Zietgeist. Addendum 2008.

Zeitgeist – addendum 2008. Primul zeitgeist a fost facut pe jumatate gresit. Jumatate din ceea ce era acolo dovedea o anumita lipsa culturala a individului. Si ca urmare o inversunare pe vaca satului pe motiv ca strazile nu's pavate. Insa addendum 2008 este suculent. Au indulcit si scurtat ideile gresite, i’au adus substanta din noi zone. Asa da. Excelent!

…de altfel un bun documentar de vazut in prag de alegeri.

Insa ceea ce imi pare crunt este efectul mediu documentarului. Asupra celor care l’au vazut.

Din punct de vedere pozitiv este un efect nul. Ii vad pe cei care’mi amintesc filmul ca merg in continuare la munca si au acelasi comportament ca pana ieri. Nu schimba nimic, nu cauta nicio iesire. Filmul nu are efect pozitiv la nivel social. Oamenii nu isi schimba coportamentul. In discutii afirma una si alta, poate sunt chiar convinsi la un anumit nivel ca este gresit ce si cum se intampla. Insa se intampla si inca mai merge! Isi continua munca la aceleasi corporatii, au atitudini sociale dominate in continuare de lacomie si frica. Frica de a nu iesi din rotita hamsterului, de a nu trece in tabara celor aruncati in saracie de forta centrifuga a sistemului ii tine in aceleasi corzi ca pana acum. Ba poate chiar mai stranse.

Fiindca din punct de vere negativ efectul exista. Si este unul mare. Filmul devine un argument al atitudinii behaitoare n’ai ce’i face! Si demoralizeaza, arata individului ca este in pericol, alerteaza instinctul de supravietuire a acestuia, insa pericolul nu este iminent, ci este difuz in timp, astfel ca reactia de aparare nu are declansator. Si in plus individul afla ca lucrurile sunt mult deasupra lui. Si n’ai ce’i face. Fiindca n’ai cui, n’ai cand, n’ai cu ce, n’ai cum.

Asa ca iar ajung la concluzia ca informatia oferita celor prea slabi pentru a o digera este nociva. Informatia nu este buna in sine. Aceeasi informatie va produce efecte opuse in doi indivizi. In functie de sistemul lor digestiv. Si de burta. Daca burta proprie este un element important al individului, sau daca sistemul digestiv este nedezvoltat zeitgeist addendum are efecte negative.

Solutia oferita este atat intangibilă mintii, convingerilor omului curent... Este atat de distantă de realitate incat individul se intoarce in biroul multinationalei si continua sa actioneze cu aceeasi lipsa de etica.

Si totusi spun despre acest documentar aici pentru ca poate mai sunt nebuni ca mine care nu accepta pozitia behaitoare a lui n’ai ce’i face!

Pericolul PSD

In mod uimitor si neasteptat romanii au prins iar chef de vot. Activitate care in urma cu 2-3 “cincinale” (mandate) starnea o puternica... indiferenta. Acum mai toti cunoscutii aveau de gand sa purceada la indeplinirea acestei obligatiuni cetatenesti. Aceiasi care in trecut imi scoteau peri albi cu “n’are rost sa merg la vot”.

Cand l’am vazut pe pink floyd ca a ajuns candidat m’a prins si pe mine. Si daca nu aveam parastas sambata, recte o puternica indiferenta duminica, ma numaram si eu printre stampilatori. Dar totusi nu ma simt vinovat. Stiu ca am facut sa’l voteze alti doi oameni. (na ca iar am ramas mirat constatand ca am o influenta mai mare decat banuiesc)

Au votat altii. Si instantaneu s’a ajuns ca pseudo-bunul-simt sa’si arate nesimtirea. Votati cu PSD, zice el acum. Pai mai definitie decat asta a ceea ce inseamna antagonism de termeni nu se iegzista! Parol!

Mica istorie cunoscuta la prima mana.
Cu vreo trei alegeri in urma un amic vine la mine sa ii semnez pentru candidatura lui ilici. Zic mai ai beut ceva? (el fiind un tip care nu bea nici la petreceri!) Nu bause, dar mi’a explicat. Tat’su avea firma de constructii. Si reusise sa stranga datorie la stat de 700 de milioane. Pe vremea aia. Asa ca un amic de la PSD ii daduse sa stranga cateva mii de semnaturi pentru ilici. 10-20 parca. Omu’ a strans. Drept care a primit o lucrare pentru firma lui. Mai barosana. Adica a primit un miliard si patrusute de milioane pentru o activitate care il costa de fapt vreo 200 de milioane. Bani publici, of cource. Dati de PSD pentru semnaturi prezidentiale ilici.
Datorie: 700
Bani publici: 1.400
Cost real: 200
Asa ca omu’ nostru din dator falimentar se trezeste miliardar. Tocmai am dat un telefon ca sa verific cifrele si am aflat noutati. Omu’ tocmai a iesit. A stat pana la urma 4 ani la mititica pentru cecuri fara acoperire.

