cercul lui pepelea.

era o data ca niciodata... patronul.
care spre deosebire de ruda sa repudiata, mosierul, nu gandea pentru binele comun, ci pentru binele personal. acum nu afirmam ca mosierul ar fi fost taticul grijuliu al celor multi... dar mai avea "scapari". ca se prinsase iel ca daca mi face o scoala, o fantana, un teatru... oamenii da pe mosia lui vor munci mai bine. dar "progresul" se impune nu?
care cum spuneam... patronul. se prinde el rapid ca angajatul neinteligent e mai ieftin.
trece vremea. (cade frunza...)
dar angajatul neinteligent nu stie sa mearga in directia data de patron, si nu stie sa'si adapteze miscarile in armonie cu ceilalti angajati. are nevoie de indrumari. asa au aparut procedurile.
acestea, procedurile, sunt modul in care te asiguri ca vor face treaba acceptabila chiar si cei care nu stiu sa'si lege sireturile, s'a vazut intr'un filmulet TED la ce aberatii sociale se ajunge datorita lor. dar asta'i alta poveste.
se mai intampla sa existe angajati inteligenti. care sunt impiedicati de proceduri. ar face treaba de zece ori mai bine fara ele. dar nu sunt necesari. procedura tine loc de inteligenta. sunt cerute legume. iar sistemul de pregatire se specializeaza, ca atare, pentru producerea de legume. adica invatamantul. (alt filmulet TED arata si treaba asta)

mai pe scurt:
patronul are nevoie de mana de lucru ieftina - cei tampi.
deci sistemul de invatamant ii produce.
societatea evolueaza!

(initial era un cerc cu mai multe idei... da's la munca. unele s'au pierdut odata cu rabdarea de a scrie)

orgolii

am fost ieri la voley. in tineretului. este acolo un grup cu "traditie" de voley. ii stiu de vreo 16 ani. adica i'am cunoscut acum 16 ani, apoi mi'am vazut de ale mele. din cand in cand mai trec pe'acolo, ii vad pe cei vechi, ii vad pe cei noi... ei nu ma tin minte. nu le'am dat motive. eu joc pentru placere. ei joaca pentru orgoliu. am preferat sa ma duc la altii care joaca mai prost dar fara tensiune.
grupul asta este format din jucatori buni, care au jucat si competitional pe ici pe colo, insa nu la nivel de club.
de cativa ani cand ma mai "ratacesc" prin tineretului gasesc inca grup de 5-6 oameni aproape in varsta. eu fiind printre ei "pustiul". un profesor de engleza (cred cel mai in varsta), un cuplu admirabil (ceva intre hippie si montagniarzi, la vreo 45 de ani) si inca vreo doi-trei care nu mi'au creat nicio imagine. sa joci cu ei nu inseamna numai voley. inseamna si replici vii, inteligente, referiri catre tot soiul de chestii culturale. mai mult decat odata le'am zis ca nu cunosc referirea si i'am rugat sa mi'o explice. o placere totala. iar la varsta lor joaca superb. cu eleganta si calm, cu ironie si forta exploziva uneori pentru placerea schimbarii de ritm.
nu i'am mai vazut de vreo doi ani cred. ieri m'am dus sa vad daca ii gasesc. profesorul a plecat mai demult la fata lui in america (nu stiu daca definitiv sau temporar).
dar i'am gasit doar pe ceilalti. n'am stiut ca's ei - inca nu se adunasera cu totii.
am jucat intai in cerc, apoi s'a trecut la joc in linii (ceea ce ma deranja pe vremuri). adica pur si simplu se formeaza doua linii fata in fata. cu ridicatori si tragatori, ca la fileu, insa fara reguli, fara scor, fiecare isi antreneaza ceea ce vrea, in fine e relaxat.
apoi s'au strans mai multi, am pus fileu.
uimitor orgoliul celor buni. erau doi indivizi din "veche garda" (desi din puctul meu de vedere erau o garda intermediara). acestia nu acceptau nici macar sa se puna in discutie ca ar fi cei mai buni. ambii... au intrat in aceeasi echipa. pai... impotriva cui mai vroiau sa joace? eu nu tin sa castig, eu joc de placere. asa ca am intrat relaxat impotriva lor. m'am uitat imprejur. din 10 oameni... erau doua fete. ambele in echipa cu mine. daca faceai un clasament al jucatorilor topul il gaseai in partea cealalta a terenului, cu exceptia uneia dintre fete. atat aveam in echipa. o fata scunda, ridicator. in rest, cativa pusti nesiguri. si eu, care ultima data am jucat anul trecut doua ore. iar in cealalta echipa aproape toti faceau antrenamente zilnice.
ma uitam la cei mai buni... si ii vedeam fericiti ca obtin puncte. chiar nu se gandeau un moment ca se datora dezechilibrului dintre echipe. si dezechilibrului terenurilor. terenul lor era mai scurt cu 1 m (initial din greseala probabil... dar asa a ramas).
dupa primul set (care nu a fost chiar atat de dezechilibrat cum ar fi trebuit) au mai intrat cativa de pe margine. ce au facut ei? au luat si ridicatorul (fata, singura care se mai ocupa cu voleyul...). ma uitam si nu'mi venea sa cred. mie mi se'n'falfaia de cine castiga/cine pierde... asa ca n'aveam nicio problema cu asta. dar ei se simteau puternici, de declarau puternici in proprii lor ochi... isi hraneau orgoliul asigurandu'se ca nu are cine sa le tina piept...
totusi ne venise si noua un tip bunicel. tragea... excelent. asa ca uimitor, dar cu el echilibram din nou jocul. imediat au inceput sa se enerveze. injuraturi, tensiune (in echipa lor, fireste...)

