Campionat Kendo

.

 

Aceste zile (sambata si duminica) voila campionat balcanic de kendo. La bucuresti, sala polivalenta. Organizat de Ichimon Kendo Club (la teveu s'a transmis gresit numele organizatorului). Firesc, se accepta si spectatori.

Io’s pe post de baiat de mingi. Organizare. Fac orice doar-doar imi mai pacalesc neuronu'.

(punctele / zonele tinta)

.

la birou

...la birou, beau o bere, mananc o pizza, si ascult muzica in casti. acum scorpions - wind of change. ai zice ca sunt fericit!...

existenta este organica

 .

Cred ca mi’am gasit un nou prieten. Nae Ionescu.

Pentru ca iata:
In considerarea fenomenelor sociale  metoda lui “are ca punct de plecare eliminarea conceptului de cauzalitate mecanica din explicarea intamplarilor si inlocuirea lui prin cel al corelatiei organice. Metoda aceasta nu e, Doamne fereste, o inventie a mea. Ea este aplicata cu succes din ce in ce mai impresionant si in mecanica, si in fizica, si in biologie. E adevarat ca, in comentarea vietii politice romanesti, eu sunt singurul care o utilizez constant – sau, si mai precis, eu si prietenul meu Onicescu. Metoda aceasta procede prin identificare de structuri si apeleaza, ca atare, in primul rand la intuitie, la putinta de a vedea. Asta nu e chiar asa de usor. Asta cere o anumita maturitate in observatie, o anumita experienta, si mai ales, renuntarea la orice personalism si la orice pretentie – asa de inerenta iluminismului – de a crea realitatea prin jocul logic al ratiunii.”

Saru’mana mult celor de la muzeul literaturii care au deschis taraba in herastrau.

Prin gulerasele dantelate - visatoare de f'utuli zglombii si prietenosi, de care spuneam si ieri - au fost introduse in circulatie publica o serie de conceptii eronate. Ca cunoasterea rationala ridica / evolueaza individul uman, sau chiar societatea cu totul, ca tot ce misca are o cauzalitate mecanica, ca... lista'i lunga.

Asa am ajuns ca orice neghiob ce a putut repoduce cu ajutorul memoriei  cateva randuri de manual (memoria proprie sau a fituicei) capata certificare azi pentru a decide! A decide din pozitie de doctor, de dascal, de manager cu sute de oameni in subordine.

Separarea calitativa a oamenilor folosind instrumentele bunului-simt nu este o anacronicitate. Nu este o discriminare. Este o functionare organica a societatii umane.

.

aflare

.

Veronica tocmai a aflat ceea ce reactionam mai demult in cateva randuri.

Ca permisivitatea / toleranta prost inteleasa, exagerata, este cea care a distrus societatea contemporana. Din momentul in care niste gulerase de dantela crescute in puf, izolate de realitate s'au apucat sa postuleze ca trebuie sa fim permisivi / toleranti si fata de cei ce ne incalca cele mai elementare norme de bun-simt si ca doar cica bun-simtul ar fi si el doar o chichita subiectiv-relativa, adica aberanta...

De cateva zile imi repar gardul cu gandul ca dupa ce termin, dimineata urmatoare fie gasesc plasa de pe el scoasa (ca e noua si frumoasa, plastifiata), fie ca nu il mai gasesc deloc, pur si simplu!

Fiindca locuiesc intr'o zona intens vizitata de tigani!

Vecinii mi'au spus ca mai rar calc eu in curtea mea (cea din spatele casei!) decat tiganii care verifica ce mai pot ciordi.

Nu am pubela in curte pentru ca tiganii o fura constant.

Capacul de la canalul caminului de apa nu mai exista, fiind furat de tigani! (acest camin aflandu'se intr'o curte care se afla in interiorul altei curti!)

Am vazut niste sarma ghimpata la... si chiar ajungem sa traim intre sarma ghimpata din cauza tiganilor?

Toata Europa ii arunca din dreapta in stanga, incercand sa scape de ei (italia, franta, anglia, germania), dar noi suntem mai cu mot! Ii punem cap de afis la teveu'. Ca noi avem resurse sa tinem din avutul nostru o minoritate a carei cultura cotidiana e bazata pe furt, nu ca sarantocii aia din tarile alea de care n'a auzit nimenea!

.

efemeritati

.

Dacă în această horă blestemată nu există nici odihnă, daca nici măcar singura lui dorinţă vie nu putea fi împlinită atunci putea tot atât de bine să-şi umple tigva lui cu apă şi s-o dea bătrânului … / … Bine, Dasa, ia-ti tigva, umple-o frumusel cu apă şi du-o stăpânului tău! (Hesse, firesc)

La citatul asta imi sta mintea de o juma’ de zi incoace.
 
Al nostru personaj Dasa to’ma’ fusese trimis de un individ dubios, care brusc pretindea sa’i fie stapan, la rau sa’i aduca apa intr’o... tigva. Pana sa se hotarasca ce decizie ia legata de batran, Dasa se duce totusi la rau. Si se intampla ca acolo realizeaza ca totul e iluzie. Ca orice face... n’are nici cea mai mica valoare. Poate conduce un imperiu, poate lupta pentru o familie, poate face lucruri deosebite... dar finalul este acelasi. Durere si constientizarea inutilatii trairilor lui. Asa ca la fel de bine poate sa se prosteasca in pozitia de sclav al unui batran dubios necunoscut din padure. Daca viata lui oricum isi batea joc de el, nu i se putea reprosa nimic daca si el isi batea la randul lui joc de viata sa.
 
