Limba si realitatea

Ieri dimineata in statie in romana o tanti cam in varsta ne’a intrebat uluita “cum e posibil asa ceva?”

Se referea la anuntul de pe stalpul de langa noi: “ofer cunilingus” (cred ca preciza “pentru femei”).

Acum nu am fost prea sigur daca uluirea ei este 100% negativa.

Dar nu la limbile astea vroiam acum sa ma refer.

Ci la folosirea verbului a recunoaste, folosit in structuri gen “am recunoscut’o pe X”. Pipalsii folosesc verbul asta cu sensul de “a identifica”. Pe cand cuvantul exprima de fapt re-cunoastere, adica a cunoaste din nou. Ceea ce este tocmai pe dos. Fiindca. A cunoaste din nou pe cineva este o chestie pe care foarte putini oameni o fac. Si foarte rar. Presupune a ignora trecutul, amintirile si concluziile detinute deja despre respectiva persoana. Si a lua totul de la cap, tabula rasa. A identifica inseamna a lipi peste noua realitate vechile informatii pe care le aveam despre.

Si ar fi bine sa avem capacitatea de a ii recunoaste pe cei din jurul nostru. In felul asta i’am lasa sa se exprime, sa evolueze. Si nu i’am mai bloca in atitudini si actiuni care sa necesite conformarea cu vechea noastra imagine despre ei.