orgolii

am fost ieri la voley. in tineretului. este acolo un grup cu "traditie" de voley. ii stiu de vreo 16 ani. adica i'am cunoscut acum 16 ani, apoi mi'am vazut de ale mele. din cand in cand mai trec pe'acolo, ii vad pe cei vechi, ii vad pe cei noi... ei nu ma tin minte. nu le'am dat motive. eu joc pentru placere. ei joaca pentru orgoliu. am preferat sa ma duc la altii care joaca mai prost dar fara tensiune.
grupul asta este format din jucatori buni, care au jucat si competitional pe ici pe colo, insa nu la nivel de club.
de cativa ani cand ma mai "ratacesc" prin tineretului gasesc inca grup de 5-6 oameni aproape in varsta. eu fiind printre ei "pustiul". un profesor de engleza (cred cel mai in varsta), un cuplu admirabil (ceva intre hippie si montagniarzi, la vreo 45 de ani) si inca vreo doi-trei care nu mi'au creat nicio imagine. sa joci cu ei nu inseamna numai voley. inseamna si replici vii, inteligente, referiri catre tot soiul de chestii culturale. mai mult decat odata le'am zis ca nu cunosc referirea si i'am rugat sa mi'o explice. o placere totala. iar la varsta lor joaca superb. cu eleganta si calm, cu ironie si forta exploziva uneori pentru placerea schimbarii de ritm.
nu i'am mai vazut de vreo doi ani cred. ieri m'am dus sa vad daca ii gasesc. profesorul a plecat mai demult la fata lui in america (nu stiu daca definitiv sau temporar).
dar i'am gasit doar pe ceilalti. n'am stiut ca's ei - inca nu se adunasera cu totii.
am jucat intai in cerc, apoi s'a trecut la joc in linii (ceea ce ma deranja pe vremuri). adica pur si simplu se formeaza doua linii fata in fata. cu ridicatori si tragatori, ca la fileu, insa fara reguli, fara scor, fiecare isi antreneaza ceea ce vrea, in fine e relaxat.
apoi s'au strans mai multi, am pus fileu.
uimitor orgoliul celor buni. erau doi indivizi din "veche garda" (desi din puctul meu de vedere erau o garda intermediara). acestia nu acceptau nici macar sa se puna in discutie ca ar fi cei mai buni. ambii... au intrat in aceeasi echipa. pai... impotriva cui mai vroiau sa joace? eu nu tin sa castig, eu joc de placere. asa ca am intrat relaxat impotriva lor. m'am uitat imprejur. din 10 oameni... erau doua fete. ambele in echipa cu mine. daca faceai un clasament al jucatorilor topul il gaseai in partea cealalta a terenului, cu exceptia uneia dintre fete. atat aveam in echipa. o fata scunda, ridicator. in rest, cativa pusti nesiguri. si eu, care ultima data am jucat anul trecut doua ore. iar in cealalta echipa aproape toti faceau antrenamente zilnice.
ma uitam la cei mai buni... si ii vedeam fericiti ca obtin puncte. chiar nu se gandeau un moment ca se datora dezechilibrului dintre echipe. si dezechilibrului terenurilor. terenul lor era mai scurt cu 1 m (initial din greseala probabil... dar asa a ramas).
dupa primul set (care nu a fost chiar atat de dezechilibrat cum ar fi trebuit) au mai intrat cativa de pe margine. ce au facut ei? au luat si ridicatorul (fata, singura care se mai ocupa cu voleyul...). ma uitam si nu'mi venea sa cred. mie mi se'n'falfaia de cine castiga/cine pierde... asa ca n'aveam nicio problema cu asta. dar ei se simteau puternici, de declarau puternici in proprii lor ochi... isi hraneau orgoliul asigurandu'se ca nu are cine sa le tina piept...
totusi ne venise si noua un tip bunicel. tragea... excelent. asa ca uimitor, dar cu el echilibram din nou jocul. imediat au inceput sa se enerveze. injuraturi, tensiune (in echipa lor, fireste...)

...astia de ce joaca? le place voleyul sau e doar un mod de a se simti puternici?... in mod fals...