Limite

.

De dimineata, la iesirea de la metrou, intalnit cu o colega. Urmat un mic schimb de vorbe care s’ar fi transformat chiar intr’o mica discutie, daca nu ajungeam atat de repede la birou.

La un moment dat, din varii motive s’a declarat oficial suparata pe mine. N’am intrebat’o de ce (mda, din nou nu intreb de ce). Am presupus din start ca sunt doua motive posibile. Fie pentru ca tocmai afirmasem ca eu n’am colegi, si cand ma intrebase strict daca ea este colega mea... am spus ca nu sunt sigur. Fie – al doilea motiv posibil – pentru ca o inclusesem in marea masa de prosti pe colega ei de birou, intr’o discutie directa destul de serioasa cu vreo saptamana sau doua in urma.

De fapt inca nu’mi era clar de ce afirm ca eu nu am colegi. Fiindca totusi fac referire la ei cu folosind acest termen, nu numai in discutii ci si in gand. Abia dupa ce am ajuns la birou am inteles. Stiu ca nu acord aceeasi semnificatie cuvantului. Si cand ma intreba daca este colega mea, nu vroiam ca printr’un raspuns siplu afirmativ sa inteleaga altceva decat raspundeam eu in realitate. Pentru ei statusul de coleg este cel care justifica compromisuri. Pentru mine nu. Daca unul dintre ei afirma o aberatie, face o tampenie, nu consider ca trebuie sa trec peste, sa fiu ingaduitor, sa inchid ochii pentru ca imi este coleg.

N’am intrebat care este motivul supararii fiindca rezultatul era acelasi. Si nu mi s’a parut important sa cunosc motivul, probabil pentru ca nu’mi pasa. Dar si mai probabil, pentru ca am considerat mai important decat sa rezolv o mica nemultumire personala, sa continui discutia spre alte lucruri, mai interesante. Oricum nu era o suparare de fond si nici una care realmente sa afecteze ceva.

Nu’mi mai amintesc cine si in ce context a spus cuvantul limite. De aici aparea sansa unei discutii reale.

Fiindca in fond eram de acord cu ea cand afirma ca limitele au un rol, ele exista ca sa reglementeze ceva, comportamente...

Insa pe de alta parte... mie mi se'n'falfaie de limite.
Le consider utile pentru alde vanghele. Pentru cei dedesubtul lor (dedesubtul limitelor), nu ca forta de aplicare, ci ca intelegere. Cand intelegi de ce exista o limita, o regula, ce rost are ea, ce pericole evita, ce reglementeaza in background, si cand aceasta intelegere este nu numai la nivel simplu - rational, ci este o intelegere interiorizata, integrata in simturile tale... atunci stii cand sau daca o poti ignora.
In fapt, atunci pur si simplu nu mai ai nevoie de ea. Fiindca oricum o aplici cand isi are rostul, prin intelegerea situatiei, nu prin cunoasterea regulii.
Ceea ce duce la un fel de paradox. Sa asculti de regulile pe care nu le intelegi, si sa le ignori pe cele pe care le intelegi... lucru cu care eu nu sunt de acord! Amuzanta treaba!

.