Iar omu’ bunului simt ne indeamna sa votam cu ei...! Cu cei care dau bani(i nostrii) ca sa ne convinga ca il vrem presedinte pe unul de’al lor. Fiindca in fond strangerea semnaturilor asta inseamna: vointa cetatenilor de a’l avea candidat sus pe x...

A doua istorie de azi cu PSD in rol principal. Am mai spus’o mai demult. La biliard cu un burtos PSD (ruda a unui amic din scoala). Criza urla ca a venit. Burtosul PSd mai chemase inca un burtos PSD si mai sus-pus decat el. Iar ei discutau ca in noul guvern mixt in care intrasera trebuiau sa nu se calce pe picioare cu ceilalti. Si isi imparteau liniile de scurgere a banilor publici. Iar fiindca din start erau injumatatite (impartite cu dusmanii politici), acum devenea problematica distribuirea acestora in interiorul partidului. Burtosii nu erau obisnuiti sa mulga doar jumatate de vaca. Si apareau scantei, certuri pe sfarcuri (sau ce’or fi alea, nu stiu, sunt baiat de oras). Nici pomeneala sa existe printre preocuparile lor criza! Ci las' ca mai bine la spitale – acolo tragi cel mai bine! Nu te mai plange ca ai pierdut dincolo! Da, sugea mai bine din spitalele alea cu gandaci, cu pacienti care sunt trimisi sa’si cumpere medicamente de la farmaciile de afara, care nici nu’si pun problema sa manance din ceea ce primesc acolo. Atunci am fost convins ca in realitate criza nu exista. Doar ca parazitii societatii cocotati in varfurile maldarelor de bani nu accepta sa suga mai putin o perioada. Fiindca despre asta era vorba la inceput – scaderea cresterii economice, nu scaderea economica! Iar PSD’istii se inscriu exemplar in aceasta linie, deci iata ca am avea un motiv bun de a’i lasa sus...

Mi’au ramas cateva replici in minte de atunci:
“astia nu stiu sa faca politica!” (ref partenerii de guvernare, concluzie trasa in urma modului diferit de a mulge vaca! Pentru ei mulgerea vacii inseamna politica!)
“Ba, fraieru’ ala a venit la intalnirea cu ministrul pe trotineta d’aia, ma! Haha, ce idiot!”. no comment.

Iar o replica din birou de acum: “Nu votez cu basescu fiindca stiu ca n’are sanse! Altfel l’as fi votat”... evident... o imbecila.

Revin. PSD. Am fost intr’un partid mititel cu multi ani in urma. Fiind partid mititel am ajuns sa am functii maricele fara sa urmaresc asta. Iar de acolo am vazut cu PSD facea orice ii statea in putinta ca acest partid sa fie nimicit. La un moment dat am avut alegeri undeva in sectorul 4 pentru niste sefuleti mici, cu 10 oameni in subordine. Vineri am avut sedinda, luni ne’a sunat una dintre sefele alese plangand sa o scoatem din toate arhivele partidului, fiindca a fost amenintata la munca sa stea in banca ei daca nu vrea sa ramana pe drumuri. Lucra la Curtea de Conturi... cei care o amenintasera erau membrii PSD cunoscuti. Tot in acea vreme aveam tot in sectorul patru un om deosebit. Era si lider sindical intr’o intreprindere. L’am impins intr’o pozitie mai sus (temperand cativa orgoliosi, aratand ca el are sustinerea mea pe cand lor le voi fi impotriva) pentru ca tipul putea, pentru ca era om curat, intrase in partid pentru a face ceva bun pe lumea asta, nu pentru a obtine avantaje personale. Si l’am cautat mai mult perioada urmatoare ca sa vad ce face, ca sa il motivez (jigodiile cu interese personale din jur il demoralizau). Si mi’a povestit cum PSD infiltra toate sindicatele. Cu oameni proprii, cu bani sau cu amenintari.

De peste 10 ani PSD se pregateste sa isi insuseasca aceasta tara. Politic, economic, social.

VOTATI PSD! VOTATI CARACATITA!

IT'ul tarii

Va exista centrul national de supercomputing! Ura?

Kaspersky (parca) tocmai anuntase ca intr’un eventual conflict armatele s’ar putea sa aiba o mai putina implicare. Iar o mare implicare ar avea’o atacatorii IT. Tintele militare, infrastructura, industrie... orice – name it, pot fi atacate via internet, dezafectate, aruncate in haos, deturnate!

