Postări
o
Ieri, joi, zi mare pentru tara.
Fost’am la schi.
Credeam ca nu am mai facut chestia asta de cativa ani. Apoi, am inteles ca de mai bine de 5 ani. Apoi... am realizat ca erau numai vreo zece anisori de la data cand m’am distrat pe ‘lunecatoare d’alea. Dar daca luam in considerare ca schiez de pe la 10-11 ani, apoi pauza de pe la 24-25 de ani... suntem ok.
Asa ca poc poiana brasov, poc inchiriat schiuri, poc nu inchiriem ochelari, fac ! (acum cred ca ma paste buba la ochi pen'ca ma cam inteapa)
Dupa injuraturile de rigoare la adresa lu’ nea’ copos :
- pen'ca deschide instalatia de telegondole doar dupa ce pierdem o juma’ de ora cu intrebari de genu’ ma ce facem, stam aici sau mergem in alta parte?, si alta juma' de ora la coada la telecabina;
- si pen'ca desi a pornit instalatia la 11 in loc de 9, abonamentul zilnic costa tot atat, adica 4 ore in loc de 6, adica doar 66 % servicii pentru 100% achitat)
Mi’au trebui doua coborari ca sa ma satur de stres. Stres de genul orice’ar fi sa nu cad, sa nu ma fac de cacao.
Si apoi a fost momentul in care mi’am zis ma la naiba esti aici ca sa te simti bine !
Brusc am trecut de la stilul stresatu’ rigid la stilul smecheru’ fluent.
Numai ca nu m’a tinut mult. Cateva zone foarte abrupte si cateva zone de gheata m’au obosit rapid. A fost prima data in viata mea cand am avut nevoie de pauza pe partie pentru a’mi odihni muschii picioarelor (quadricepsii). Nu credeam ca e posibil asaceva !
Am facut in principal sporturi ce folosesc picioarele : schi, tenis de camp, windsurf, inot, ciclism, sah... ca acum sa ma opresc in mijlocul partiei ca’mi ard muschii ? Rusine, moncher, rusine !
Mai descoperit’am ca nici claparii nu mai sunt ce erau odata. Desi erau atat de stransi incat ma dureau picioarele, glezna naibii ramanea mai mobila decat imi facea placere. Iar gleznele chiar le’am sabotat din greu la voley calcand cu sarg in toate pozitiile nerecomandate de asociatia oamenilor care stiu sa foloseasca corect picioarele. Nu credeam ca imi va fi dor de claparii aia rosii de pe vremea lu’ ceausescu.
Asa ca am lasat claparii ceva mai liberi – macar sa nu mai mai doara, si am continuat cu viteze mai mici. Ceea ce paradoxal din nou solicita muschii mai mult.
Am starnit si amuzamentul celor din grup – caciula mea preferata dispune de doo snururi ce atarna din acoperitoarele urechilor. Care in viteza falfaiau ca niste clapauge de hamaitor. Azorel imi fu numele!
Am condus eu la intoarcere, ca’s mai nealcolic din fire. I’am speriat bine!
Deci :
febra musculara – checked !
dureri ligamente – checked !
dor de duca – checked !
o zi la ski – URA !
ps.
la cate pietre si gheata gasesti pe partia aia te doare inima sa mergi cu skiurile tale...
pps.
din nou am fost mirat sa vad ce stralucire aparte capata fetele pe partia de ski.
Fost’am la schi.
Credeam ca nu am mai facut chestia asta de cativa ani. Apoi, am inteles ca de mai bine de 5 ani. Apoi... am realizat ca erau numai vreo zece anisori de la data cand m’am distrat pe ‘lunecatoare d’alea. Dar daca luam in considerare ca schiez de pe la 10-11 ani, apoi pauza de pe la 24-25 de ani... suntem ok.
Asa ca poc poiana brasov, poc inchiriat schiuri, poc nu inchiriem ochelari, fac ! (acum cred ca ma paste buba la ochi pen'ca ma cam inteapa)
Dupa injuraturile de rigoare la adresa lu’ nea’ copos :
- pen'ca deschide instalatia de telegondole doar dupa ce pierdem o juma’ de ora cu intrebari de genu’ ma ce facem, stam aici sau mergem in alta parte?, si alta juma' de ora la coada la telecabina;
- si pen'ca desi a pornit instalatia la 11 in loc de 9, abonamentul zilnic costa tot atat, adica 4 ore in loc de 6, adica doar 66 % servicii pentru 100% achitat)
Mi’au trebui doua coborari ca sa ma satur de stres. Stres de genul orice’ar fi sa nu cad, sa nu ma fac de cacao.
Si apoi a fost momentul in care mi’am zis ma la naiba esti aici ca sa te simti bine !
Brusc am trecut de la stilul stresatu’ rigid la stilul smecheru’ fluent.
Numai ca nu m’a tinut mult. Cateva zone foarte abrupte si cateva zone de gheata m’au obosit rapid. A fost prima data in viata mea cand am avut nevoie de pauza pe partie pentru a’mi odihni muschii picioarelor (quadricepsii). Nu credeam ca e posibil asaceva !
Am facut in principal sporturi ce folosesc picioarele : schi, tenis de camp, windsurf, inot, ciclism, sah... ca acum sa ma opresc in mijlocul partiei ca’mi ard muschii ? Rusine, moncher, rusine !
Mai descoperit’am ca nici claparii nu mai sunt ce erau odata. Desi erau atat de stransi incat ma dureau picioarele, glezna naibii ramanea mai mobila decat imi facea placere. Iar gleznele chiar le’am sabotat din greu la voley calcand cu sarg in toate pozitiile nerecomandate de asociatia oamenilor care stiu sa foloseasca corect picioarele. Nu credeam ca imi va fi dor de claparii aia rosii de pe vremea lu’ ceausescu.
Asa ca am lasat claparii ceva mai liberi – macar sa nu mai mai doara, si am continuat cu viteze mai mici. Ceea ce paradoxal din nou solicita muschii mai mult.
Am starnit si amuzamentul celor din grup – caciula mea preferata dispune de doo snururi ce atarna din acoperitoarele urechilor. Care in viteza falfaiau ca niste clapauge de hamaitor. Azorel imi fu numele!
Am condus eu la intoarcere, ca’s mai nealcolic din fire. I’am speriat bine!
Deci :
febra musculara – checked !
dureri ligamente – checked !
dor de duca – checked !
o zi la ski – URA !
ps.
la cate pietre si gheata gasesti pe partia aia te doare inima sa mergi cu skiurile tale...
pps.
din nou am fost mirat sa vad ce stralucire aparte capata fetele pe partia de ski.
o
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
spui, semnezi.