o
am gasit asta pe un blog. un pic cam sangeros dar... fachin' real.
asta ar fi cred motivul pentru care in ultimii ani balansez. imi pare ca pentru mine a fi indragostit este ceea ce da o mare parte din ceea ce ofera sens vietii. deci sunt nemultumit fara. deci tind sa caut.
pe de alte parte acest film s'a intamplat suficient de multe dati incat acea cavity... sa fie just a cavity. si stiu dinainte ca voi face un rahat din fiecare noua incercare. deci nu mai trebuie sa caut, pentru ca e degeaba.
si ma gandesc ca trebuia sa se fi intamplat la inceput povestea cu happy end. acum e prea tarziu (1, 2) pentru asaceva. mai vorbeam cu prieteni din aceeasi generatie. daca nu ai parte de happy end de la inceput, mici sanse mai tarziu.
dupa multe povesti fara happy end ti se deschide al treilea ochi. si vezi nevazutele. iar chiar daca nu le vezi le stii ca pot exista.
dar asa cum spuneam ieri cuiva ca ma mai ridic dimineata din pat pentru ca astept sa fiu surprins de o nisa de normalitate (normalitatea mea) in lumea asta bezmetica, unde sa imi gasesc lumea mea functionand.
intre timp sunt cinic si balansez intre prostie si limpezime. huta-huta!
o
E bine ca macar aici imi dai dreptate...
RăspundețiȘtergereeh, doar la nivel concret. material.
RăspundețiȘtergerefiindca la nivelul principiilor, nu! :P
evident...! oare de ce nu ma surprinde???? :D
RăspundețiȘtergereChestia dureros de dulce sau viceversa este ca ceea ce ne da "aripile" alea in plus este "a fi indragostit" - cand indragostirea in sine dispare, stabilul, caldutul, rutina nu mai sunt motoare atat de puternice.
RăspundețiȘtergere