Efemerul este regula acestei lumi. Singura.
 
Relatia dintre inutilitate si efemer imi zumzaie prin cap tot de atunci.  De o juma’ de zi incoace. Chiar daca nu este una bijectiva, la naiba, asa suna de multe ori! Cel putin imediat dupa.
 
Functia ji definita pe multimea efemeritatilor ia cu certitudine valori din multimea inutilitatilor. Graficul arata… nu, graficul nu arata. Ca e inutil.

.

diverse

.

In america i s’a spus EQ. In ferentari i se spune scoala vietii. Eu ii spun nesimtirea superficialitatii sau tupeu’ bate capu’ sau rafinamentul pierde in fata grobianului.
--------
O mica demonstratie rafinata de la nae. Ionescu. Despre existenta cunoasterii metafizicii realiste. “fundamentul atitudinei mistice este postulatul transcendentei. Absolutul este ceva care ne depaseste si catre care noi ne indreptam, si de aceea intotdeauna atitudinea mistica va fi caracteristic realista, tot ceea ce ezista in afara de noi exista real si niciodata o atitudine mistica nu poate sa duca la idealism, ci trebuie sa confirme existenta realiter a unei transcendente.” (asta pentru ca tot am vorbit vreo 2 ore zilele trecute despre atitudini si motivatii mistice)
-------
Noica: “…daca esti si inteligent si destept, te cureti”, ”…in Romania, daca esti si inteligent si destept, ai cuviinta sau stai cuminte” (cred ca de fapt a spus ai cuviinta si stai cuminte)
------
Ma duc sa cos plasa pe gard, sa’mi pun gardul la loc. Imi leg sireturile singur… doar-doar dispar cretinii.

.

meil

.

Auzi, oare a avea putere maricica de decizie este sinonim cu a fi gol pe dinauntru, meschin , egoist, egocentric, concentrat pe acumulari materiale……si altele asemenea?

 Mi se pare uimitor cat de putine din persoanele cu aceasta putere pe care le cunosc eu au ceva valoare (si cand zic valoare nu ma refer deloc la acumularile de natura cognitiva din creierasele lor, ci ma refer la valoarea umana: morala, principii, intelegere, bun simt etc.).

……….……ca innebuneam daca nu ziceam asta cuiva care intelege despre ce dracului vorbesc ……..

am primit asta pe meil.

 fiind intrebat, raspund: conform statisticilor, DA!

.

imposibilitati

 

A ajunge sa traiesti lucruri imposibile se poate face numai incercand sa le traiesti.

Altfel traiesti doar lucrurile posibile, declarate ca atare de catre marea masa. Adica traiesti in coordonatele celor multi.

Daca insa chiar vrei sa ai / faci ceva aparte, trebuie sa incerci lucrurile imposibile. Nu sa iti acorzi deciziile cu ceea ce oracaie "cei multi".

E adevarat ca nu fiecare incercare va fi o reusita, dar si mai adevarat este ca altfel viata devine de o banalitate cretinoida.

.

din nou

 

Citesc randuri pe care mintea nu le doreste. Se lupta impotriva lor cu tot ce are la dispozitie. Imi transforma cuvinte, frazele devin lipsite de sens, randurile sar, cuvintele se amesteca, danseaza zanatice in traiectorii frante.

Imi dau seama ca nu pot citi, ca nu vreau citi. Stiu deja mesajul, detaliile sunt doar... detalii.

Inchid mailul, iau mecanic un magneziu. Preventiv. Am trecut cu totul in comportament mecanic, rece. Dedesubt e furtuna si refuz sa o aud. La un moment dat o sa pocneasca ceva daca tot fac asta.

Si incep sa scriu, asta e scaparea mea. Incet-incet parca aud ceva. Aud ca sunt trist. Din spatele tristetii apare si... ‘opa-‘opa! hei, prea mult! Nu... e prea mult. Inchidem iar busonul, nu vrem sa auzim. Cine stie unde ajungem daca ascultam... directiile sunt prea vertiginoase.

Totusi vad din cand in cand si cateva puncte de furie razbatand. Monitorul secundar care imi umple cu verde campul vizual imi pare cel mai nimerit de a primi atentia mea, l’as sifona serios.

Apar ceva probleme curente de munca, reactionez cu un calm sictirit. Nu e bine. Le expediez, si din neatentie iar razbate ceva de dedesubt. Ca urasc cretinii. Mai cu seama acei cretini care nu sunt vazuti ca atare datorita unei poleiri pacalitoare. Trebuie sa fii cretin ca sa... te integrezi. As vrea sa dispara cretinii. Chiar daca nu ar mai avea apoi cine sa ne lege la sireturi. Imi asum acest risc. Sunt dispus sa'mi leg singur sireturile cu conditia ca sa dispara cretinii.