...astia de ce joaca? le place voleyul sau e doar un mod de a se simti puternici?... in mod fals...

miopia

sunt putin miop. destul de putin incat de curand asta sa inceapa sa ma amuze!
mananc ades intr'un restaurant de mall, dar unul din ala care este destul de departe de ideea clasica de mall zgomotos... furnicar. oamenii sunt destul de rari si la distanta. si din cand in cand ma uit in departare (relativa probabil)... si vad oameni neclari. si asta ma amuza.
de cateva zile am avut o multime de drumuri de facut prin oras. soare, oameni sanatosi, veseli, cu haine multicolore... la inceput am constatat ca e reconfortant si mi'am zis sa fac foarte des chestia asta. insa apoi m'am intrebat daca este reconfortant in sine sau indirect pentru ca ma face sa uit momentan de una, de alta?
in fine, inapoi la miopie. cand mi'am pus ochelari pentru prima data (cu vreo 10 ani in urma), am descoperit o lume cu contururi precise... foarte precise. strictete de'a dreptul la capitolul forme, detalii. o strictete dura.
in miopie formele sunt mai suave, mai delicate, mai calme. cu ochelari formele sunt taioase, stricte, dure. pe de o parte apare o senzatie (reconfortanta) de securitate datorata controlulului mai bun, pe de alta parte exista undeva o nostalgie timida a formelor "moi".
si mai este o a doua parte a amuzamentului cu miopia. cand ma duc sa mananc imi iau si o carte cu mine. ma uit la oameni, mai citesc, mai beau, mai citesc... ma mai uit la oameni. si pendulez intre lumea interioara, a ideilor si lumea exterioara, a oamenilor. iar cand trec de la idei la oameni, cu mintea si cu privirea, este o mica perioada de timp in care nu'i "vad" clar deloc. nici cu ochii, nici cu mintea. adica atentia inca imi este focalizata in alta directie, ochii imi spun la randul lor ceva vag... este o perioada scurta de armonie intre miopia ochilor si cea a mintii in ceea ce'i priveste pe oameni dimprejur astfel incat amuzamentul meu se dubleaza. astia cine / ce sunt si ce cauta / vor?
ei - oamenii, devin niste ciudati fara sens, cu forme imprecise ori de'a dreptul vagi. (firesc ei, sunt cei ciudati, nu eu, cel cu viziunea distorsionata :P). mintea noastra este cea care are ca scop de baza sa dea noima, sens celor din jur. si am o mica perioada in care desi atentia incepe sa se focalizeze asupra oamenilor, mintea inca pluteste in alte zone, si nu le da sens. astfel incat am obiecte pe care ochii mi le arata imprecis, mintea nu catadicseste inca sa le dea sens... exista droguri prin care se poate obtine asta? ... imi place! :))

si un artist

chestia aia din piata revolutiei / din fata balconului vestit / din fata cc'ului...
chestie de care oricine spune ca'i urata...
zilele trecute, fara sa vreau... jur, total nevinovat - am ajuns sa citesc un articol in care maretul artist se apara fata de defaimatorii neintelegatori ai artei.
si am tot citit... si am tot citit... asteptam sa imi expliciteze si mie modulul... sa imi spuna ce si cum reprezinta... care e ideea din spatele urateniei evidente...

