Postări
.
La noooi totul e posibil da’ sa schimbi ceva e aproape imposibil!
(Altar - La Noi)
(Altar - La Noi)
Structura noastra ca indivizi sociali este diferita de cea a occidentalului, chiar diametral opusa in cateva puncte. Si firesc, nu’s aleatorii, ci structural legate.
Ca voila si iacata de par example doua dintre ele. Atitudinea supusa fata de un sistem. Ca este el lumea, ca este el compania, ca este el sistemul cutumelor sau mai stiu eu ce. Si a doua, obisnuinta superba de a’l nivela pe fiece mogaldeata ce scoate un pic capul deasupra mediei.
Avem dominanta (majoritara) o realtie filiala fata de orice sistem. Fata de lumea, organizatia, sistemul, ţara. Astfel ca orice initiativa de schimbare provoaca reactii “Da’ cum sa schimbi tu? Nu se poate!”. Chiar daca nu stim, ne comportam cu o doza de spiritualitate incredibil de mare. Aceasta stare nu este o tară, cum se spune peste tot. Cand i se da in cap fiecaruia ce da sa se inalte un pic, nu se face dintr’un defect psiho-sociologic. Ci este starea si lectia de umilinta care i se cere fiecarui ortodox. Starea de umilinta despre care iti povesteste fiece scoala spirituala estica. Este intelegerea partii fata de intreg. Acceptarea de catre individ ca este parte dintr’un intreg, caruia i se subordoneaza. De asta la noi lucrurile se intampla. De asta noi lucram foarte mult cu dat'uri imuabile. Fiindca nu individul care trebuie sa fie marunt face ceva, ci o vointa superioara.
De'abea incepusem sa scriu si m'am plictisit.
Iaca discutie cu sefuletul de echipa de la multinationala (asociata temei).
- Nu te mai lua de astia, lasa’i ma in pace ca nu rezolvi nimic.
- Mai, trebuie. Fiindca daca sunt lasati in pace, trepadusii astia incompetenti care sunt suficienti de smecherasi sa se fofileze ajung sefi. Astia sunt cei care, daca nu ii starpesti de la inceput si daca sunt lasati in pace ti se suie apoi in cap.
- Da mai, dar lasa’i ca o sa si’o fure ei!
- Cum? Daca tu imi zici sa’i las cand sunt in situatia de a si’o fura, si cand toti gandesc si fac ca tine, din motive de politica de birou, de la cine si’o vor fura? Cand? Managerii astia de trei lulele pe care ii vezi, de pe urma prostiei carora suferi direct, prin salariu, prin munca anapoda, prin reguli stupide sunt doar niste smecherasi de ieri carora nimeni nu le’a pus piedica atunci cand trebuia. Fiindca toti se poarta cocosati. Cu alifia in mana, pregatiti in fiece moment!
- Ba nu este coloana vertebrala, asta e! Si pe mine ma deranjeaza asta.
- Pentru ca toti gandesc la fel. Iar in momentul in care stai cu mainile incrucisate si te uiti fara sa faci nimic, nici nu mai ai dreptul apoi sa zici ca nu’ti convine. Eu vreau sa nu pierd acest drept! Vreau sa pot spune “Nu imi convine!”. Si sa stiu ca am facut tot ce am putut ca sa impiedic sa se intample ceea ce stiam ca nu imi va conveni. Si cine te opreste pe tine sa ai coloana vertebrala? Asa am ajuns sa mergem pe strada printre scuipatori de seminte impartind puli in toate directiile!
- Da mai, dar tu vrei sa schimbi lumea! Asta nu se poate!
- Dar cine pana mea este lumea asta? Lumea asta nu exista! Lumea inseamna doar tu si eu si el si ea. Si alt el si alta ea. Daca tu crezi ca e o imposibilitate schimbarea lumii, daca tu crezi ca te vei schimba doar odata cu lumea, sau dupa ce se schimba ea gresesti! Lumea se schimba in functie de tine, nu tu in functie de ea. Lumea esti tu si cei de langa tine. A schimba lumea nu este asa o mare inginerie. Te schimbi tu si apoi le ceri celor din jurul tau sa se conformeze. Daca nu sa se schimbe si ei ca tine, cel putin sa’ti accepte felul tau de a fi! Sa permita felului tau de a fi sa existe! Devine insa o mare inginerie schimbarea lumii doar in momentul in care tu si ceilalti ganditi si sunteti convinsi de faptul ca lumea nu se schimba de catre oameni!
- Da, aici iti dau dreptate…
Insa eu am renuntat si la umilinta si la rabdare.
Se vede treaba ca iar am ratat functia de sfant.
…cu rabdarea – ca facui ieri o macheta, un avionel cu j’de bucatele de plastic de dimensiuni uimitoare. Mai mare era uneori bavura decat piesa pe care o scoteam. Si cineva mi’a zis foarte uimita “Oau, deci poti sa ai rabdare! Incredibil!”. Da, pot avea rabdare, insa cu oamenii nu o mai folosesc de regula, pentru ca nu mai cred ca foloseste. Cu un avion de plastic, nici macar nu o consider rabdare, este singurul fel in care poti face ceva bine. (am mai scris despre principii de care odata integrate, nu mai ai nevoie de ele la nivel rational, le aplici doar cand este cazul si o faci natural, fara sa cogitezi asupra situatiei)
Am plecat de la una si am ajuns la alta. Asa ca trebuie sa spun ca a mea curte e demna de un mic Tepes. O mica padurice de tepi de aproape un metru inaltime, golite de frunze.
