.
Din categoria meilu' - sursa mea de intelepciune.
DE CE TIPA OAMENII UNII LA ALTII
"Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
- De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
- Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? intreba din nou inteleptul.
- Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou:
- Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
- Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
In final, inteleptul concluziona, zicand:
- Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere."
Mahatma Ghandi
Totusi asa am inteles de ce nu am fost niciodata in stare sa tip la cea de langa mine.
.
acum 2 ore: ma gandeam de ce nu mai gasesc sa citesc ceva suav. rasfoiesc in minte cand am citit ceva de genul asta si la cine. nu am nici cea mai mica idee cum de mi-am aminit ca tu ai scris la un moment dat ceva despre o fata intr-o rochie alba. imi amintesc doar sentimentul de candoare pe care l-am avut cand am citit asta. cred ca se intampla in urma cu 3 ani. nu ti-am mai vizitat blogul de mai bine de 2 ani desi cred ca m-am mai gandit de cateva ori sa caut dar am dedus de la sine ca nu-l mai ai si n-am mai cautat. pana acum 2 ore. in mod ciudat faptul ca inca il ai si ca are tot poezia lui sorescu la final (care imi place foarte mult) m-a facut sa ma simt bine. nu stiam daca sa zic asta pentru ca practic sunt doar cineva care la un moment dat ti-a citit blogul, apoi nu l-a mai urmarit si acum si-a adus aminte de el. dar am gasit postul de fata si m-a induiosat. fara niciun motiv anume, ma bucur ca blogul tau inca exista. probabil ca ma face sa ma gandesc cum toate lucrurile dispar, iar asta de fata nu. imi dau seama ca nici nu stiu cum sa semnez. la un moment dat eram "Mi, a name I call myself" dar probabil ca asta nu iti spune nimic. nu conteaza. :)
RăspundețiȘtergereda, desigur, imi spune. multumesc.
Ștergeremultumesc.