Apare iar un telefon cu probleme de serviciu. Reactionez socant de lucid. In mod obisnuit am nevoie de un timp cam mare pentru a face schimbarea de sistem de referinta pentru  fiecare noua problema. Acum, intr’o fractiune de secunda intrerup persoana care m’a sunat si ii fac o recapitulare limpede a situatiei pe care ea incerca sa mi’o prezinte. Recapitulare care rezolva si problema in acelasi timp.

Un nou mail. Personal. Mi se spune ca am dreptate in legatura cu normele, cu ceea ce spuneam despre norme pe blog. Si ca invata odata cu mine. Nu inteleg. Despre norme? Da, am scris parca ceva... ce am scris? Nu mai stiu. Sa intru pe blog sa ma uit. Nu, pentru ca nici nu conteaza. Conteaza doar sa scriu in continuare. Ca sa nu explodez, sa nu’mi pierd controlul. Nu pot pune un steag pe birou care sa anunte ca nu recomand nimanui sa vorbeasca cu mine acum? Si un autoreply la mail: idiotii pazea! nu azi! nu va recomand! Ca pana acum cei care au venit cu probleme la mine s’au nimerit sa fie oameni competenti. Momentan singurii pe care ii cunosc pe’aici. Insa nu stiu cum as reactiona in fata unei nesimtiri generate de idiotenie. Au venit iar mailuri. Pe adresele de serviciu. Nici nu le deschid. Tocmai ca sa nu... A iesit soarele. Rece, alb, orbitor. Realizez ca maxilarul imi sta inclestat.  Stomacul ma doare. Somatizare, evident. Da, o sa pocneasca ceva prin masinaria asta la un moment dat. 

M’am riscat. Am citit mailurile. A fost in regula. Inofensive, le stiam deja ca vor veni. Insa de peste birou imbecila lumii iar imi spune ca nu intelege ce i’am scris intr’un mail. Este doar o idioata care nu intelege niciodata nimic. Altii lucreaza cu ea prin metoda taci si lasa ca e bine.Inchid ochii la fiecare 4-5 cuvinte pe care le spun pentru a imi controla cuvintele pe care urmeaza sa le spun, pentru a imi putea auzi forta cu care vorbesc, si o pastrez la un nivel de vorbire taraneasca – adica dezarmonios de tare, dar nu urlat, oricum sunt obisnuiti cu asta, pentru cei de aici e ca acasa.

Incet-incet muschii simt ca mi se relaxeaza. Corpul a obosit. Ramane in urma o durere de cap naucitoare. Evident, dedesubt e inca furtuna, dar carapacea se inchide din ce in ce mai puternic. Iar eu raman in afara mea.

Un meserias repara o usa. Cateva lovituri de ciocan. Taranii de birou gasesc motiv sa se opareasca cu totii. "Vai!" "Cum!?" "Hă-hă!" Sa va ia dracu’! Faceti pe mironositele, ca da cineva cu un ciocan 3 secunde, va urlati ca sunteti oamenii de birou, sariti imediat sa va afirmati noua "calitate", sa jigniti pe altul pentru munca "de jos" pe care o face TOCMAI pentru ca ati crescut cu nasu’n curu’ vacii!

O duc bine!

.

Apai na!

  
Din categoria "statusuri memorabile":

Pune mana si munceste, bai! Ca nu toti betivii e Nichita si nu toti oltenii e Sorescu. Sau Piturca.

Motive

 

Iar azi ma gandesc ca motivul pentru care uneori ma infig in incapatanarea de a considera ca sunt chestii  (reguli, norme, morala) care trebuiesc respectate este ca am experimentat, am vazut cat de prost pot ajunge lucrurile daca se incalca acele chestii.

 

Pana cand nu traiesti pe pielea ta lucruri urate, ai toata libertatea de a considera ca normele sociale, normele morale si alte ciudatenii similare sunt chestii arbitrare, subiective, inutile, aberante chiar.

Concediu, 2 Mai

 - din notitele de la mare -

In august, daca tot erau cativa care afirmau la munca despre mine ca nu fac, ca nu dreg... am plecat in concediu. Doua saptamani. Ca sa vada cum este intr’adevar sa nu fac. A fost frumos. La intoarcere m’au sunat amical vreo trei oameni sa’mi spuna ca au trebuit sa  ma astepte ca sa poata demara niste proiecţele. Si ca alte doua au intrat in stand by de’a binelea pe perioada concediului meu. Si ca atunci cand imi intrebau sefii ce se intampla daca eu nu mai vin... li se raspundea cu umeri ridicati.

Dar. Ajung in 2 Mai, mananc in premiera la nudibar (muzica buna, mancare proasta). Si fiindca a inota este unul din principalele motive pentru a fi la mare, intru – tot in premiera – pe plaja nudistilor. Acolo aveam o banuiala ca nu gasesc pe fundul apei mâl ca in golful corturilor. Intru in apa. Ok, bun, ma distrez, ies. Si stau pe prosop. Si incep sa ma simt aiurea. Sunt singurul cu slipul la purtator. Au si ei – nudistii – o bucatica de plaja si ii invadam, noi... ceilalti. Poate ca nu se uitau stramb la mine... dar eu asa simteam. Cu vreo saptamana inainte imi povestea o fata ce senzatie minunata este sa inoti gol. De felul meu sunt curios... zic ok, wtf...  plus ca in casa - gol ma simt in elementul meu... dau textila jos si ma ridic sa fac cei 4-5 pasi pana in apa. Dupa primul pas si jumatate se blocheaza un neuron. Apare prima reactie: senzatia de panica din visele  acelea in care naiba-stie-cum ajungi gol in public. Trag aer in piept si imi spun calm ca e ok, ca am luat decizia din proprie vointa. E ok, e ok, fii calm, e ok...

