..............
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Marin Sorescu)
..............

duminică, 13 septembrie 2009

versuri


Tin minte ca undeva in jurul clasei a IV’a stateam singur in casa, intr’o seara. Si’ai fi zis ca ma obisnuisem cu asta. Insa tot tineam luminile aprinse prin toata casa. Si cum nu mai aveam nimic nou ce citi, am pus mana pe poezii. P’astea le evitasem ca erau “de fete”. Si ca sa am totul in raza vizuala, m'am pus la masa mare din sufragerie, in capul mesei. Mai intai a fost cosbuc, ca avea un volum cantece de vitejie, ori astea clar nu erau de fete. M’au incalzit. Apoi Eminescu. Apoi Minulescu… (la cat de putina poezie am citit pana in ziua de azi, Minulescu ramane preferatul meu).

Revenind la acea seara. La un moment dat am inceput sa citesc cu voce tare. Eram curios sa aflu cum se aud acele cuvinte. Si asa… m’am aprins de’a binelea. Gasisem o lume noua, splendida.
Apoi, nemultumit ca versurile imi suna prea ritmat, am inceput sa le modulez, sa le caut un cantec al vorbirii mai in acord cu povestea pe care o spuneam.

Intr’un tarziu au venit. Mama si sotul ei. Tarziu. Zece, poate unsprezece. Cand am prins’o pe mama singura, m’am dus si i’am spus despre descoperirea mea. Recitasem poezii toata seara si’mi placea! Si facusem ceva nou cu versurile. Era ceva frumos, nu era plictisitor, nu era lipsit de sens sa faci acel lucru.

Mi’a raspuns: “Lectii nu puteai sa faci!”. Si ceva dispretuitor fata de poezii si tot ce era legat de ele.
Atunci… mi’a parut rau ca poeziile sunt atat de neimportante.

Si asa azi ma intreb din nou ce as fi ajuns daca as fi avut parinti care sa ma sustina.

Uitandu’ma in copilarie vad ca am avut aplecari puternice catre literatura, poezie, matematica, sah, limbi straine, tenis.

Asa ca acei parinti mi’au spus sa aleg intre un liceu de mecanici auto si unul de ospatari/bucatari. (ei fiind totusi oameni care lucrau intr'un institut de proiectare!). Profesoarele la scoala erau ingrozite de aceste variante.

Iar dupa liceu, cand invatam singur pentru ASE, si mai aveam doua luni pana la examen… eram batut la cap zilnic sa ma trezesc la 5 dimineata, sa ma duc sa vand ziare… “ca nu esti belfer, nu esti vre’un printisor”. Desi castigau bine... si mai mult, eu chiar aveam ajutor de somaj maricel spre foarte mare.

Iar azi cand stau de vorba cu tot felul de pufosi ori pufoase carora parintii le’au platit si facultatea, si locuinta in bucuresti, le’au dat si mancare pe timpul facultatii… si ei imi spun ca de fapt viata este usoara daca esti pozitiv… ca tot ce conteaza este sa ai o atitudine pozitiva iar lucrurile se rezolva, viata este usoara… undeva mie imi da cu virgula. Si le inchid gura rapid cu ceva dur. Ca sa nu mai vorbesca despre ce nu au habar.

Abia dupa zece sau cincisprezece ani am mai citit pozeii cu atentie. Cu toata atentia. Si mi’a tremurat sufletul. Ale Despinei. Ea, fratele ei si cu mine eram cele trei persoane care stiau despre acele poezii. Am fost primul ei prieten caruia i le’a aratat. Dupa cativa ani mi’a zis ca am ramas si singurul.

Nu vroia sa le publice. Nu vroia sa le arate. Din acelasi motiv pentru care un personaj din martin eden (jack london) nu vroia sa’si publice capodopera vietii lui. Acolo era sufletul ei. Pe care nu il vroia la indemana toparlanului manelist pentru scrijelire de sms’uri “de dat gata femeile”.

Despina, imi lipsesc versurile tale.

5 comentarii:

  1. Cred ca peziile sunt frumoase, desi personal nu mai citesc asa ceva.
    In ce priveste fazele cu parintii cred ca ei isi doreau ce erea mai bine pentru noim dar este foarte adevarat ca daca ne-ar fi sustinut in anumite perioade ale vietii,daca ar fi avut incredere in noi , poate destinul nostru ar fi fost altul.
    Pacat ca am ajuns la varsta aceasta si ince nu reusim sa ne redescoperim , sa ne recunoastem, sa ne autocunoastem...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ah....
    Cartim draga, da-mi voie sa cred ca asta cu parintii care ne vor numai binele nu este general valabila. E o chestie care se aplica in unele cazuri, insa nu in toate. Stii si tu asta, ca ai niste exemple foarte concrete langa tine :) Si chiar cand se aplica poate esua cu gratie. Partea cu "binele" este al dracu' de interpretabila. Ca sa stii ce e bine cu adevarat pentru un copil e mult mai complicat decat pare. Si de aici am putea ajunge la o discutie despre valori si valorizare, dar ne intindem prea mult si ... na!

    De ce sa nu reusim sa ne cunoastem, descoperim etc? Eu cred ca o putem face (ok, poate nu complet,totul e in vesnica miscare) daca ne uitam CAT trebuie UNDE trebuie si CAT MAI PROFUND .

    Minulescu imi place si mie :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cartim, explica te rog, unde e binele atunci cand trimiti un copil cu prezente constante la olimpiadele de mate si deja cu concursuri de sah castigate la 13 ani (concursuri oficiale, nu de strada)... la liceu de mecanici auto? Ca a intervenit un apropiat de familie pentru ca sa apara optiunea bucatari/ospatari!... :))
    Asta mai ales in timp ce pentru celalalt copil ai cu totul alt set de masurare a binelui, si desi nu a invatat niciodata sa vorbeasca corect gramatical, faci presiuni sa'l trimiti la un liceu teoretic...
    Cartim... iesi putin din stereotipii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt multi copii singuri si straini deveniti maturi înainte de vreme. In povestea ta multa lume se regaseste si sufletul tau are milione de « frati » pe pamânt chiar daca detaliile nu sunt aceleasi. Ai avansat, ti-ai creat singur un drum si poti fi mai mandru decât orice « pufos/oasa » !

    Iti place sa scrii si ti-ai deschis portile lumii aici… dar nu sunt destul de mari… Ar trebui sa mergi mai departe, asa cum faci de ani de zile, ar trebui sa te-ntâlnesc într-o seara la libraria din colt… sa stau la coada ca toti ceilalti asteptandu-mi randul pentru a-mi semna cartea scrisa de tine pe care tocmai am cumparat-o !

    Va jusqu’au bout de tes rêves... !


    Chercher l’essence des choses dans cette petite vie,
    Réveiller dans chacun l’esprit aventureux
    Et comprendre enfin le sens du mot « heureux »,
    C’est dépasser la peur, connaître la survie…

    Tels les Phénix d’Attâr avec beaucoup d’envie,
    Pour affronter « demain » tu étais désireux.
    Avec ta force d’esprit et l’humour savoureux… !
    T’avoir croisé un jour, saches que j’en suis ravie.

    RăspundețiȘtergere

spui, semnezi.