Iar noi vom avea centrul national de supercomputing. (am aflat de aici) Care se va fi ocupand de: combaterea terorismului electronic, prevenirea si miniminzarea efectelor dezastrelor naturale si tehnologice, simularea proceselor complexe nucleare, realizarea de simulari de politici social-economice, modelarea si analiza factorilor de influenta a mediului...

...si va functiona cu 20 de angajati! HAHA!

Scadem directorul si femeia de serviciu.
Mai scadem cativa managerasi, trepadusi hartogari.
Toti asezati politic acolo.
Si ajungem ca o mana de oameni sa se ocupe de securitatea informatica a statului roman? Aproape ca suntem mai multi intr’un departament IT de firma care se ocupa cu lucruri marunte...

dar va dati seama cati bani se pot deturna prin centrul asta?... ca toata lumea stie: IT'ul costa mult mai tata!

Tratament

Ieri fix inainte de plecarea de la birou am inghitit o cana de supa. D’aia, plic, knorr. Beau chestii d’astea de vreo saptamana. Insa ieri... dupa vreo 10 minute... am inceput sa ma simt rau. Daca intrebati pe cineva din preajma mea sunt rau destul de des... dar aseara ma deranja si pe mine!

Stomacul se revolta intr’un mod ciudat. Durea. Si in capul pieptului. Parca era acolo un giroscop defect care nu suporta sa fie clatinat, rotit...

Acasa nu am reusit sa mananc nimic.
Asa ca zbang sub patura si asteptam sa treaca.

Pe la miezul noptii ne trezim, gasim niste discutii pe mess.
Apoi ne culcam din nou. Inca doare. Corpul inca imi spunea nu ma clatina ba!
Spre dimineata transpir. Parca febra. La naiba.

La birou... chin. Imi dau seama ca ultima data cand am avut amestecanisul asta de senzatii a fost in armata, toxiinfectie alimentara. De la ce naiba? De la supa aia? Ca altceva chiar nu am prea mancat. Decat un mar nespalat.

Azi mai mananc doua mere... de asta data spalate, si apoi imi vine ideea.
Miere. Si cei trei tenori la caracalla ’90.
Dupa o juma’ de ora deja ma simt mai bine.
Bun tratament!

Pericolul PSD - intro

In oceanul de articole stupide iata un articol coerent.
Bunul simt voteaza cu PSD – arata cat de mult bun-simt avea in realitate respectivul...!

demolari, demolari

am gasit aici lucru serios:

"Ma refer la demolarea anexelor Casei Manu (casa monument) situate in Calea Victoriei nr. 192A.
Demolarea anexelor se face, cel mai probabil, fara autorizatie de demolare, neexistand un panou de santier.
Angajatii care lucreaza la demolare nu respecta normele de protectia muncii, neavand echipament adecvat lucrului pe santier.
Demolarea se face haotic, fara masuri de protectie a casei monument (care este si asa neingrijita si deteriorata) si a vecinatatilor.
Demolarea pune in pericol viata si unele bunuri ale celor care isi desfasoara activitatea in Casa Manu si in vecinatate."

cine ii cunoaste sa mi'i spuna! o prastie gasesc io...

"Stinta" pe banda rulanta

Nu, nu am mai gasit vreo echipa de cercetatori libertatea care sa demonstreze vreo nazbatie.

Ci eu.

Cu ceva timp in urma (cateva luni) am vazut un mic studiu in care se observa ca puii de maimuta sunt mai inteligenti decat puii de om. Avand in fata o cutie transparenta care dadea acces la bunatati cu conditia actionarii unor leviere. Un pui de maimuta isi adapta algoritmul miscarilor imediat cum cutia era schimbata. Observa, analiza si actiona in consecinta cu noua cutie. Pe cand puiul de om repeta incapatanat miscarile care ii fusesera utile in cazul cutiei anterioare. Chiar daca nu mai aveau rezutatul dorit, le incerca din nou. Si din nou. Asta mi’a pus un semn de intrebare. Fara intrebarea in sine, doar semnul. Mi’e greu sa o si formulez, ar fi un mic capitol de intrebari.

Insa vazand a... multa oara filmuletul asta, am gasit raspunsul la alte intrebari nepuse. Vine un moment in care tipul afirma ca orezul are de vreo doua ori mai multe gene decat omul. Iar cartoful si maimuta cu doi cromozomi. Tot mai mult, tot decat omul.
Pai iata si explicatia: pe vremuri era vorba de evolutie. Nu cea a lui darwin ci a spiritului. Astfel ca se evolua de la mineral la planta, de la planta la animal, de la animal la om. Cu fiecare treapta evolutiva conta mai putin aportul material, mai mult aportul spiritual. Astfel ca sunt necesare mai putine specificatoare fizice, fiind suplinite de cele energetice (spirituale). (desi povestea cu puii de maimuta de mai sus tare ma pune pe ganduri).