Intr’adevar! Senzatia din apa este fenomenala. Si nu din cauza ca s’ar balangani ceva. Ci pur si simplu o experimentare a libertatii... superba. Imi se pare incredibil cum lipsa unei bucati mici de panza schimba atat de mult senzatiile in timpul inotului.

Bun... inoti ce inoti si... la un moment dat iesi din apa,... nu? Din apa marii vorbesc... For the first time si pour la premiere fois si intaiasi data... cu aceasta experienta... am zis wtf, cum am intrat asa o sa si ies. Insa... cred ca e imposibil ca barbat sa nu arunci o privire in jos, sa verifici (repet – mai ales fiind prima data) ce si cat de mult s’a... intamplat, indiferent cat de calm esti in legatura cu subiectul.

A doua reactie legata de nudism am inceput sa o analizez a doua zi. Fiindca era o reactie la nivel psihic care ma sacaia. Am realizat ca in mintea mea era o legatura: femeie goala = gata pentru sex. Ori in jur erau o multime de femei goale si totusi nu se intampla nimic! Asa ca la nivel inconstient erau ceva conflicte. Sex! Nu sex... Sex! Nu, nu sex... SEEEEX!... Nu, nu sex...

Prima varianta a fost: nu ma mai uit. mda... zau...! ha! buna gluma! Apai principalul mod in care’mi petrec timpul este observarea celor din preajma mea. Principala distractie este ascultarea piticului care imi inventeaza povesti despre necunoscutii pe langa care trec pornind de la elementele vizibile: armonia / dizarmonia miscarilor, privirea, pozitia corpului, alegerile facute ref imbaracaminte si zorzonele personale. Ori pe plaja... la nudisti... come on...! Ma uitam imprejur din reflex ca sa caut un mod de a petrece timpul afland istorii personale (mai mult sau mai putin adevarate) si... zbang! gaseam corpuri goale, stimuli... greu ignorabili.

Dupa inca o zi-doua am fost capabil sa depasesc si acest amanunt, nu la modul la care nu mai admiram un san superb ci la modul la care nu mai existau interior anumite asteptari automate.

Asa ca am inceput sa fac iar statistici sociale care sa’mi foloseasca in crearea de povesti personale despre necunoscuti cat mai veridice. Si am aflat ca statistic vorbind.
Barbatii mic dotati au tipe naspa langa ei. Cei medii au tipe misto. Cei exagerat de mari... sunt singuri si intr’o vanatoare constanta. Sau au tipe exagerat de misto. Si tot vaneaza. 

Deci... da, marimea nu conteaza!

 .

vama septembrie

.

 

 

alcoolul accentueaza gravitatia. si pantalonii stiu asta!

 

 

si ma duceam...

 

 

 

Lumea cuantificabilului

 .

Se face confuzia intre civilizatie si educatie.

Civilizatia a luat locul in discutii educatiei. Pentru ca poate fi cuantificata.

Americanii isi permit din salariul mediu sa consume mai multe bunuri. Au un grad de civilizare mai mare deci.

Japonezii au mai multe butoane la dispozitie. Si ei au un grad de civilizare foarte mare.

Elvetienii, francezii, germanii, engelzii au... butoane, bunuri, consumuri. Sunt deci foarte civilizati. Se demonstreaza asta cu planse pictate cu coeficienti si grafice.

Dupa revolutia valorilor civilizatia cuantificabila a luat locul educatiei necuantificabile in ierarhizarea societatilor. nu mai putem vorbi decat despre ceea ce poate fi cuantificat si pus pe hartie in masuri precise.

 
... voi continua - am putina treaba...

Asa... absolut accidental am ajuns sa vad o conferinta cu tema educatiei. Privita sub un alt aspect decat cel pe care il mentionam eu aici, dar merita atentie. (cred ca va fi in urmatoarea publicare sau daca subiectul aici ajunge sa creasca, poate intra acum)

Am ajuns intr'o lume in care primeaza cuantificabilul. Exteriorul in dauna interiorului. Cantitatea in dauna calitatii. Fiindca este mult mai usor sa masori exteriorul decat interiorul.

Goana dupa cuantificabil duce si la standardizare, la rigidizare, pentru ca poti inventaria mai usor  lucrurile daca au elemente, forme, atribute comune. Iar cand aceasta standardizare se aplica si comporamentelor umane apare intrebarea why boder? - ce rost mai are sa mentii functionalitatea unei lumi care nu mai accepta o functionalitate fireasca a fiintei umane...? Asa cum spune nenea in conferinta, sunt prea multi care nu traiesc, ci supravietuiesc de la un week-end la altul, se tarasc de la un week-end la altul. Ce rost mai are un asemenea trai? De ce sa faci eforturi in a mentine aceste structuri functionale? 