... si... nimic. doar ca era nervos ca tocmai el, superartistul, cu expozitie dintotdeauna la athenee palace... (expozitie pe care n'o obtineai / obtii fara suport politic...), tocmai el care a votat cu psd la nu'stiu'ce alegeri... (sau ceva similar)... mda... tocmai el pateste rusinea de a fi judecat de altii!!!

am vazut azi din nou chestia... daca era doar teapa aia alba... poate era acceptabil. are unghiuri suple. insa guguloiul ala negru si urat... e... urat.

dahhhh' ....

zilele astea am acces la cutia aia cu lumini colorate si sunete numita tv.
programe preferate axn, discovery si animal... si din nou raman paf!
au luat 4 tipi deosebit de inteligenti (de fapt cu diplome - autentificare pe baza de hartii) - studenti doctoranzi din 4 universitati care dupa nume te fac sa te simti mic-pitic... cele mai universitati dintre universitati.
si i'au pus sa creeze un device tehnic care sa imite o aptitudine deosebita a unui animal.
1. nu au replicat nimic. tunul de apa le'a fost dat ca atare. nu au existat proiecte, constructii... iar la final dpdv tehnic tunul de apa (primit de'a gata de la inceput) nu avea nimic de a face cu sistemul prin care pestele arcas arunca apa. singur asemanare s'a redus la cosmetizarea exterioara a tunului... cu cartoane colorate!
2. de fapt au facut doar niste cursuri penibile de cadere (in apa) si de scufundare (la 2 m adancime).

si ce spunea unul din ei!? "cea mai mare frica a mea este sa nu'mi explodeze plamanii"... si se referea la aceste scufundari!
UAT?!? la 2 m adancime embolie si alte minuni? esti leguma cu saliva curgand necontrolat din mandibula lasata atarnanda?

...si altele similare... astia sunt doctoranzii... hai inapoi pe axn... tampi'm'as!

long live da' cuin!

revenirea comunistilor la conducere se vede!

ring bla-bla circuitul auto din jurul casei poporului a fost desfiintat datorita lui oprescu (oprescu fiind da' cuin in propozitia asta).

nu'i asa ca nu credeai ca ne mai putem indrepta din nou catre gostat, tv alb-negru, ratie la zahar si ulei... atitudinea scortoasa tamp-cretinoida... samd?
io nu. aveam senzatia ca fiecare pas odata facut ramane facut. da' uite ca se poate!

programul prima casa

Din cand in cand mai raman uimit. Nu inteleg de ce, ar fi trebuit sa ma obisnuiesc pana acum cu omniprezenta nesimtirii.

Adneauri ce vad pe o pagina web…? O reclama care spunea asa:

“Vreau sa beneficiez de programul prima casa dar am déjà una… ce ma fac?

Vino la noi! Firma gr..(bla-bla) are solutia”

Adica statul face program pentru un motiv. Ca imbuibatii vor totdeauna mai mult nu e nimic nou. Insa ca apar reclame care’si fac firma cu “noi ajutam imbuibatii in ciuda statului si a celor care aveau crunta nevoie”… asta mi se pare naucitor!

In curand ii vom vedea direct pe guvernanti, cu anunturi la mica publicitate: “Vrei sa obtii illegal un teren, o casa, sa castigi un process? Suna’ma!”