Facand o paralele cu computerele, pe vremuri cand spuneai fara a fi foarte precis despre capacitate de informatie, se intelegea ca te referi la hard disk. Informatia este inscrisa acolo - cu proprietatea de a fi fixa. Acum daca spui le fel de imprecis despre capacitatea de informatie, se intelege mai intai memorie ram. – la informatia ne-fixa. Iar cand omul de stiinta ia ramul din aparat si cauta informatia din el... firesc – nada. Iar omul ar fi un sistem care tinde catre functionare pe baza de ram, in timp ce mineralele, plantele, animalele ar fi bazate pe hard. Asta in situatia in care omul chiar se mai crede (iar daca el crede atunci si este) diferit de un animal. Iar eu ma intreb daca paralela asta a complicat lucrurile sau le’a explicat.

mentiune! asta e un post mai pe jumatate in gluma. chiar daca nu se observa pe undeva asta... fiindca in directia asta, tantarul, care se pare ca are doar patru cromozomi ar fi un fel de sfant on earth... aproape spirit pur!

neatentie fata de cuvinte

Nu dau atentie cuvintelor. Le chem de undeva din memorie si le trimit catre afara, catre aparatul de vorbire. Fara sa le mai urmaresc. Asa ajung sa spun unele cuvinte in locul altora. De exemplu vorbeam cuiva despre clientul accor (service), insa cand am ajuns sa’i mentionez numele, ma gandeam in alte directii, cautam solutii, iar gura mi’a rostit lent, cu dictie, acord. Mintea a ales mecanic un cuvant din partea de dictionar mai des uzitata si l'a inlocuit pe cel de care nu am avut grija pana la capat. Iar eu am asistat pasiv. Asta este un nou nivel al neatentiei mele fata de cuvinte.

Pana acum chemam un cuvant, iar daca nu venea cream rapid din poignet o constructie sonora similara sau sugestiva (sugestiva in sensul ca acea alaturare de sunete pentru mine faceau legatura cu ideea / conceptul dorit, uimitor - fara sa fiu niciodata ingrijorat ca pentru ceilalti acea sonoritate n’ar avea aceeasi legatura evidenta).

Astept urmatorul nivel. In timp ce cuvintele se razbuna, fiindca avea dreptate celine:

"niciodata nu esti prea prudent cu vorbele, par a nu avea nici o importanta vorbele, nu le poti crede in nici un caz periculoase, basinute, fasaieli ale gurii, nici calde nici reci, preluate cu usurinta de indata ce ajung la creier. Nu esti prudent cu vorbele si vine nenorocirea.
Vorbele sunt ca pietricelele, ascunse unele printre celelalte. Nu le recunosti numaidecat, dar iata ca ele iti tulbura toata viata pe care o mai ai de trait, toata, si in ce are ea slab si in ce are ea puternic… Si vine panica… O avalansa. Ramai asa ca un spanzurat deasupra emotiilor… A venit ca o furtuna, a trecut, mult prea puternica pentru tine, atat de violenta ca n-ai fi crezut niciodata ca se poate starni numai cu sentimente … Deci nu esti niciodata destul de prudent cu vorbele, asta-i concluzia mea."

Astept curios si pasiv level 3...

ps. cand gandurile au alta viteza decat cuvintele, ai doua variante: dai atentie gandurilor sau cuvintelor. iar daca alegi gandurile, ai iar doua variante: fie incerci sa repezesti vorbirea, sa scurtezi cuvintele; fie lasi cuvintele deoparte, lente, iesind la suprafata doar punctele reprezentative. asta din urma este solutia pe care se pare ca o aleg cel mai des. dintr'o mare de aisberguri scot doar cateva varfuri ici-colo. nu pentru ca vreau sa fiu concis... ci fiindca nu pot mai mult... ca sa scot ditamai muntele din apa imi pare imposibil.

le monde vs catavencu

"Lider al unei revoluţii contestate, Iliescu a beneficiat de sprijinul generalului Ion Geoană, care avea controlul "subteranului" din Bucureşti, locul nevralgic al Revoluţiei". (o mica erata: iliescu nu a fost liderul revolutiei ci principalul ei beneficiar, deh, mai gresesc si francezii)

"Mircea Geoană, fiul generalului, a cunoscut o ascensiune fulgurantă" (de ani de zile ma tot miram cum a reusit geoana sa'l dea la o parte pe nastase, cel cu nenumarate oua, case...)