Obosit acum, renunt sa mai dezvolt ideea.

.

in Vama, vineri

.

    sunt rupt, deselat.

     vineri seara ajuns in vama, jack si'a facut treaba bine, combinat cu bere - chiar excelent. (adica o gura de jack, un gat de bere... o gura de jack... hac... o gura de gat.. hac... jack... bere... bere? jack!... hai fie, bere...)

 

   am gasit vama asa cum trebuie sa fie (poate cam putine prezente feminine, dar deh...). trecusera valurile de cocalari si manelari si melteni si alte specii ce au infestat locul de ani de zile. mai erau doua-trei  exemplare ignorabile. frigul lui septembrie si'a facut treaba.

     am dansat la stuf cum n'am mai facut de mult. de fapt, cred ca niciodata. pentru ca nu se mai nimerise combinatia asta: beutura, nisip, noapte, libertate totala, muzica buna si oameni ok (in afara de unul mai insistent si'un taran la noi in grup, chiar eram cu oameni ok). asa ca i'am ignorat pe cei doi si m'am distrat cu ceilalti.
 

      la un moment dat ma incalzisem tare. tare. adica... tare.  pe la 1 noaptea cred. n'a mai vrut nimeni sa intre cu mine in apa. am iesit rapid. marea era foarte agitata, valurile de cam 1 m si distanta de vreo 3 m intre ele.  mi'am dat seama imediat ca la cat de obosit sunt s'ar putea sa nu rezist la multe valuri sparte atat de mari si de des pe langa mine.
 

      insistentul grupului a inceput sa ma traga catre un  cinci tipe si'un tip. care faceau eforturi mai mult decat vizibile de a se feri de noi. cu exceptia uneia dintre ele. cum a inceput ea sa vorbeasc cu noi, au mai venit doi din grupul nostru (taranul si inca un tip) sa sara pe ea. am sters'o de acolo. in pana mea, sa atarnam patru oameni la o bucatica... penibil!  mai tarziu iar m'a tras insistentul la ea. am facut o poza, aflat ca ea imi stie deja numele, am vazut din privire si ton ca da, ma place - e interesata de mine. asa ca in mintea mea am zis na, ca e buna si insistenta asta impertinenta uneori. am inceput sa dansam. io cu ea. dupa vreo doua minute ne'a intrerupt un tip din grup pus de taran ca sa ma ia de acolo, ca sa o ia el la dans. cand am inteles de ce si cum (adica dupa vreo 4-5 secunde)... mi s'a facut scarba. de idioti. si i'am lasat in plata lor.  eram acolo sa ma distrez, nu sa ma cocosesc cu taranii. in plus, am vazut'o cat de bucuroasa ii accepta aluia avansurile, asa ca am concluzionat ca daca asta vrea - asta sa aiba! (ca fapt divers, care ca erau in total vreo 50-60 de barbati si vreo 20-30 de femei)
 

    au fost si mici batai amicale in grupul nostru (eram totusi vreo 8 berbanti in grup, testosteronul isi cerea drepturile). cand in bataie au inceput sa intervina dusurile cu bere... a aparut nevoia spalarii. un tip s'a dus la mare, moment in care am zis din nou "ocazie de baie!". intre timp ma imbracasem, asa ca acum n'am mai stat sa pun din nou slipii... am dat pantalonii jos si am fugit in nudul gol, in apa.  ca doar eram in vama! la intoarcere firesc, a fost show - mai ales ca aveam "tabara" chiar langa felinar... la cel mai vizibil loc :D (asta deja este o poveste care a inceput sa circule schimbata la munca, de la forme incerte “s’a dezbracat” la forme distorsionate “a facut baie si apoi a ramas gol”. felinar cu care era cat p'aci sa am un contact  cam dur - o incercare cam nereusita de ridicare in picioare de undeva din zona barcii ma facuse sa "plec" rasucit in cateva directii deodat'. am inceput sa dau din maini cand am realizat ca se apropie stalpul felinarului prea vertiginos de mine... asa ca am colectat o aschie din el in podul palmei - dar macar nu m'am infipt cu devla. in acest mod simplu am ajuns infipt cu curul in nisip la vreo 3-4 m de unde de’abia plecasm, intr'o situatie similara cu cea din care incercasem sa ies cu cateva secunde mai devreme - drept care m'a umflat un ras dement.
 

    pana dimineata am mai dansat de doua ori cu tipa. de curiozitate. nu se lega discutia intre noi. da, eram beat, dar pe mine asta doar ma face mai liber, nu mai dificil in discutie. cu mine nu reusea sa vorbeasca - cu taranul... erau cursivi. (si nu'i spun taran pt povestea cu tipa ci pt ca mi'e coleg la munca si este intr'adevar asta e - genul ajuns de 3-4 luni in lume, care ii admonesteaza pe ceilalti constant cu "ba ce taran esti!" - si nu o face in gluma! vorbeste tare si accentuat straduindu'se sa investeasca cu importanta stupiditatile lipsite de sare si piper pe care le emite... asa ca da, din nou se demonstreaza ca pentru femei de regula conteaza mai mult atitudinea hotarata a tipului, chiar daca hotararea lui n'are nici sens nici directie... inteligenta iese din start din discutie).

       ea avea o verigheta pe mana. ultima data cand am dansat cu ea, i'am cerut sa'mi arate mana stanga (auzisem ca ar fi maritata, nu mai focalizam bine de la distanta pe intuneric :D). ne'am uitat amandoi la verigheta dupa care am dat din umeri si am plecat. se terminase si melodia oricum, si aparuse taranul langa noi cu o prezenta febrila, nerabdator ca sa'si recupereze posesia. (legat de acel inel am puternica senzatie ca il purta doar ca sa scape de musafiri cand doreste – era prea libera in atitudine, in miscari...)

      iar daca tipa chiar avea capacitatea de a observa diferenta dintre mine si el, putea sa vina cand am trecut cu chitara pe langa ea ducandu'ma sa cant undeva la 10-15 m mai incolo.

