trei ciobanasi. jazz.

>

you can skip the first one :D

Cei trei ciobanasi. Din miorita, da. Unu' armean, altu'... hun si altu' moldovan.

Moldovanul emigrat la suedia si arata ca un american standard california. La sala la tras de fiare doo ore pe zi... Cumva in mintea mea imaginea de culturist mergand cu coatele departate nu rima cu jazz'ul... Si totusi!

Au… exprimat jazz cu blues la ateneu. Iar una bucata de lucrare cu multe teme romanesti – colinde mai putin spre ne-cunoscute din culegerea lui bela bartok. Din care eu le’am recunoscut numa’ pe cele de peste mari (temele adica). Doar cu vreo doua exceptii prea evidente pentru a le scapa.

baciu la repetitie, sursa poza: tavitian blog

Harry Tavitian, Cserey Csaba si Ion Baciu. Da, baciul era singurul roman sadea, care din '87 nu mai… Romania. Nu’i de condamnat, evident.

Mi’a atras atentia asupra ciudateniei mr. Tavitian pentru ca atata timp cat a cantat cu Baciu(l), nu a rostit o singura data vre’un membru al familiei de cuvinte roman (din cand in cand mai povestea cate ceva). In schimb, de cum a pus piciorul pe scena al treilea ciobanas (cel hun) Tavitian a explicat ca va urma o lucrare de dimensiuni mai mari cu teme romanesti… rostind roman / romanesti / romania odata la cinci-sase cuvinte vreme de vreo juma' de minut. Iar eu aveam in fata ochilor doi (ca pe baciu il… disparusera) reprezentati ai altor doua etnii, fenomenal de expresivi pe aceasta tema, atat ca si constitutie fizica, cat si ca imbracaminte si podoabe personale (am cautat poze pe net, dar nu se gasesc in formula de outfit de asta-seara).

Ok, sa lasam prostiile si ciudateniile. Desi ciudateniile ar fi la ele acasa aici... oricum jazzul este dementa. (asta nu e definitie ci simtire) Dementa in sensul pozitiv acea nebunie de care spunea cioran (libertate plus alte-ceva), exteriorizata similar modului in care castaneda spunea ca il au numai cativa, aparte (bine, castaneda facea referire la poeti si intelegere, dar paralela este functionala).

De cand a pasit pe scena mr tavitian am inceput sa zambesc. Ca act reflex. Acel zambet reflex care vine de la o stare de bine.

Am descoperit ca in jazz imi plac notele lungi (daca vre’un om de muzica este insultat de exprimarea mea il rog sa dea pagina).

Prima compozitie a celui moldovean (Baciu era din Iasi) a fost… tot. Desi pana atunci cand ii raspundea lui tavitian, o facea in note scurte (cel putin asa am avut senzatia)… cand a fost vorba de muzica proprie… era o mare de note lungi (la naiba, chiar imi place sa le botez asa). Imi pare rau ca nu am inteles titlul – am auzit ceva gen praise. A fost acolo un… (crescendo suna pretentios, tumult este impropriu)… a fost o crestere in intensitate, in anvergura… unde… eram eu. Nu ma regaseam in ceea ce auzeam, nu canta despre mine. Ci eram eu pur si simplu. Fara distinctii, fara asocieri (asocierea presupune o legatura intre doua lucruri distincte). Nu eram eu in muzica ‘ceea, nu era muzica ‘ceea in mine. Nu era muzica una si eu alta care aveam o legatura. Nu. Eram eu. Sunetul si eu era(m) acelasi lucru. Eu umpleam sala si reverberam peste tot, nu pianele. Ma regasisem atat de complet cum nu am fost in stare sa reusesc in ani de cautari, meditatii si’alte lumanari. (am spus eu de suficiente ori incat sa ameteasca oricine?)

...idiot sunt! L’am vazut la iesire si nu l’am intrebat titlul piesei! Eram atat de absorbit sa vad jocurile socioase ale unora si altora (inclusiv ale unei fatuce ce simteam ca incerca sa’i intre in gratii) incat nu mi’a trecut prin cap sa intru si eu in vorba si sa intreb…

mm... aaa... ce'ar mai fi? pai, fiind la atene' si fiind harry tavitian cica au fost bilete extrem de foarte scumpe (asa am auzit, io am avut invitatie) -drept care in sala multa protipendada cu fitze culturalo-'telectuale. adica de forma. adica veniti doar pentru confirmarea de status social. pentru completarea de imagine personala. ca da bine. drept care firesc sala cam rece cum spunea una tanti ce lucra in ministerul culturii (de la care avui si invitatia, de'!). ca de cateva ori efectiv se impunea sa iei parte facand cumva ceva zgomot cu mainile... cu o oarecare ritmicitate.. insa multimea... juma' muta, juma' lipsita de orice imaginatie, batand din palme intr'un ritm banal insipid, vestejit de prima schimbare usoara de ritm a muzicii. ha! si cica astia ar fi fost iubitori de jazz, asa lipsiti de imaginatie si incapabili de improvizare... asta puternica frustrare fu! io mai mult de juma' de concert am batait pe rand din (aproape) toate madularele pe ritmul muzicii... ceea ce m'a facut sa ma simt cam solo in (langa) masa aia de rigizi.

si o ultima idee. vocea lui tavitian, pe atat de distonanta (in sens negativ) in unele dati, pe atat de uimitoare in altele.

ps. pentru cateva minute fui vecin de loja cu loredana'n'grozea - care by the way, nu arata chiar atat de crunt in realitate. dar care cu alaiul sau dovedeau in cor o stare de... incapacitate intelectuala... vadita. incapabili sa inteleaga cum sunt numerotate lojile, s'au asezat in cea de langa mine, pana cand valetul grupului a reusit printr'o misiune expeditionara periculoasa... sa gaseasca locurile lor...


------------
later edit:
singurele randuri importante de aici au fost reproduse pe blogul lui harry tavitian. initial am crezut ca ma simt onorat. dar imi suna bizar acest cuvant. apoi am realizat ca din onorat mare parte este intimidat.