Istorie pe sarite

Cat timp vom continua sa ne denigram, sa spunem ca dintotdeauna am fost un popor de nimic, cum aud prea des imprejur, vom fi asemeni unui individ care nu se respecta si sufera cand ceilalti il trateaza si ei, firesc, la randul lor, fara respect. Si totusi strainii au tot spus.


Flavius Vegetius
"Dacii, moesii, tracii n-au fost în toate vremurile aşa de războinici, că istoria legendară a făcut să se afirme că însuşi zeul răboiului s-a născut în ţara lor?"

Antonio Veranzio 1504-1573
"s-a temut Süleiman ca nu cumva când ar încerca el să ocupe Transilvania sau Valahia sau Moldova, toate aceste ţări să se unească împreună şi să se apere"


Ferdinand Lot, "Revue historique"
"Ceea ce interesează istoria europeană este rezistenţa faţă de turci a grecilor, sîrbilor, a ungurilor, a valahilor, a moldovenilor şi în sfârşit, a ruşilor, din secolul al XIII-lea pînă în secolul al XVI-lea. Graţie jertfelor "Balcanicilor" şi ale slavilor din răsărit, civilizaţia occidentală a putut să se continuie în Europa occidentală şi de acest fapt germanii, italienii, francezii etc. nu îşi dau destul seama."

geologul german Haquet, despre anii petrecuţi în Transilvania, 1763-1764
"Această naţiune neglijată şi oprimată stăpâneşte pământurile cele mai rele din întreaga ţară. Aceste pământuri le sunt luate îndată ce sunt defrişate de ei cu sudoarea feţei şi gata pentru a fi însămânţate cu porumb. Fiecare sas sau ungur poate să se înstăpânească pe pământul românului, chiar dacă acesta a fost stăpânul lui de sute de ani. Românul este alungat cu întreaga sa familie în munţi, unde el nu găseşte decât piatră şi câteodată este obligat să părăsească ţara
Dacă un sat românesc este aşezat în vecinătatea unui sat săsesc sau unguresc, românul nu are voie să se apropie mai mult de satele acestor două naţiuni privilegiate decât ţiganii. Nimeni nu îi adresează o vorbă bună şi el nu are niciodată o zi de sărbătoare. Eu nu voi uita niciodată vorbele unui bătrân al acestei naţiuni, din Şinca veche (Făgăraş) rostite pe patul său de moarte: Eu mor fericit, pentru că eu nu las în urma mea în sclavie nici femee, nici copii.
Când am trăit printre ei am avut mai mult decât ocazia să constat că românul e bun. Cum se înduioşa inima sa când era tratat ca un frate. Oricât de duri ar fi aceşti oameni, eu am putut observa, în cei doi ai pe care i-am petrecut printre ei, trăsături care sigur nu ar fi fost nedemne pentru omul cel mai civilizat. Cât rău au făcut acestei naţiuni ura şi indiferenţa faţă de această naţiune altădată atât de mare şi de strălucitoare. Orice ar fi, naţiunea română are, prin numărul şi dreptul său la stăpânirea ţării, meritele sale proprii."

Abdolonyme Ubicini, 1886
"Românii, în decursul acestui lung interval, au dăinuit refugiaţi în munţi la adăpost de şuvoiul invaziilor. (...) Timpul n-a avut darul să ştirbească forţa, nici să slăbească speranţa daco-romanilor. Rămăsese aceeaşi rasă rezistentă, răbdătoare, întrucât se considera nemuritoare"

Prof. Dr. Julius Jung, 1877
"Maghiarii sunt un popor plin de îngâmfare care locuind în mijlocul naţiunilor străine lor prin rasă, au pretins totdeauna şi pretind încă să le domine şi să le maghiarizeze şi asta într-un fel de care însăşi ştiinţa suferă. În recensăminte, de pildă, domneşte voinţa bine hotărâtă de a arăta maghiarii mai numeroşi decît sunt in realitate."

Carl F. Marienburg
"în secuime peste 60.000 de români întrebuinţează chiar şi în vatra familială limba maghiară, ne mai având altă dovadă a naţionalităţii lor, decât religia lor ortodoxă".

Etienne Györffy
"Ungurii nu iubesc munţii; satele lor sunt situate, mai ales, la şes sau în ţinuturi puţin deluroase. Când ei locuiesc în regiuni muntoase, ei se aşează, mai ales, în văile largi. Numai secuii şi o parte din locuitorii Paloc-ului trăiesc în regiuni relativ mai ridicate"

Huszti Andras
"Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor."

mărturia Luciei Caranicolov deportată la 9 ani, "Destine spulberate", Chişinău, 2005:
"Tatăl meu, care fusese ofiţer în armata româna, a înţeles că se va întâmpla ceva rău. Era atât de stresat, încât n-a luat nimic cu noi în căruţă. Eu [Lucia Caranicolov, 9 ani] eram numai în cămaşa de noapte, cu picioarele goale. Nişte vecini au vazut ce se întâmpla şi au aruncat în căruţă pătucul meu şi o plapuma. În afară de asta n-aveam nimic, absolut nimic. A fost o tragedie ce nu poate fi descrisă în cuvinte.
Tata şi cu mine am fost încărcaţi într-un vagon, dar când am ajuns la graniţa cu Ucraina, toţi bărbaţii au fost coborâţi din vagon şi eu am ramas printre oameni străini. În timpul deportărilor în masă din 1949, familiile erau exilate împreuna, dar în 1941 fiecare bărbat era separat de familie şi împuşcat. Ştiţi ce-au făcut cu ei? Erau interogaţi, apoi duşi în pădure, dezbrăcaţi, împuşcaţi şi aruncaţi într-o groapă comună. Fiecare om avea o etichetă la mână cu numele său. Aceasta a fost soarta tatălui meu. Dar despre acest lucru am aflat mult mai târziu"

Kohn Abrest
"Aceşti bieţi ţărani, cu mantălile şi căciulile lor cu pene de curcan pe cap, ei de care se râsese atâta, dovediră că ştiu să moară dacă nu să învingă şi că le curge în vine tot sângele vechilor daci."