  

         si iar am auzit, ca de obicei in astfel de situatii un cor de voci spunandu'mi:  baaaa! ce tip tare esti! la munca toti te vedeam scortos, intepat, dar uite ca la distractie esti beton, de nota 10! amuzant, cel care o urla cel mai tare si des era... chiar taranul! ho-ho! i'am raspuns ceva subtire, ca problema e de la decodor... dar nu a inteles aluzia. firesc, stiam ca'l depasea. m'au amuzat reactiile celorlalti care intelegeau. na, am mai spus, sunt un om rau uneori.

     pe la 6 de dimineata am inceput sa ne retragem - majoritatea in masini la somn, eu cu sacul pe plaja. la 10 trezirea, brrrrmm spre mamaia. acolo am facut jonctiunea cu restul grupului, cu cei veniti sambata. nu consider ca e ceva care sa merite povestit aici.

...cu exceptia...

     ceilalti s'au bagat la somn, eu ajuns in camera cu un... prieten al alcoolului, asa ca n'am dormit. si am iesit pe faleza cu chitara. sufla vantul cam tare.. .dar a fost excelent. a gasit el o drojdie de vodca, insa capabila de a'mi curata bine coardele vocale - asa ca am reusit sa cant "rapa" exact asa cum o faceam acum zece ani - al treilea vers din fiecare strofa are o ridicare pe care nu mai reusisem sa o controlez  de multi ani. si au mai iesit bine si alte cantece. tipul, cu lipici la oameni, oprea pe oricine, discuta... radeam.

.

Din presa

.

Boc a anuntat ca majorarea tva a generat o crestere a veniturilor cu 25% comparativ cu media lunilor anterioare. Pai si nu este o crestere exagerat de mare??? Nu i se pare nimanui ca s’a dat cu parul in sensibila balanta a fluxurilor economice? Tocmai acum?!

Sotul madalinei manole poate fi obligat sa plateasca daune morale familiei. Penibil.

Clujul are o problema cu prostitutia care a capatat o amploare uriasa. Asa departe?

Romanii au baut 1.6 miliarde de sticle de bere in prima jumatate de an. Vestea proasta: consumul e mai mic cu 11%. Zau, asta’i veste proasta...?!

Familia ceausescu actioneaza in justitie teatrul odeon pentru folosirea numelui... pentru ca ceausescu a fost inregistrat la osim si nu poate fi folosit fara acordul posesorilor!!! Companie, esti nebuna?!? Ca azi am mai observat pe gugle ca “ma simt norocos” este marca inregistrata. Astept ziua in care vom sta cu lista de marci in mana ca sa stim ce cuvinte / nume din limba romana putem folosi ori ba in comunicari publice.

...ori eu sunt nebun ori prea multi din jurul meu...

.

Telefoane in sifoniere

 Cat de aerian trebuie sa fii ca sa iti cauti, la plecarea din casa, telefonul in sifonier!?

Si deschizi sifonierul, si te uiti, si nu vezi nimic aparte, si te intrebi ce cauti  totusi acolo? Ti’amintesti ca telefonul il cautai. Inchizi sifonierul linistit si privesti derutat prin camera. Chiar nu se afla in niciunul din locurile in care il pun in mod regulat. Si nici in locurile in care il mai las din mana neglijent.

Totusi... il gasesc... in biblioteca celuilalt sifonier! Cred ca este prima data cand il pun acolo. Deci nu eram chiar atat de aerian. Cand il cautam intr’un dulap. Ci doar nu constientizam. Ma duceam inconstient catre obiectul unde ceva din mine isi amintea ca il lasase. Numai ca acel ceva din mine – iata – foloseste idei, nu imagini. Si el lucrand cu ideea / principiul de dulap m’a dus la primul dulap gasit in drum, nu la cel din locul corect.

Mda, interior lucram cu idei, arhetipuri, principii... numai ca eu cam exagerez... si ajung sa caut telefoane printre camasi si prosoape.

.

Demolition man

Vazand ieri reusita celor de la verta, mi’am zis ca incerc si eu sa’mi fac propria fantana arteziana ad-hoc. Inconstienta hotarare...

Asa ca azi de dimineata, pe cand faceam dus, prind momentul prielnic si ma rasucesc odata cu forta... infigand un sold in bateria cazii.

Insa efectele sunt jalnice. Un firicel de sange din sold si doar un firicel de apa fierbinte de la imbinarea bateriei. Si un sant de vreo 5 cm lungime. In soldul meu.