…aaa… de fapt… déjà vedem. ca totuna este cu “vrei sa obtii o a doua casa prin programul prima casa?...” ca tot ei sunt…

Schimbari (modus in rebus)

Candva ma uitam in jur si imi ziceam ca adolescentul pleaca la drum cu un buchet de sperante si vise. (asta in mod normal, nu neaparat si in cazul celor tratati de adhd... sau cum ii zice). Ajunge sa fie tanar si mai apoi ajunge sa fie matur printr’un proces de... vestejire a unor sperante, a unor vise. Omul deplin matur este cel care nu mai viseaza. Cel care vede realitatea cruda. Si doar atat. Fara idei dansand cu gratie, sau fara vise in care ideile pot dansa cu gratie. Fara sclipiri, fara artificii (de calcul sau altele).

Desi vad serioase incompatibilitati intre mine si maturitate... vad ca de la un an la altul... strang in pumn un manunchi din ce in ce mai sarac in fire. De o saptamana bag seama ca a picat si ala cu speranta cu familia... caminul... bla-bla...

Am luat atat de multe decizii alegand “potentiala viitoare familie” (de job, de evolutie personala)... pentru ca acum sa vad ca nu au avut substanta, nu au avut obiect.

I’am vazut pe Tolstoi si pe Paler regretand viata aleasa. Si spunand ca daca ar putea sa o ia de la capat ar face altfel, ar lasa ideile deoparte, ar alege oamenii. Mi’am zis sa ma folosesc de greselile altora, si am incercat mai din timp aceasta alegere. Dar nu exista liberul arbitru peste tot. Te poti bucura de liber arbitru pentru a alege intre ideea A si ideea B, te poti bucura de liber arbitru cand alegi intre doi oameni diferiti, insa nu te poti bucura de liber arbitru pentru a alege intre oameni si idei. Aici esti conditionat. Si oricat incerci sa fugi, sa’ti schimbi drumul, apar elemente care te trag inapoi. Catre locul tau.

Apoi episodul doi apare cu lalaitorii inconstienti despre forta divina a individului omnipotent in viata sa, de a si’o croi oricum, fiind necesara doar alegerea... si gata, poc, se facu’ lumina... nu, Ioana, nu vorbesc de tine ci de cei care au inventat si propovaduit conceptia asta... cei care ignora in inconstienta lor diferenta intre potenta divin si uman, ignora limitele umanului, ignora ca aia cara au reusit performanta de mai de sus sunt atat de rari incat ii mai stie o lume’ntreaga chiar si dupa mii de ani... budha, isus...

Exista o discutie admirabila despre intelepciunea romanului vechi care privea si accepta lucrurile asa cum sunt, nu mai stiu la cine am citit’o... poate Eliade, poate Blaga, poate Noica... cel mai degraba Noica... pentru mine atitudinea asta nu este intelepciune, ci intra la capitolul bun-simt. Sunt lucruri care sunt date. Si nu ma refer, ca spinarile indoite, ca mocirlosii ce umplu tara, la lucruri cum ar fi minciuna, coruptia, putregaiul conducatorilor. Ci la altele. Sunt lucruri care pot fi schimbate, lucruri in fata carora calitatea ta de om trebuie sa te ridice impicioare si sa te opui cu hotarare, si sunt lucruri care sunt date. Tot calitatea ta de om trebuie sa’ti spuna moderatie omule.

Abia astept sa termin facultatea... ca sa fiu liber si sa mai pot invata si eu ceva...

roger ridley

Voila! Cannot stop’it!

grandpa eliott

Asta a fost stilul de muzica fata de care am trecut cel mai rapid de la indiferenta la “more, more, more”. Cu multi ani in urma a fost un festival la polivalenta – efes bluess… doua sau trei zile superbe. Pe’atunci nu aveam bani prea destui asa ca am fost numai intr’o singura zi, sperand sa o intalnesc, paradoxal poate, pe cea cu care locuiam (!) in ferentari (am povestit mai devreme ceva). Nu am gasit’o, insa cand a inceput muzica au uitat urgent pentru ce venisem. A fost superb!

resurrected song

e un cantec care imi placea in liceu. mult. si care de ani de zile ajunsese sa ma plictiseasca. ie'te o varianta care il face din nou ok. pentru mine.

Later edit

Wow! A doua oara l’am ascultat cu volumul aproape de jumatate (adica foarte tare :D ). Incredibil cata bogatie sonora in background (pe care prima data o cam pierdusem, prima data simtisem in principal atmosfera).

mess'ul de vineri

am observat ca 67% din persoanele de sex feminin care populeaza activ in acest moment lista mea de mess si au postate poze in care apar chiar ele... ei bine... apar cu capul in jos!

o fi vre'un semn?!