De ce am aflat asta via le monde? Am cautat asemenea biografii inainte de alegeri. Am cautat pentru nenea crin, pe care memoria mea avea tendinta sa'l plaseze printr'un guvern de demult. Insa numai ca fizionomie. Si vroiam sa verific, poate gresesc. Pana si in catavencu, pe care l’am cumparat din nou, dupa foarte multi ani, tocmai pentru ca in titlu mare pe prima pagina anunta trecutul presedintilor. Sau ceva similar. Nicio legatura! Timp pierdut. In articol de o intreaga pagina (cel putin) despre crin nu mi'a spus cand si in ce partid a intrat, ce functii a ocupat... dar povestea ca s'a batut cu 11 (sau 7) golani pentru o fata. Praf in ochi! Care si praf aruncat asa... aiurea. N'am aflat daca s'a batut cu golanii asa ca intre golani. El fiind dintre ei... Daca s'a batut cu golanii ca sa o apere sau ca sa o castige prin forta pumnului... Daca s'a batut cu toti deodata sau pe rand, ca tatal lui mowgli, lupul.

Nu, n'am gasit informatie utila in catavencu. Insa am gasit cuvinte multe, plicticoase, stufoase si inutile. De can-can.

Informatiile cu adevarat utile, care explica multe... lipsesc. Sau daca exista, sunt puse in spatele unor pagini intregi de vorbaraie lunga, mancatoare de timp.

Asa mi’am adus aminte de ce nu mai cumpar catavencu. Desi o initiativa excelenta, o ironie inteligenta a mizeriilor sociale... a ajuns o aglomerare de articole lipsite de orice limpezime. Cu multe amanunte care fac sa se piarda din vedere imaginea de ansamblu. Ori in mass-media limpezimea consider ca trebuie sa fie prima conditie a comunicarii.

Ceea ce ma duce cu mintea la un calcul simplu. Iaca un jucator public care atrage publicul nemultumit. Numai ca nu il potenteaza. Cu informatii, cu imagini clare. Ci il ameteste de cap si il trimite obosit acasa. Din incapacitate sau... tocmai, cu o foarte mare capacitate...

Insa avem acces la rfi (nu studiourile de aici!) sau le monde.

ps. ca au zis de ilici si de revolutie. il dau in judecata pe ilici pentru ca mi'a furat revolutia. mie personal. am iesit in strada in 21, in 22. si stiam pentru ce ies. stiam ca numai vroiam sa traiesc intr'o lume cenusie, in care erai tras de mana sa taci ca risti disparita (disparitia, nu puscaria), cu ratie la ulei si zahar, cu cozi la orice: paine, oua, carne, faina, fasole, hartie igienica... intr'o lume a noroiului omniprezent, intr'o lume cu autobuze venind cu o ritmicitate medie de o ora, intr'o lume in care pentru a te descurca trebuia obligatoriu sa intri in cardasie cu cineva in retele sociale de furt din avutul public, din produse pentru export samd...
ilici intr'adevar nu mi'a furat aceste lucuri. insa mi'a furat lucrurile pe care vroiam sa le pun in loc. oameni care traiesc cu sufletul impacat. care isi fac treaba. functionari care iti rezolva problema pentru care te duci la ei in loc sa te trimita la plimbare cu sictir in voce. guvernanti care gandesc, care pun binele comun deasupra binelui personal...

cotidiene - politiche

1. politicienii rezolva probleme grave ale tarii. cu multa maturitate. sobolanii si gandacii nu trebuiesc omorati prin procedee dureroase! altfel pe om il mananca puscaria... adica fratii si surorile gandacilor si sobolanilor pe care i'a... chinuit...
"Pe lista iniţiatorilor apar şi cinci parlamentari PDL, printre care şi ministrul propus pentru agricultură – Valeriu Tabără şi doi parlamentari PSD." - evident, astia sunt cei pe care trebuie sa'i votam. io vreau lista completa, pusa pe un site pentru consultare vesnica. cand ma duc la vot, intru in cabina, scot device'ul, intru pe net, ajung la lista, dau sarci si aflu daca pun stampila ori ba.

2. am primit pe toate partile un clip youtube despre 5 ani... basescu cel groaznic... (bine facut, misto gagica, dar nu argumenteaza nimic) dar nu am primit nimic despre psd'u care mi'a luat metroul! ce ziceti de asta? unde ie echitate pe lumea asta?

YA

ok, asta da!
in sfarsit!
...and http://www.ted.com/talks/lang/rum/michael_shermer_on_believing_strange_things.html?ga_source=embed

hm...