Na... noroc ca nenea instalatoru’ mi’a pus robineti peste tot, asa ca am oprit alimentrea boilerului si am putut pleca de’acas’.

Dupa cum se vede treaba... tebuie experienta si porfesionalism pentru a ajunge la inaltimea meseriasilor de la verta. Si un excavator...

.

Verta cea harnica

Ati auzit de firma de constructii Verta?
Nici eu. Dar nu’i timpul trecut.
Ca doar e firma abilitata sa faca lucrari serioase prin soselele bucurestiului. (adica e cu oameni profesionisti, nu e vreo muhaia de 3 lei, de care nu stie nimeni, inventata peste noapte de vreun fiu / nepot / var / vecin / slujbas de om pulitic, care a dat un tun si a prins pe naspa contracte cu primaria bucuresti sau mai stiu eu cu cine...)

De ceva timp i’am ignorat pe cand ei gaureau in lung o sosea pentru a baga niste conducte mari. Mari spre surprinzator de mari.
Astazi  pe la unu si juma’ nu i’am mai ignorat.
Pentru ca dupa ce le’am ocolit masinariile aud in spate strigate vesele. Intorc capul si da! Infrumusetasera brusc bucurestiul. In intersectia de la metrou aurel vlaicu creasera o fantana arteziana formidabila. Rareori vezi. Apa tasnea de undeva de sub pamant (ei fac excavatii de vreo 3-4 m adancime), se inaltea deasupra pamantului... si se tot inalta alti vreo 3-4 metri. Si era frumoasa. Ca... tasnea in toate directiile, nu era o coloana de apa plictisitoare. Era un fel de munticel de apa. Mult mai lat decat inalt. Da, aveau de ce sa se bucure muncitorii de la Verta! Creasera ceva frumos. N’am mai vazut asaceva in viata mea!

Unde mai pui ca erau sanse ca in scurt timp apa sa fie si... sclipitoare. Nu datorita soarelui, el deja lumina frumos, ci multumita unei mici cosmelii de / cu curent din apropiere. O apropiere foarte apropiata... numai cativa metri. Si ce conteaza cativa metri la minunatia de’acolo?

Dupa cateva minute am trecut din nou pe la noul site turistic. (cu mancarea in papornita, inapoi spre biuro') Muncitorii de la Verta stricasera toata placerea. Acoperisera gaura din conducta cu o bucata de beton din pavaj si excavatorul o tinea presata. Nu ca n’ar mai fi iesit apa... Doar ca acum nu mai era vizibila de la distanta. Se vedea doar jos, in sapatura, cum umple in graba tot ce sapau de saptamani astia mici... era alt spectacol – maluri se surpau (na, apa are proprietatea asta fanatastica, astfel incat atunci cand gaseste pamant creeaza o chestie numita noroi curgatoriu). Daca meseriasii specialisti de la Verta nu gasesc telefonu’ care trebuie, in curand soseaua se va trezi fara pamantul de sub asfalt... ceea ce o va face sa se incline... usurel... spre foarte grav.

Si chiar daca gasesc telefonul cu pricina si este oprita apa (la cat de mare era debitul banuiesc ca va opri apa pe un cartier intreg)... deja cat sapa sub carosabil H-O-H’ul asta... de’acum clar vor fi probleme mari cu asfaltul aici. Se va apleca / lasa intr’o fericire, vor fi de'acum mereu probleme cu plombarea soselei aici  - si daca nu ma insel cred ca acum cateva luni tocmai se refacuse din temelii soseaua aici... ca doar nu va sta nimeni acum sa indese la loc sub asfalt pamantul pe care l’a scobit apa... sau sa intareasca pavajul.

Ca doar... cine sa plateasca o asemenea reparatie – Verta? Nu, mes amis, va plati tot contribuabilul, fiti linistiti. Incompetentii care au excavat ca orbetii vor incasa bani buni pe lucrare. Incompetentii care le'au dat contractul vor incasa si ei bani buni (din lucrare). Toata lumea va fi fericita. Puliticienii isi incaseaza comisioanele, firmele de paparude (pardon, de constructii) vor avea profit de sase-sapte sute la suta... banii nostri se duc... dar io macar mi'am bucurat ochiul azi! Am simtit ca stiu pentru ce platesc taxe!

later edit:
si dupa ceva tip am primit si acest mail! ho-ho!

Stimate Doamne/ Stimati Domni,

Datorita unei avarii APANOVA in intersectia Calea Floreasca cu Soseaua Pipera va informam ca rezerva de apa a cladirii Floreasca Business Park se va epuiza in curand. Remedierea avariei va dura aproximativ o ora.

Va multumim pentru intelegere si suport ,

Cu stima,

...

.

Saudade

.

Daca’mi amintesc bine, exista o discutie despre cuvantul dor. Ca este de regula (adica in mai multe limbi) intraductibil. Ca nu exista corespondent care sa’l traduca cu toata incarcatura lui.

Iacata’l! (in circulatie largita...)

