a intelege, nerezonabil!

Pericolul lui “a intelege”. De’a lungul cuvintelor am mai tot povestit p’aici despre cateva chestii care sunt vazute curent ca fiind pozitive, pe cand in culise se dovedesc pe dos. De pilda cum speranta de fapt este o chestie groaznica, cum inteligenta este asijderea.

Azi avem lectia despre intelegere. Cum ca cel ce intelege tare mult va fi avand de beneficiat!... zice vorba popolara la colt de barfa, la o masa.

Asa creste copii mari cu tot felul de nerozii indesate la mansarda.

Cautam sa intelegem pentu ca visam noi ca asta ne va ajuta. Ne va ajuta la ce? Da, una e sa intelegi in ce parte a cuiului trebuie sa dai cu ciocanu’… da’ sa intelegi de ce oamenii una-alta… chiar nu foloseste la nimic! Si pierzi o gramada de timp, pierzi o gramada de viata.

Intelegerea exagerata naste pasivitate. Stai sa intelegi. Si asta, si aia, si aia, si tot asa, la nesfarsit.

In timp ce viata este facuta de cei ce nu inteleg da’ actioneaza. Si iti schimba decorurile (exterioare) constant si rapid. Manelistul incepe sa poarte hainele in care te refugiai tu, incepe sa ia aspectul pe care il cautai pentru a te deosebi de el. Manelistul isi schimba masina, se agita, face, drege. Si tu te uiti sa intelegi cum a facut. Si de ce! Si apoi incerci sa intelegi cum… dracu’ mai stie ce ai mai zarit.

Cand intelegi nu mai traiesti. Mintea / ratiunea ucide emotia (asta am descoperit pe la 16 ani si am folosit din plin pentru a nu ma atasa de cele care’mi pareau imposibil de atins).

A intelege cu ratiunea este ineficient. Presupune pierdere de timp, presupune pasivitate. Si presupune ne-traire emotionala. Cum spune si blaga…:

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Evident, omu’ era mai inteligent ca mine. Eu am pierdut atata timp incercand sa inteleg… aproape o viata intreaga. Cand am descoperit ideea asta la el prin adolescenta tare m'a revoltat. Si am zis "idiotul!"... insa la naiba, avea dreptate!