De stupiditis

.

Azi viziunea se confunda cu actiunea.

Se plimba prin pozitii cheie, de decizie, oamenii bine-vazuti.

Oameni cu viziune. Ei fac lumea. Ei o creioneaza, ei o definesc. Ei o modifica, o cresc.

Cei cu bani cauta astfel de oameni ca sa le gestioneze afacerile, averile, sa le puna la treaba avutia.

In multinationale, din nou, acestia sunt oameni de succes.

Si in ziua de azi sunt atat de multi oameni cu viziune!
Fals!
Iar in lipsa de adevarati oameni vizionari – care sunt rari – au fost botezati astfel oamenii de actiune.

Oamenii cu viziune (actuali) nu sunt acelasi lucru cu oamenii cu idei vizionare. Oamenii cu viziune n’au reguli, repere, considerente, ei au doar viziune. Adica de fapt pareri. Li se pare ca daca vor modifica ceva, lucrurile vor merge mai bine. Insa nu’s capabili sa testeze la nivel teoretic parerile. Fiindca ei n’au astfel de capacitati.
Pe când oamenii cu idei au si un fundal pe baza caruia isi analizeaza parerile, intuitiile. Au pricipii contra carora verifica noile idei, si chiar cantaresc daca un anume pricipiu este aplicabil sau nu in cazul dat. Si asa mai departe.

Insa toate aceste cantariri le scad din indicele de actiune. Atat prin timpul necesar analizei, cat mai ales prin cantitatea de idei respinse, idei care pica testul ratiunii.

Insa oamenii de paie cu pareri si far’ de ratiune alearga dupa carpa rosie cu succes in ziua de azi. Ei nu’si irosesc fortele gandind. Ei isi folosesc toate fortele ca sa impinga taurin in directii arbitrare.

Am vazut asta si in trecut. Acum vad ca si in multinationala cea mai cea se intampla la fel. Iar multimea furnicilor de sub ei se chinuie de doua ori mai tare ca sa faca acelasi lucru ca ieri, cu eficienta scazuta. Dar nu asta conteaza. Ci conteaza ca exista schimbare! Atata vreme cat exista schimbare exista un quelque chose cu care unii pot da bine in fata altora. Si se pot prezenta ca oameni cu viziune!

Astfel ajungem la o mica minune: deciziile nici macar nu trebuie sa fie cele mai bune! Fiindca daca ar fi cele mai bune... cum s'ar putea si saptamana viitoare sa se mai modifice ceva? Cu ce se va mai iesi la interval luna viitoare daca azi se pun la punct lucrurile atat de bine incat nu mai este loc de imbunatatiri cel putin lunare? Si in ultima instanta... de noi?

Asta ar fi greseala pe care am facut’o de cateva ori. Cu vreo zece ani in urma lucram intr’un depozit maricel. Aveam patru subordonati si o gestiune care aruncase gestionari in deznadejde, somaj si datorii pe banda rulanta.
Dupa doua luni in care am muncit cat sapte... mi’am zis ca nu asta este solutia. Ci organizarea. Dupa inca o luna... imi petreceam la birou mare parte din timp citind. Romane. Pen’ca organizarea functiona. Dupa inca o luna am demostrat ca problemele de livrare de care era acuzat depozitul sunt aferente celui ce aproba iesiri din gestiune din stocuri inexistente, pentru ca doar de cand facusem lumina in situatia stocurilor puteam arata asta. Apoi am luat la rost pe aceeasi tema un director agarici care venise in vizita de lucru cu aere de mare dandy, si prost ca noaptea, spunand idiotenii. Iar fiindca organizasem liniile de comunicatie intre gestiunea mea si celelalte departamente, fiindca pusesem la punct prea bine modul de lucru al subordonatilor mei... deja nici nu mai era nevoie de mine.
Asa ca in sase luni am transformat cea mai problematica gestiune din brimex intr’una autonoma. Si am ramas somer.
M’am tot intalnit intamplator cu oamenii de’acolo. Mi’au zis ca nici nu a mai fost nevoie sa angajeze pe altcineva in locul meu. Treaba mergea ca de la sine.
D’asta e mai bine azi sa fii om de actiune care decide zilnic cate o aberatie decat sa faci lucrurile sa mearga realmente bine.

.