Despre cursuri. Si lemn.

.

De când cunoaştem noi cum îşi petrecea omul viaţa, ştim că el avea o ocupaţie de bază, aceeaşi pe tot parcursul vieţii lui. Unu’ era tâmplar. Altul era fierar. Altul era soldat. Popă. Agricultor. Vânător. Şi aşa mai departe.

De când a apărut fuga aberantă, disperată, după profit, omul nu îşi mai dedică viaţa unei meserii. (Şi ne mai mirăm că scade calitatea.)

Pentru că la un moment dat a apărut concedierea.

Şi apoi a aparut şomajul.

Iar unul din răspunsuri a fost recalificarea.

Încât s’a ajuns ca să fie stare de normalitate trecerea de la o meserie la alta.

Şi cursuri de calificare / recalificare.

Apoi cursurile au devenit o constantă. Iar asta mare aberaţie estem!

Deşi “omul cât trăieşte învaţă” este o vorbă adevarată, ea nu se referă la aşaceva!

În lumea care face cursuri adulţilor...

Adulţii nu mai învaţă cu adevărat... adulţii aplică doar uneori de formă – dacă era să aibă înclinaţie, înţelegere, către acea treabă, atunci o ştiau deja. Sunt deja adulţi, ceea ce i’a interesat cu adevărat au învăţat deja. Ceea ce nu au învăţat înseamnă că oricum nu reprezintă un subiect demn de atenţie reală pentru ei!

Adulţii dacă aplică, aplică de formă ce au aflat în curs... Nu dintr'o înţelegere, simţire adâncă. Şi lucrurile ajung să fie făcute de formă. Şi firesc lucrurile făcute de formă funcţioneaza ca atare.

Iar în lumea de azi cursurile devin o constantă în viaţa curentă. Cel puţin în multinaţionale. O lume de formă.

-----------------------

Aseară am făcut ceva bricolaj. Uşa cea mare de jos, de la intrare, rămăsese fără un pătrăţel de lemn. Care se spărsese.
Şi ieri venind de la muncă, mi’am luat o bere de la proaspătul deschis butic din colţ. Unde intrasem iniţial pentru o îngheţată, dar nu aveau. Iar Timisoreana se pare că a revenit iar la un gust care îmi place.
Am scos menghina din debara – de când mi’am inspectat moştenirea, menghina mi’a plăcut cel mai mult – şi am încropit un mic atelier în bucătărie. Vreme de vre’un ceas sau două am ciocănit, tăiat, pilit, cu berea şi cu nişte biscuiţi săraţi la îndemână.

Am recondiţionat pătratul cu pricina şi l’am infipt la locul lui în uşă.

Azi abia aştept să pun mâna iar pe lemne, să recondiţionez taburetul din bucătărie. De plăcere, aşa, bibilit uşor, încet, în tihnă.

Nici măcar nu m'am îndurat să dau drumul la muzică, bibilirea lemnului îmi ordona şi calma gândurile într'un mod perfect.

Aş fi vrut să mă fac tâmplar. Să lucrez cu lemnul.

.