Noi vrem cratima!

sau
cui apartine cultura?
(pentru a dispune de ea prin distrugere)

Asta crunta chestie!

Cum poti sa te mai bucuri de inteligenta (adica cinismul) muvi’ului dr house... cand esti bombardat cu a-m, spune-ti, manca-ti, sunte-m... ?

Iar aceste cratime apar atat de insistente si subversive incat dupa un minimaraton de 5-6 episoade house... ajung sa ma intreb daca nu cumva au dreptate astia si gramatica noastra ar fi mult mai simpla daca legiuim punerea cratimei peste tot pe unde se specifica genul, numarul si... ce’o mai fi la sfarsitul unui cuvant! Eventual chiar si pluralul, da... de par example sa fie un copil / doi copi-i!

Ca sa fie treaba simpla ! (lower the standards, lower the standards...)

Am mai avut o perioada care mi’a atacat certitudinile gramaticaloase. Cand muncit’am pe santierele patriei cativa ani.

Nu de alta, dar un post in care foloseam doua limbi straine, lexic amplu, cunostinte computador, cunostinte contabilitate primara, aptitudini de organizare si gasire de solutii peste medie imi oferea cca 80 de dolarasi lunar, in timp ce pe santier folosind placerea de a imbina un lego la scara mai mare imi oferea de vreo trei ori mai mult. Cica tot lunar. Cu bonus mizerie, frig si (initial) desconsiderare sociala. Ceea ce ma duce cu gandul la faptul ca imbecilitatea este impusa. Vrei sa ai bani sa scoti o fata in oras? Mergi pe santier!Vrei sa fii scoasa in oras? Intalneste’te cu un santierist! (bine, asta in afara cazurilor in care este vorba de baietelu’ lu’ mama, tinut si pus in puf pe job’uri bine platite de catre mamica si taticu’).
Eh, vremea a trecut, chestiile astea se intamplau cu zece ani in urma. Pustii din ziua de azi nici nu te cred ca lucrurile au stat asa. Pufosii, nici atat. Santieristii de vocatie (nu cei circumstantiali) s’au facut oameni de vanzari. Si traducatori plini de cratime.

Sa revin la dr house cu liniute. Este o contradictie in termeni dr house si dungulitele agramatilor. Dr house este (pentru mine) zona in care ma mai retrag si unde simt ca pot ridica podul cetatii in fata hoardei de orci manelisti. Este mica oaza unde pot respira liber, unde e aer curat, bogat in oxigen. Este soarele cu dinti care m’a desfatat de altfel si duminica trecuta. (am descoperit ca imi place gerul insorit)
Iar in momentul in care in marunta mea cetate / oaza sunt invada-t de crati-me... acea mica parte de lume se clatina. Inca o zona unde ma simteam acasa se destrama.

Asa ajung sa ma simt inghesuit, impins, alungat din lumea asta. De catre inculti, manelisti, oi behaitoare. Asa ajung sa rectionez foarte puternic atunci cand am ocazia sa dau de pereti cu unul dintre ei, unul dintre cei multi. E clar, nu pot schimba o lume intreaga, insa nici nu mai pot accepta sa fiu calcat pe neuron in locurile Mele, in cetatile Mele. Herastraul, cetatea copilariei mele cu verdeata, pamant, copaci si apa. Piata Romana, cetatea cresterii mele. Radioul, cetatea vorbirii mele. Cartile, cetatea existentei mele. Si asa mai departe.

Manelarii, pornind de la inaintasii lor dansatorii de arabesco-grecesco-tiganesti de la bairamele din anii ’80 au invadat, au pus stapanire pe mai mult decat li se cuvenea.

Sau nu ?

Oare produsele cele mai de pret ale societatii apartin celor ce vibreaza in armonie cu ele sau grosului societatii ? Adica produsele culturale cele mai rafinate sunt destinate, sunt proprietatea... cui? Nestematele aruncate porcilor sunt o irosire cumplita sau cuvenita? (pentru ca porcii desi sunt incapabili de a simti valoarea nestematelor, au vointa de a’si impopotona viata cu ele, pozand in... ciori vopsite)

Cui apartin produsele culturale? Celor carora erau le destinate sau multimii inconstiente care le calca in picioare fandosindu'se?


ps.
Iar daca ii trece cuiva prin cap sa argumentand cum ca cica vai, ca_cultura culturalizeaza... ca_cultura il ridica pe om... sa faca dracu' diferenta intre dorinte feciorelnice si realitate. Mai multa cultura la botu' multimii decat in ultimile sute de ani nu a existat (evident, in istoria cunoscuta). Si iata la ce a dus. Manelarii modificand conform imbecilitatii lor ceea ce le sta dincolo de puterea de cunoastere. Iar asta nu este un fenomen izolat, al tarisoarei noastre. Ci dimpotriva, acest fenomen a explodat odata cu conectarea la civilizatia occidentala.
Si mai am si exemple cunoscute personal, daca doreste careva.