Trestia

.

Am sapat la trestie. Nu, nu glumesc. Chestia aia mladioasa, care daca ar gandi ar fi om, dupa cum spunea un filfizon, sau un filosof, nu’i prea clar. Eh, asa pasnica cum pare… daca vrei sa ii dai rimuv… ai pus’o!
Imediat de la suprafata pamantului incepand (in jos) face niste tuberculi lemnosi impletiti unii cu altii… de te uiti la cazma, te uiti la ceea ce credeai ca e pamant… si te duci sa cauti toporul! Pe care daca ai noroc, nu’l gasesti! Bine, nu’l gasesti pentru ca nu gasesti cheile de la pivnita. Pe care, de altfel, le’ai uitat in lacat de cateva saptamani, de cand ai descoperit cu uimire ca pisica diparuta de fapt nu disparuse de cateva zile ci fusese incuiata acolo.

Pana acum am gasit trei metode de a desface tuberculii cu pricina. Niciuna nu dureaza mai mult de 10 minute. Merge la inceput extraordinar de eficient, iti zici cu bucurie “evrika!”, dupa care, la transa urmatoare incepe sa mearga mai prost, si tot asa, pana cand o abandonezi pentru ca simti ca bati pasul pe loc.

Bine, de fapt toata tevatura asta cu ingrijirea junglei din spatele casei pare sa fie doar o alta metoda de a bate pasul pe loc, de a te refugia in nothing box (vezi mark gungor – tale of two brains). Sau n’o fi. Chiar o fi o reechilibrare a… fiintei(?) prin contactul cu natura pana la epuizare.

Io… mai mult sau mai putin epuizat. Dar sapa cu siguranta! Si’a dat obstescul sfarsit in a doua zi de munca. Maine cred ca ma duc sa cumpar alta. Ca sa am preocupare in zilele ce vor veni. Sper sa nu ploua. Azi a tras o rapaiala, am continuat sa sap linistit, pana cand am descoperit ca mi’a udat sculele atat de tare incat imi alunecau din maini. Foloseam, pentru a incolti trestia, urmatoarele: lopata – una bucata, sapa – una bucata, cazma – una bucata, - fierastrau de mana – una bucata, satar mare – una bucata.
Si tocmai cand am terminat de strans catrafusele, s’a oprit ploaia. Un curcubeu imens abia avea loc in curte. Deh, e curtea mica. Am scos din nou sculele si am continuat. Sapa a zis pas, a muscat din coada. Ah… si era o coada veche, slefuita de timp, de munca, se simtea excelent in palme. Voi lua una, care pentru cativa ani mai mult ca sigur va fi rugoasa, greoaie.

Povestea nu are final, poate petnru ca nici n'am terminat inca de scos toata trestia. Se opreste brusc, asa.

.