De la teatru pornind pe langa

.

Am fost de curand la teatru. La TNB, ca sa evit pe cat posibil surprize prea moderniste pentru gustul meu.

Am ignorat motivele pentru care incetasem sa mai merg cu destui ani in urma. Vulgarizarea textelor, a jocului, penibilitatea publicului care aplauda ca reactie infantil-emotionala la rasturnarile de situatie stabilite din scripte in loc sa aplaude prestatii remarcabile. Ca la un teatru de papusi unde copii se entuziasmeaza si aplauda cand vanatorul il omoara pe lup, cand se intampla ceva bine. Nu asa cum se intampla candva, cand aplauzele erau directionate (cu maturitate) care actorii care reuseau sa creeze momente deosebite prin calitatea prestatiei lor (sau pentru curajul de a spune ceva interzis).

Dar intrucat de curand din nou dau frau liber chefurilor de moment ignorand gandurile care imi cantaresc, si care imi explica o gramada de aspecte pro si contra, fusei deci la teatru. (daca iar mi se spune ca l'am folosit gresit pe a fi, ma arunc in fata bicicletei!)

Si fu bine.

Tectonica Sentimentelor. Singura vulgarizare mai pregnanta este nivelul de nuditate al personajelor. Ceea ce fiind baiet (cu mintea la paduri cutreierand...) si fiind in primul rand, am gasit o cale de a permite momentan acest compromis.

Am ales piesa asta cu ideea de a afla cat de departe sunt de locurile comune (topicurile uzuale) ale discutiilor despre sentimente. Fiindca la modul in care vad ca reactionez (sau mai bine spus nu reactionez) sentimental... evident sunt departe de firescul lucrurilor.

Insa... putine replici mi’au creat reactii printre idei. Mai mult mi’au creat aduceri aminte. Ah, as fi vrut sa auda replica asta X... iar pe asta Y... Am notat vreo doua-trei dintre ele si’atat.

Insa m’a nemultumit un lucru. Aplauzele erau indreptate insistent catre actita principala, o recent-fosta frumusete perturbatoare, in fine, actrita cu istoric, consacrata. Desi ca joc rareori ma convingea.
In timp ce exista o alta actrita foarte tanara care avea un joc mult mai convingator. Insa aplauzele o ocoleau. Iar eu eram prea obosit ca sa mai infrunt sala si sa aplaud de unul singur ceea ce vedeam ca era bine, frumos, meritoriu.
Nedrept.

Aplaudacii momentului au inceput sa cunoasca topurile. Si aplauda actorii din top, nu calitatea observata direct. De fapt nu este ceva nou. Deh, spiritul de conformare sociala. Cu aproape 10 ani in urma eram in teatrul din giurgiu. Pescarusul, de Cehov, parca. Si m’am trezit singurul specatator care il aplauda pe un actor tanar. Giurgiuvenii ramaneau imobili. Pentru ca era fiul directorului (sau ceva similar). Si considerau din start ca era pe scena datorita calitatii de fiu, nefiind dispusi de a’i verifica si calitatea de actor. Dupa cativa ani, un amic din giurgiu mi’a zis "Mai, aveai dreptate, ai vazut mai mult decat vedeam noi. Respectivul chiar a crescut un actor mare, uite, acum e la bucuresti!". (trec acum peste stupizenia abordarii acum e actor la bucuresti, deci oh, chiar era bun...) Din punctul meu de vedere, este acum un dezradacinat. L’am vazut aici de curand fiind vioara principala in proiecte care alieneaza norme ale bunului-simt comun (lucru totusi de altfel de asteptat, in giurgiu el folosindu'si statutul pentru a'ai imbogati palmaresul cu cat mai multe minore, insa una este cand faci asta in particular, alta este cand impui de pe scena anumite abordari, fiindca, sa fim seriosi, scena pentru multi are o autoritate per se, are ethos, ceea ce se intampla sus pe scena fiind folosit ca argument in dispute de idei).

Intorcandu’ma la piesa de alaltaieri, cu fetita Valentina Zaharia, nu mi’e foarte clar. Reusea sa faca un rol bun fiindca nu era un rol foarte dificil? Chiar si asa, stapanirea mimicii era excelenta. Iar naturaletea remarcabila. E drept, nu au existat profunzimi, insa nu stiu daca lipseau din repertoriul ei ca actrita (tanara) sau lipseau din rol (desi cred ca le’as fi gasit loc si rost).

Acestea fiind spuse, trecem la subiectul doi. Nuditatea.
Si nu nuditatea feminina, ci masculina.
Si nu nuditatea prezentata de barbati, ci ceruta de femei.
Acasa am bananait un pic cu gugalu’ in legatura cu piesa asta. Si gasesc un blog care provoca placeri admiratoarelor unui actor (cel din piesa in cauza), postand poze seminud cu acesta, si aratand unde se mai gasesc si altele de acest tip! Blogul apartine unei fete si se adreseaza in acea postare unor prietene.

La naiba!
Desi auzi peste tot femeile afirmand ca nu sunt incitate de nuditatea masculina, iaca schimbare.
Schimbare care arata femeia (de tip nou) mai legata de fizic (si in aceasta directie) decat barbatul.
Fiindca barbatul mergatoriu la teatru, care admira o actrita, pe legea mea daca el cauta poze cu ea goala pe net! Nu vorbesc de barbatul care se trezeste ca are chef de o anumita actrita, ci acela caruia ii place, care o admira.
Insa iata femeia coborand mai aproape de animalic decat barbatul. (nu este o noutate pentru mine, este o reafirmare a unei nemultumiri)

Oriucm, cand admiri un actor, fie femeie ori barbat, nu mori de nerabdare ori placere sa'l vezi nud sau seminud!

In pauza ma uitam in hol, pe pereti (sala atelier). Poze cu actori, actrite din vremuri trecute. Actrite care rupeau rasuflarea barbatilor prin eleganta, prin rafinament, nu prin nuditate. Dar deh, eleganta si rafinamentul sunt mai dificil de reusit. Nuditatea este mai facila, si in plus are si ca bonus ca iti creste plaja de clienti.

Asta e problema de fond. Ca acum nu numai comertul se face pentru clienti, dar si artele! Lucru care anuleaza insusi fondul notiunii de arta.

.