii… sau… nici macar parintii nu m’au obisnuit cu asta.

Iar sambata un unchi a venit cu tot familionul lui sa ma ajute sa fac curat in casa. Intr’o casa care cel putin pe vorbe e a mea de o saptamana incoace. Nu mai fusese curatata de circa 20 de ani…

Un unchi, nevasta lui si unul din fii au facut smotru in casa la mine o zi intreaga. Cam o data pe ora ma opream, si ramaneam cu ochii pironiti la ei. Eu n’am fost obisnuit sa mi se dea, asa din senin. Nu’i intelegeam.

Inca inainte de plecare ma intrebam cum le pot multumi. Am un pic oroare de manifestari publice, cuvantari teatrale, emotionale. Si era clar ca nu o faceau pentru multumiri, ci… eventual Kant si povestea lui despre datorie, morala…

La plecare le’am spus scurt va multumesc, m’am uitat in ochii lor si atat. Din gramada aia mare de cuvinte pe care o cunosc in limba romana acestea au fost singurele pe care le’am gasit potrivite. Nu sunt obisnuit sa primesc din senin, fara interes, nu sunt obisnuit sa multumesc pentru asemenea gesturi.

Si totusi n’ar fi trebuit sa’mi provoace acea senzatie ciudata de "cum dau inapoi?".
Fiindca mi se intampla si mie sa fac lucruri dezinteresate. Doar acum zece minute cand am coborat sa’mi pescuiesc pisica de pe langa casa, am vazut fetita vecinilor de dedesubt trista ca nu putea sa prinda pisoiul pe care pusese ochii sa’l duca in casa. Ii da mancare de ceva timp, are grija de el, il ia in casa uneori, dar tot sperios este. Dupa ce mi’am dus sus patrupeda am coborat din nou cu o bucata de cascaval in mana. Dupa cateva minute bateam la usa vecinilor si le dadeam speriosul portocaliu vargat si pufos.

Din cand in cand ma mai duc la un cunoscut si dau meditatii la matematica sau pun un perete de gipsacrton, sau repar un computador. Si nu iau bani pentru ca mi se pare penibil. Nici macar multumirile nu le primesc prea bine. Nu fac aceste lucruri pentru multumiri, ci pentru ca asta este modul frumos de a trai unii cu altii. Si daca ii vad ca se cramponeaza in multumiri imi dau seama ca n’au inteles mesajul din spatele actiunii. Si atunci imi dispare si starea de implinire data de libertatea alegerii modului de a trai…

Din acest motiv acum am gasit suficiente cuvintele va multumesc.

Si tot nu’mi vine inca sa cred cat de greu mi’a fost ca sa accept ca nu trebuie sa dau ceva inapoi.