Wiki spune ca… Saudade (singular) or saudades (plural) (pronounced [sɐ.uˈdaðɨ] or [sawˈdaðɨ] in European Portuguese,[1] [sa.uˈda.d(ʒ)ɪ] or [sawˈda.d(ʒ)ɪ] in Brazilian Portuguese[2] and [sawˈda.de] in Galician) is a Portuguese and Galician word for a feeling of nostalgic longing for something or someone that one was fond of and which is lost. It often carries a fatalist tone and a repressed knowledge that the object of longing might really never return.
Saudade has been described as a "vague and constant desire for something that does not and probably cannot exist ... a turning towards the past or towards the future".[3] A stronger form of saudade may be felt towards people and things whose whereabouts are unknown, such as a lost lover, or a family member who has gone missing. It may also be translated as a deep longing or yearning for something which does not exist or is unattainable.
Saudade was once described as "the love that remains" or "the love that stays" after someone is gone. Saudade is the recollection of feelings, experiences, places or events that once brought excitement, pleasure, well-being, which now triggers the senses and makes one live again. It can be described as an emptiness, like someone ( e.g., one's children, parents, sibling, grandparents, friends) or something (e.g., places, pets, things one used to do in childhood, or other activities performed in the past) that should be there in a particular moment is missing, and the individual feels this absence. In Portuguese, 'tenho saudades tuas', translated as 'I have saudades of you' means 'I miss you', but carries a much stronger tone. In fact, one can have 'saudades' of someone with which one is, but have some feeling of loss towards the past or the future.

.

ce e aia

.

.

Da… dar tatal care intreaba aici o face constient. Tatal care intreaba aici vrea sa aminteasca ceva, si o face intr’un mod superb.

Insa tată… insa altceva este daca cu adevarat tatal ar pune acea intrebare din inocenta, fiului.
Nu pentru ca un fiu nu poate avea aceeasi rabdare catre tatal lui. Nu pentru ca un fiu nu poate avea aceeasi dragoste pentru tatal lui.

Ci pentru ca fiului ii este groaznic sa vada prabusirea tatalui sau. Tatal care a dat reprezentare lumii, a dat reprezentare lucrurilor mari si puternice… sa fie acum exponentul injustetei vietii, pentru fiu o asemenea prabusire poate insemna caderi interioare. Macinari zilnice ale eroului vietii lui. Ale eroului real si ale imaginii eroului. Macinari scrasnite, strivite…

Da, fiul are dreptul sa se revolte. Nu din lipsa de dragoste, ci din prea multa. Din disperare in fata curgerii, din neputinta cu care este obligat sa asiste la prabusirea fiintei dragi.
Tatal putea fi rabdator. Isi vedea fiul crescand. Fiul care isi vede tatal prabusindu’se… da, cere’i sa fie rabdator! Dar nu avea pretentia de a o face cu bucurie!

.

concert

.

igudesman & joo vin si la noi. 21 dec. la ateneu.

.

.

Apres moi, le deluge

.

De dimineata computerul este pornit, cu degetul mare de la piciorul drept, in drum spre baie.
A aparut de curand o noua preocupare, aflarea noutatilor din viata sociala personala, la prima ora, cu ochii zgaiti in monitor.
Tocmai scriam raspunsuri, cand... pica curentul. Probabil tensiuni prea mari... in viata sociala pe care tehnica n’a putut sa le mai incapa...

Si fiindca este un router implicat, pica si internetul.
Si curentul insista sa stea picat pana cand pica si ups’ul (ceea ce totusi n’ar insemna mare lucru, avand in vedere ca bateria este prea veche - folosesc ups’ul mostly pentru protectie la fluctuatii).
Am terminat la timp cu dusul. Se opreste si apa! Asta deja este prea mult, nu o mai inteleg...

Opresc boilerul, ca sa nu fie fara apa cand revine curentul, mananc doua felii de pepene (ultimile) si plec. Las si pisica sa iasa. Cine stie ce mai cade pe'aici?

.

Schimbare

.

"Companie, esti nebuna?! Iesi din porumb!"
– Un capitan –

Si lumea se dadu peste cap. Si cel obisnuit a fi lasat in izolarea sa, se trezi in mijlocul atentiei. Unde intorcea privirea, gasea pe cineva privind la el. Companie, esti nebuna?! Cine si de ce si cum a intors polii magnetici?

Si de ce nu m’a anuntat si pe mine? Companieee... la stangaaa... FUGA! Eu de ce n’am auzit asta? M’am trezit deja cu compania in porumb. Intai am crezut ca este vorba de unul din acei rataciti, apoi de doi... apoi am vazut ca era intreaga companie. Eu am ordonat asta? Iesi din porumb!... nu sunt obisnuit cu asaceva. Imi altereaza realitatea pe care o cunosc. Ma deruteaza.
Incet-incet ma obisnuiesc cu asta. Imi place, firesc. Companieee... ramai in porumb, mi’e bine asa. Companie, fii nebuna!

.

lapte

.

mi'o pierit avantul. de scris.

si zic numa' ca az' dimineata danone m'o pacalit.

am luat lapte. ca's mare consumator de bauturi d'astea periculoase. am ales o cutie pe care nu vedeam o marca cunoscuta. avea o culoare voioasa... scria ceva inofensiv pe el... casa buna sau lapte bun...

si cam cand terminam io de baut descopar si sigla... danone! mica, ascunsa... astia stiau ca le evit io produsele si d'asta pe lapte si'au ascuns marca.

.