Personal

Tristete

Acum mi’ar trebui chitara.

Cuvintele nu mai sunt suficiente.

(dar am zis ca n'o mai folosesc)

Am primit putine sfaturi in copilarie. Asa ca le’am luat in serios.

Unul dintre ele a fost sa caut bogatia interioara, fiindca este cea pe care nu ti’o poate lua nimeni, fiindca oricear fi te poti bucura de ea...

Bucuriile pe care ti le ofera bogatia interioara sunt deseori capabile sa faca sa paleasca lipsurile pe care le provoaca in lumea de azi. Dar nu totdeauna. Si nici macar suficient de des. (s’ar gasi pentru aici un citat din paler, probabil l’am pus deja in alta postare)

Lumea bogatiei interioare este incompatibila cu lumea exterioara.

Am vrut cu ani in urma sa fac drumul de la interior spre exterior si sa scriu despre asta. Coincidenta, in ziua in care m’am hotarat, am intrat la dalles si am luat o carte. Lupul de stepa / hesse. Deja scrisese cineva ce era de scris... si gasise si sfrasitul - cel mai realist. Drumul asta e greu de crezut ca ar avea alte finaluri.

Acum realizez ca a fost destul de funy. In duminica aia insorita m’am hotarat sa plec spre lume si mi’am mai luat o carte. Hesse. Da, putin incongruent. Si totusi nu e o incongruenta atat de mare cum pare. Se vroia un drum, nu un soc, nu un salt bungee. Un drum cu pasi.

Unul din pasii cei mai nesiguri a fost (sau este) cel botezat “hai sa ma intereseze nimicurile care ii agita pe cei multi”, hai sa ma extazieze baloanele de sapun... asta nu reusesc. Pot sa zambesc in fata lor, uneori insa nici macar atat de mult incat sa ajunga zambetul la suprafata. Dar sa ma extazieze... come on.

Si apoi mai vin si momentele de detasare. In care vezi din nou cu luciditate ca iti risipesti viata cu nimicuri. Si vrei sa te ridici in picioare si sa te ocupi cu altceva decat nimicuri... dar e o lume mica. Nu ai unde, cum, cu cine.

Si bagi, sau bag,

iar

capul

sub apa.

Sub apa unde lucrurile devin tulburi, unde senzatia (notiunea) de sus si jos devine subiectiva. Sub apa niste nimeni sunt mari, niste brancusi sunt in groapa marianelor, in bezna. Sub apa susul si josul oricarei scari de valori sunt obiecte pentru jonglari in functie de interesele momentului.

Sub apa cuvintele devin zgomote, se vorbeste din frica de tacere, nu pentru a transmite ganduri.

Partea cea mai proasta din sfatul cu bogatia interioara, partea care lipseste de acolo este avertismentul. Care sa iti spuna ca daca ajungi la bogatie interioara... numai tu o poti vedea. Si indiferent cum si ce incerci sa oferi... ceilalti pot vedea numai o caricatura a ei. Si asta doar in cazul in care nu refuza sa vada, caci asta vor face in mod sistematic. Pentru propria lor protectie.