Asta a fost cea mai interesanta chestie pe care am reusit sa o mai gasesc pe ted in 3 ore. Are ici-colo informatii surprinzatoare, vorbeste mult si obositor, dificil de urmarit datorita accentului (fara subtitrarea in engleza no way…). Dar ramane singurul interesant din seara asta.

play

If a man’s got to play… than a man’s got to play! :D
By the way… pisica mea poate sa manance pufuleti fara sa faca firmituri! ma gandeam ca acolo unde ii duce sa'i manance pe aia pe care ii dau... voi avea de curatat... insa cand am vazut'o ca pe cel din mana mea il clampane fara sa scape nimic pe jos... oau! i'am mai dat unu! (ca premiu)

Hai luu-pta cea maa--re!

Am senzatia ca voi votand totusi. Nu aveam de gand neam deloc. Dar am primit pe facebook o chestie care mi l’a aratat. Un pletos cu tricou pink floyd! Remus Cernea.

Acu’... daca cineva este in spatele lui si i’a creat imaginea asta in mod fals, avand alte ganduri in culise... ghinion de nesansa.

Acu’... tot aveam de gand cu ani in urma sa’l votez pe cel care promite cel mai mare circ. Insa nu circ in stil becalian! Asa ca pink floyd asta promite ce vroiam.

Un colegu’ de birou zice ca da mai dar n’are sanse!
-Asa si?
-Pai il votez pe oprescu...
-Pe psd’istu’ ala?
-Pai nu ca s’a retras din psd!
-Adica tu pui botu’ la d’astea?
-Ma, ala are sanse!
-Asa, si? Tu n’ai vazut ca una zice pentru praf in ochi si altceva se intampla realmente in spate (ex lauda lui ca a rupt contractul cu aia cu podu minune si realitatea ca... niente).
-Da dar decat geoana?
-Ba, alt psd’ist? Ce comparatii faci tu?
.........
-Adica tu stii ca votezi un bou, dar il votezi pentru ca are sanse?
-Da!
-Felicitari! Ai o logica imbatabila! In stilul tau vom avea un viitor luminos.

Eh, ce sa’i mai spui unei oi care n’are curaj sa iasa din turma?

Chiar daca se intampla un miracol si iese pletosu', mi'este clar ca nu are cum sa formeze un guvern, sa... bla-bla... Insa este un mesaj: noi vrem pink floyd! gata cu ciorditorii de formare pcr. vrem ciorditori cu tricouri pink floyd. pleata este facultativa.

no comment

Miracolul de seara

Maine cica avem greva la metrou. Ha! Mai lipseste sa ploua (pe ploaie traficul se infunda iar bicicletele… iau pauza). Vreau sa vad cum ne vor despagubi zilele in care nu ne putem folosi de abonamente. In fond cumparand abonamentul am facut un contract pentru un serviciu. Care serviciu acum...

Dar.
Posta romana. Este prin definitie acea institutie de care ma feresc cu mai mare succes decat cel pe care il obtin prin evitarea televizorului. Este chestie de experienta, de istoric. Desi toate sfatuitoarele (mai mult sau mai putin psiholoage) iti vor repeta pana isi pierd suflul (sistolic) ca nu este bine pentru tine sa tii minte si trebuie sa te desprinzi de istorii, sa le ignori… io zic ca uneori taare iti economisesti cate ceva din linistea personala daca iei aminte la ele. La istorii. De par example daca bagi la cutiuta si ocolesti interactiunea cu posta romana.

Insa in aceasta seara trebuia. Fiindca BRD’ul dintr’un motiv sau altul nu imi accepta plata prin card decat pentru gaze si singura posibilitate / alternativa ramasa ar fi fost sa imi iau o zi libera pentru a plati facturile de telefon si curent. Cei de la electrica sau cum naiba s'or numi au fix orar antiservire. Adica devine imposibil pentru un om al muncii sa ajunga la ghiseul lor. Se inchide la 5 (daca nu cumva 4 si juma') iar sambata este liber.
Asa ca ma indreptam relaxat catre posta cu pasi sovaielnici ocolind usor prin parcul carol. Si la un moment dat m’a nedumerit o chestie. Functionarii astia publici care se misca mai prost decat o dacie careia i s’au furat rotile si benzina, si care te trateaza cu un sictir mai crunt decat cel al manelistului din mertzan, nu se duc si ei la randul lor la colegii lor functionari publici din alte sectoare?!? Adica aia de la ghiseul postei care mi’a frecat mie ficatii (sector 1 cu cativa ani in urma, dristor - cu doar un an in urma) nu se duce niciodata sa stea la coada aleia de la primarie. Iar aia de la taxe si impozite nu se duce la coada aleia de la cec? Astia nu trec de partea cealalta a ghiseului? Au imunitate? Imunitate data de sistemul kafkian sau doar imunitate psihologica? Ori cand ajung la coada unei colege au pur si simplu senzatia ca e in firea lucrurilor sa stea in pozitia ghicelului pana cand termina posesoarea ghiseului de pictat cu oja unghiile altei colege? La cec de pilda, cu vreo doua saptamani in urma am asteptat ca o tanti sa termine de explicat sotului ce cumparaturi sa faca si care va fi meniul pentru sfarstiul de saptamana! Si la ce ora iese de la munca. Si tot nu am platit impozitul restant de vreo 10 ani pentru casa deoarece respectiva nu stia ca pe chitanta poate fi trecut numele platitorului... si insista sa il treaca pe bunicul, mort de vreo 30. De ani. Iar eu aveam nevoie ca sa fie mentionat numele meu pe chitanta... numai doua avocate ma sfatuisera in sensul asta... dar angajata cec nu stia... despre chesita aia numita "procurator de fonduri". E adevarat, nici eu, dar io lucrez in it, nu cu acte, plati...