Ca voila si iacata de par example doua dintre ele. Atitudinea supusa fata de un sistem. Ca este el lumea, ca este el compania, ca este el sistemul cutumelor sau mai stiu eu ce. Si a doua, obisnuinta superba de a’l nivela pe fiece mogaldeata ce scoate un pic capul deasupra mediei.
Avem dominanta (majoritara) o realtie filiala fata de orice sistem. Fata de lumea, organizatia, sistemul, ţara. Astfel ca orice initiativa de schimbare provoaca reactii “Da’ cum sa schimbi tu? Nu se poate!”. Chiar daca nu stim, ne comportam cu o doza de spiritualitate incredibil de mare. Aceasta stare nu este o tară, cum se spune peste tot. Cand i se da in cap fiecaruia ce da sa se inalte un pic, nu se face dintr’un defect psiho-sociologic. Ci este starea si lectia de umilinta care i se cere fiecarui ortodox. Starea de umilinta despre care iti povesteste fiece scoala spirituala estica. Este intelegerea partii fata de intreg. Acceptarea de catre individ ca este parte dintr’un intreg, caruia i se subordoneaza. De asta la noi lucrurile se intampla. De asta noi lucram foarte mult cu dat'uri imuabile. Fiindca nu individul care trebuie sa fie marunt face ceva, ci o vointa superioara.
De'abea incepusem sa scriu si m'am plictisit.
Iaca discutie cu sefuletul de echipa de la multinationala (asociata temei).
- Nu te mai lua de astia, lasa’i ma in pace ca nu rezolvi nimic.
- Mai, trebuie. Fiindca daca sunt lasati in pace, trepadusii astia incompetenti care sunt suficienti de smecherasi sa se fofileze ajung sefi. Astia sunt cei care, daca nu ii starpesti de la inceput si daca sunt lasati in pace ti se suie apoi in cap.
- Da mai, dar lasa’i ca o sa si’o fure ei!
- Cum? Daca tu imi zici sa’i las cand sunt in situatia de a si’o fura, si cand toti gandesc si fac ca tine, din motive de politica de birou, de la cine si’o vor fura? Cand? Managerii astia de trei lulele pe care ii vezi, de pe urma prostiei carora suferi direct, prin salariu, prin munca anapoda, prin reguli stupide sunt doar niste smecherasi de ieri carora nimeni nu le’a pus piedica atunci cand trebuia. Fiindca toti se poarta cocosati. Cu alifia in mana, pregatiti in fiece moment!
- Ba nu este coloana vertebrala, asta e! Si pe mine ma deranjeaza asta.
- Pentru ca toti gandesc la fel. Iar in momentul in care stai cu mainile incrucisate si te uiti fara sa faci nimic, nici nu mai ai dreptul apoi sa zici ca nu’ti convine. Eu vreau sa nu pierd acest drept! Vreau sa pot spune “Nu imi convine!”. Si sa stiu ca am facut tot ce am putut ca sa impiedic sa se intample ceea ce stiam ca nu imi va conveni. Si cine te opreste pe tine sa ai coloana vertebrala? Asa am ajuns sa mergem pe strada printre scuipatori de seminte impartind puli in toate directiile!
- Da mai, dar tu vrei sa schimbi lumea! Asta nu se poate!
- Dar cine pana mea este lumea asta? Lumea asta nu exista! Lumea inseamna doar tu si eu si el si ea. Si alt el si alta ea. Daca tu crezi ca e o imposibilitate schimbarea lumii, daca tu crezi ca te vei schimba doar odata cu lumea, sau dupa ce se schimba ea gresesti! Lumea se schimba in functie de tine, nu tu in functie de ea. Lumea esti tu si cei de langa tine. A schimba lumea nu este asa o mare inginerie. Te schimbi tu si apoi le ceri celor din jurul tau sa se conformeze. Daca nu sa se schimbe si ei ca tine, cel putin sa’ti accepte felul tau de a fi! Sa permita felului tau de a fi sa existe! Devine insa o mare inginerie schimbarea lumii doar in momentul in care tu si ceilalti ganditi si sunteti convinsi de faptul ca lumea nu se schimba de catre oameni!
- Da, aici iti dau dreptate…
Insa eu am renuntat si la umilinta si la rabdare.
Se vede treaba ca iar am ratat functia de sfant.
…cu rabdarea – ca facui ieri o macheta, un avionel cu j’de bucatele de plastic de dimensiuni uimitoare. Mai mare era uneori bavura decat piesa pe care o scoteam. Si cineva mi’a zis foarte uimita “Oau, deci poti sa ai rabdare! Incredibil!”. Da, pot avea rabdare, insa cu oamenii nu o mai folosesc de regula, pentru ca nu mai cred ca foloseste. Cu un avion de plastic, nici macar nu o consider rabdare, este singurul fel in care poti face ceva bine. (am mai scris despre principii de care odata integrate, nu mai ai nevoie de ele la nivel rational, le aplici doar cand este cazul si o faci natural, fara sa cogitezi asupra situatiei)
Am plecat de la una si am ajuns la alta. Asa ca trebuie sa spun ca a mea curte e demna de un mic Tepes. O mica padurice de tepi de aproape un metru inaltime, golite de frunze.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
spui, semnezi.