Actul meu (ep 2)

.

Ieri am fost la politie ca sa’mi iau tidula provizorie de cetatean ne-ok al acestei tari.

Din varii motive, fara masina. Asa ca acele vreo 10 minute de mers pe jos le’am facut... prin ploaie. No problem, oricum asteptasem tot in ploaie tramvaiul.

Ce vad uimitor? Firma de curatenie locala... spala trotuarul cu jet de apa! Acolo, in zona industriala unde trecatorii sunt ca stalpii de telegraf. Unul la 50 de metri. Ati vazut sa fie spalate trotuarele in cartierele locuite? Eu nu. Insa pe strada biharia, ieri, pe ploaie, se intampla asta!
Ajung la evidenta comunitara a lu’ fleaşcă. Iar un ghiseu din trei, iar cateva persoane la coada... astept ud, in picioare, intrebandu’ma daca nu imi pot face cumva programare la chestii d’astea!
Sunt intrebat ce vreau, eu spun, ea cauta, ea cauta... si o vad ca se pregateste sa ma intreabe din nou ceva. Zic in sinea mea “la dracu’, chiar se intampla!”.
- Cand ati depus actele?
- Acum doua zile.
Si iar cauta, o vad rasfoind dosare, al meu nu este.
Avantajul realistului este ca nu poate fi luat prin surprindere de asemenea distractii. Iar eu prefer sa consider ca din cand in cand ating starea de realist, nu cea de pesimist.
- Nu va gasesc.
Da, stiu, eu nu exist.
Si ea cauta din nou, de aceasta data in catastiful scris de mana, cu notite despre / ale / din activitatea zilnica a functionarei de ghiseu. Oare acum doua zile m’a trecut acolo cineva? Nu stiam ca trebuie sa ma asigur de asta. Si inteleg printr’o iluminare brusca cum ca posibila mentionare a numelui meu in acel catastif este singura dovada ca am trecut pe aici acum doua zile, insa nu stiu daca este suficient ca sa demonstrez ca le’am si lasat ultimul meu buletin, inca valabil. Ah, si am vrut atunci sa cer o bucatica de hartie, o recipisa, ceva, care sa ateste ca am depus un dosar aici, cu acte originale.
Ea trage singura concluzie optimista:
- Inseamna ca nu e inca gata.
- Mi s’a spus sa vin azi dupa pranz, ma dezvinovatesc. (dezvinovatirea este singura formula de discutie cu functionarul roman, firesc exceptand’o pe cea care implica spaga).
Si imi explica:
- Daca era gata, era notat aici.
Si imi arata un punct precis din catastiful ce da ordinea lumii. Oh, am fost meritoriu, zeii mi'au zambit, asa ca mi se si explica de ce nu este gata: fiindca nu este inca notat acolo!
- Ok, si... cand... este gata?
- Pai.. mai incercati!
- Aaa... ahm... mai... in-cerc!...
Adica sa tot vin aici, la capatul lumii, sa tot incerc eu ca sa termine ele treaba(?!)...
Raman imobil, in dreptul ghiseului ca si cand nu mi’ar trece nicidecum prin minte ca din puctul ei de vedere discutia era terminata, ba chiar fusese atenta cu mine si imi explicase lucruri.
- Pot sa va dau un numar de telefon, sa sunati, sa aflati cand este gata! Vine ea cu o propunere, sa recunoastem, futurista pentru statutul de functionar roman.
- A, da, bine, multumesc.
Imi iau entuziasmat numarul de telefon si plec prin ploaie, spre statia de tramvai.
Tractorul si extensiile sale, inclusiv umane, spala trotuarul cu o atentie socanta. In dreptul unei curti de intreprindere, lucratorul ce manipuleaza jetul de apa, insista sa spele noroiul din curte, prin gardul de sarma. Pe jos, in curte, fiind, da, pamant.

N’am auzit niciodata un cetatean intreband vreun functionar roman “de ce nu e gata?”. Si garantez ca romanul nu este incapabil de aceasta intrebare. Am auzit’o des, adresata companiilor de curierat, sub formula “de ce expeditia mea nu a ajuns in 24 de ore?”, in conditiile in care zapada pe sosele tindea sa aiba un metru, viscolea, politia sfatuia sa nu se plece la drum in afara oraselor, iar stirile aratau siruri interminabile de masini blocate peste tot, trenuri deraiate sau oprite in camp. Da, romanul poate sa intrebe de ce nu e gata! Ba chiar poate sa mearga mai departe, sa intrebe “Pai si daca vedeati ca ninge, de ce nu ati luat masuri?” “Oh, ba am luat masuri. Am masurat zapada si vazand ca depaseste nivelul rotii am cumparat rapid 5 elicoptere. Pentru plicul dumneavoastra. Numai ca le’a doborat viscolul! Iar acum tocmai achizitionam cinci ozn’uri direct din area 51, ca am auzit ca astea sunt imune la conditiile meteo... ne cerem scuze pentru intarziere, promitem ca data viitoare...”

Insa pe functionarul roman omul nostru nici nu crede ca il poate intreba de ce nu e gata. Si nu pentru ca ar avea aprioric incredere in capacitatile functionarului, si ar sti ca acesta a facut oricum deja supraumanul. Ci dimpotriva, pentru ca este convins de contrariul, si nu mai are nevoie sa intrebe! Si mai stie ca intreband n’ar face decat sa bage batul prin gard (cum spunea cineva de curand), in momentul in care poarta curtii este deschisa, functionarul la noi avand drept de veto in fata legii.

.