Ajung la oficiul postal, gasesc cate doua persoane in fata fiecarui ghiseu. Pare o informatie pozitiva, dar din experienta cu posta romana stiu ca o singura persoana poate sa insemne pana la 17-20 de minute (sala palatului, cu multi ani in urma). Probabil ca au target. Sau au competitii interne. Cu legende. Un guinnies book al lor in care sunt tinuti la mare cinste aceia ce au reusit performante deosebite: “pai leana l’a tinut pe unu’ 56 de ore – fara apa fara mancare!” “oau! – asta da profesionista!” “pai da, a fost angajatul lunii timp de trei saptamani!”

Asa ca ma asez resemnat (vezi ce inseamna batranetea…?) in dreptul unui ghiseu. Dupa ce verific in prealabil ca pe tidula de deasupra scrie ca se pot plati acolo facturi pentru utilitatile care ma interesau (desi nici asta nu este o conditie suficienta: e necesara dar nu suficienta). Mai mult sau mai putin intamplator la ghiseul respectiv raspundea… o pustoaica. Placuta. Foarte placuta. Si ma tot uitam la ea ca sa’mi dau seama daca o pot incadra ca frumoasa ori ramane doar foarte placuta. Nu reuseam sa’i vad ochii, iar fara ochi… Asa ca oricum cat o sa ma faca sa astept macar voi face consideratii estetice. Vorba lui celine "la calitati egale, gasesti intotdeaunea, se pare, un pic mai multa neliniste la barbat decat la femeie, oricat de marginit, de clocit ar fi el. avea ceva de artist la urma urmei acest domn. multi oameni, in materie de arta, raman ca el pentru totdeauna la mania pulpelor frumoase." Asa ca pentru cat voi astepta aici voi fi un astfel de clocit al lui celine. Care pulpe, ca tot veni vorba, mi'au taiat rasuflarea data trecuta. Insa nu prea am timp!

Incepe miracolul. Pana sa apuc sa ma dezmeticesc imi vine randul, ii spun vag care este doleanta mea (un mic teanc de facturi, m’a luat atat de repede incat nu am apucat sa verific daca sunt toate, daca sunt cele neplatite… deh, sunt mai aerian prin definitie). Ma anunta ca pentru apa si nu-mai-stiu-ce nu se pot face plati acolo, imi zic "ok, incepe distractia!", ma uit risipit iar pe tidula ghiseului sa corectez mental informatia… insa tipa, uimitor cu o atitudine pozitiva imi spune ca a vazut in mana mea factura de romtelecom, sa i’o dau (da, sa i'o dau, factura mai obsedatilor)… si ma mai intreba ce mai am…(pai aparent am casa si masina iar cu certitudine am pisica si multe idei ciudate). Zbang-zbang, gata! Asta este tot! ma retrag nauc. Nu a fost iritata pentru ca nu stiam exact care sunt formalitatile. Nu mi’a pus in brate un teanc de hartiute ca sa le completez cu informatii dubioase. Nu m’a trimis nicaieri sa aduc cine-stie-ce dovezi ca am dreptul de a face respectivele plati (a propos, la conex-vodafone nu ma lasa sa’mi platesc factura daca nu fac dovada ca am cunostinte solide in ceea ce priveste posesorul contractului! – de fiecare data imi pune cate o intrebare-capcana…in ultimul timp insa se pare ca a ramas fara imaginatie).

