diverse

pai cine vrea copii. sa mearga in auchan. ca am fost io acum si intr'o juma de ora de cel putin doua ori la megafoane s'a anuntat ca "parintii lui icsulescu in varsta de circa doi ani sa vina la relatii clienti" - se pierd / se gasesc copii intr'o fericire!

cand am fost in olanda am mai invatat ceva. na, ca nu mai stiu ce. da's convins ca o sa'mi aduc aminte.

iar legat de memoria mea asta distractiva. zilele trecute mi'a picat fisa (nu fi'sa ci doar fisa). in copilarie eram batut constant spunandu'mi'se "esti tampit, esti cretin, idiot, nu stii pe ce lume esti". iar cum totusi neuronul zbarnaia, o modalitate de a fi la nivel psiho policy compliant (da termen it) a fost sa'mi faultez memoria. era o modalitate de a asculta, de a ma conforma, de a deveni intr'un fel prost, idiot, nestiutor pe ce lume ma aflu. merci iuli. imbecilule!

si ca tot am ajuns la capitolul asta. au venit doua revelatii deodat'. aia e prima, asta e a doua. ma tot intrebam de ce pana mea ma enerveaza idiotii, prostii. singura ipoteza era ca prostii sunt fiinte periculoase. pot sa te lase lat fara sa vrea asta, fara sa aiba ceva cu tine... doar treceau si ei p'acolo cu coasa la spinare. dar stiam ca nu asta e motivul. am realizat ca la baza e modul in care am fost invatat sa percep mersul lucrurilor. nu gresesti - esti pedepsit. gresesti - esti pedepsit. RAU.
iar acum. vedeam prostii gresind intr'una. firesc, ma revoltam. cum pana mea? eu sunt pedepsit si fara greseala iar ei pot sa faca asa la nesfarsit fara sa pateasca nimic!!! rage! lumea mea era contrazisa. si nimic nu te baga in fibrilatii mai tare si mai orbeste decat contrazicerea convingerilor profunde asupra functionarii lumii... si nici nu stii de unde te loveste.
iuli... roaga'te sa mori inainte sa imi treaca prin neuron o modalitate adecvata de a te pedepsi.

pardon. au venit trei deodat'. a treia cu un mic delay, d'asta nu a intrat la numaratoarea arbitrului. si este o adaugire la prima. ca in timp ce eram batut si mi se spunea ca sunt prost samd - primeam mesajul ca nu sunt ok. si au mai fost si alte mesaje ca nu's ok, nu's binevenit, nu apartin acolo. deh' parinti divortati, recasatoriti, bairam total. asa ca pana la 14 ani am crescut cu ideea (corecta dealtfel) ca i don't belong. apoi am plecat de acasa. da, la 14 ani. dar ideea a ramas... si oriunde mergeam, mergeam cu senzatia ca sunt un outsider. deja convingerea ca i don't fit facea parte din bunurile mele... pana acum.

iar cineva mi'a zis zilele astea ca de o vreme nu mai sunt vesel, nu mai imprastii bunadispozitie. deh, eram in travaliu. si inca tot nu ma simt in dispozitia de a zambi. vine o avalansa de amintiri ale lucrurilor care trebuiau sa fie si nu au fost in ultimii 15 ani... inca mi'e greu sa'mi desclestez maxilarul.