Concluzii:
E periculos sa vorbesti cu fetele.
E periculos sa nu vorbesti cu fetele
Trebuie sa le minti ori naiba te ia.
Despre glume nu zic nimic. Se aplica regulile de mai sus.
Cu fetele... nimic nu este gratis. Buster moare.
La naiba.. tare bine arata. Fetele.
Cand zambeste o fata... get the fuck out of there! Ea are un motiv. Nu emotii.
Pentru fete e mai simplu. O rochita si un zambet. Pentru baieti... Buster moare.

later edit:
...si... nu stiu daca s'a observet... exista buton de pornire. stopul nu mai este...

today

just play... and play... again... and again...

editura 3

Dragi pretini si pretine. Cand ma mai cadorisiti cu carti... va rog... Nu editura 3 (TReI).

1.

Nu pentru ca acolo lucra mare bagator de seama un pampalau pe care l’as fi facut bucati. Ca avea hobo (HBO). Si ea se ducea la filme la el. Io inca nu luasem televizor. Si el avea masina. Io imi rupsesem bicicleta in fundul unei dacii. El avea apartament in tineretului amenajat luxos (pentru acele timpuri). Io facusem rost temporar de un apartament jalnic in ferentari. El avea si canapea si pat. Eu aveam doua fotolii-pat desfundate. El era un mutulica tampitozel. Eu eram dorit pentru discutii (atata vreme cat nu aparea psihanaliza ca subiect). Dar cat confort oferea si cat de comod era el (sau la el)... Sta’i’ar Soarele! (au trecut vreo 9 ani... dar sa’i stea si Luna!)

2.

Nu pentru ca ani de zile au promovat ani buni carti periculoase pentru spiritul si sufletul uman. Firesc, asta din perspectiva subiectiva a mea si a catorva psihiatri. Si probabil si a altora pe care nu’i cunosc.

Iar ea primea cadou sarje interminabile din aceste carti. De la el. Ca erau si rare si scumpe...

3.

Nu pentru ca iata cand au inceput sa scoata si Jung... tare ma bantuie senzatia ca traducerea este discutabila (aici intervine si alta marota a mea – cu traducerile). Iar acum m’am uitat cine. O tanti (n’o cunosc, ar fi si culmea) dar si un nene pe care il cunosc. Musiu zamfirescu. Cel mai freudian al nostru. Care’mi spunea ca da, freud pleaca de la premize maladive asupra naturii umane, jung are intr’adevar o viziune mult mai curata... dar el practica psihanaliza freudiana deoarece jung nu a lasat metoda! ... spre stupoarea celor care asistau la discutie.

In fine... cand vad TReI paraca’l vad pe scaraoţchi... under cover.

fun

in mod evident acest blog atrage mai mult cetitoare decat cetitori.. deci ceva dedicat lor.

c'mon... it's fun!

de la Jung cetire

Ca spuneam ieri seara de evitarea greselilor care limiteaza viata. Na ca az’ de dimineata avem de la Jung cetire urmatoarele:

“Si in acest caz visatorului, care tinde spre inalturi luminoase, i se impune necesitatea coborarii in adancuri intunecoase ca o conditie indispensabila a ascensiunii. In adancuri pandesc pericole pe care cel intelept le evita, ratand insa bunul vizat, accesibil marii indrazneli necenzurate de intelepciune.” ... sa ma bata alizeul daca bunurile de care vorbeste asta nu sunt fimeile! :))

Si uite’asa imi aduc aminte de un textulet pe care l’am scris acu’ aproape zece ani. In care ideea de baza era ca am acces la o inocenta reala dupa ce am cunoscut (destul de intim) mizeria umana.

Iar secundar mai spuneam ca a fi bun nu are valoare decat abia atunci cand esti imprejurarile te’ar determina mai curand sa fi rau.... daca imprejurarile te determina sa fi bun si esti bun... nu ai decat valoarea unei papusi trasa corect de sfori... iar asta duce la alt paragraf din kant despre morala... dar tare urat a formulat el acolo, si nu’s total de acord cu ce spunea el.