Deci azi de la posta romana am iesit in timp record. Cu treaba rezolvata. Ah, e tanara, greseste si ea! Dar nu’i nimic, are timp, va invata…Ma gandesc sa ma duc lunar sa’i urmaresc evolutia. Sa vad cand trece la avansati si afla cum sa fiarba stomacul omului de dincolo de ghiseu… cu efort minim. Sau daca va fi data afara in caz contrar!

deciziile si infidelitatea

Lucrez intr’o firma de curierat.
Ca sa’si justifice prezenta, unii manageri mai vin cu cate o idee – sa facem un servicu suplimentar! Si demonstreza ei ca este pentru binele planetar.

Adica, eu duc pachete, dar pot sa le duc in 6 feluri! Mirobolant!
Apoi, pentru ca ideea / serviciul sa isi justifice la randul ei existenta se dau oamenilor care sunt in contact cu clientii bonusuri pentru promovarea serviciului proaspat nascut. Si asa, lumea merge inainte.

Acum eu.
Ca si client.
Cand imi vine unu’ la usa ca sa ii dau un pachet pentru amanta, vreau sa ii dau obiectul repede si sa scap pana nu se prinde nevasta. Dar. Omu’ incepe si imi balmajeste o lista de posibilitati. Ditamai oferta. N’am niciun chef si nicio nevoie de tot felul de maimutareli. Iar pentru ca m'am prins ca nevasta tocmai trage cu urechea, ca sa nu auda numele destinatarului(ei) sau ceva incriminator, ma apuc si il intreb pe om ce inseamna fiecare. Pana se plictiseste sa asculte. Ei... aici se termina povestea mea deoarece n’am nici cea mai mica idee ce pot insemna majoritatea urmatoarelor servicii:
Road Parcel Express, Prepaid, Express Plus, Express, Economy Express, Matinal.

Lucrurile simple devin complexe in mod inutil. Pentru ca valorile s’au revolutionat. Si nu mai exista o ierarhie a pricipiilor universal valabila. Fiecare considera ca are dreptul sa rastoarne orice ierarhie, orice principiu. Si iti vine postasul la usa care in loc sa iti rezolve o problema iti ofera inca o lista de decizii de luat. De’abia credeai ca scapasei. Luasei decizia de a trimite prin curier ceva. Si poate nu erai 100% convins ca este cea mai buna decizie. Luasei decizia prin care firma trimiti coletul. Si poate nu erai convins ca este deciza aia corecta. Cati curieri pierd cate colete? Cat costa fiecare? Cat dureaza pentru fiecare? Cati ajung in orasul respectiv? Dar ai decis. Ai scapat de bataia de cap. Nu! Vine curierul la usa si o iei de la cap... pentru ca fiecare serviciu are in spate inca o serie de optiuni...

concluzie: firmele de curierat combat sau ajuta infidelitatea?

birocratia multinationalei

Poveste pe cat de ridicola pe atat de reala!

Lucrez in multinationala. Da, stiu, ridicol.

Departamentul IT si cel de Proceduri au fost comasate in aceeasi incapere. Yep, ridicol.

Compania da o caruta de bani pentru audit. Ridicol...

Iar cei de la proceduri – calitate tocmai au sarit ca fierti cand cineva din firma a propus pentru lista auditorului un oras unde lucrurile nu stau conform procedurilor! “Stie ca noi ii invatam pe cei auditati sa raspunda numai la ce sunt intrebati, sa nu spuna in plus ce fac, ce nu fac, si ea ii propune Clujul! Acolo nimic nu este in regula, nimic nu este auditabil!” DA! Avem oameni care lucreaza sa ascunda gunoiul sub covor cand vin musafiri platiti pentru a'l cauta!

Ii platim pe unii ca sa caute gunoiul si pe altii ca sa il ascunda! Ei, ce ziceti de asta?

Aceiasi sunt cei care formuleaza procedurile. In fiecare zi le aud cate o duda. A, pai... planul de evacuare in caz de incendiu l’ai pus degeaba daca nu i’ai pus codul de pe intranet! Da’l jos, il pui doar dupa ce ii pui codul! Nu conteaza incendiul, nu conteaza siguranta oamenilor, conteaza codul. Aceiasi trepadusi au creat si birocratia ceausista, astia sunt functionarii aia publici care n’au mai avut loc la ghisee!

In IT, la randul nostru avem un d'ala cocotat cat se poate mai langa plafon. Si are o placere nebuna ca sa restrictioneze drepturi. Am avut si eu acea pozitie in fosta firma cativa ani. Dar tubercuta asta restrictioneaza de dragul de a restrictiona. Asta daca l'ai lasa, ar scoate de pe piata toate masurile contraceptive si in schimb ar interzice prin lege sexul! De fapt, nu ar interzice, ar impune la nastere inlaturarea organelor genitale. Cu script!

Drept care tot departamentul dupa perioada de flacari, a inceput sa caute ocolisuri. Fiindca imbecilul limiteaza lucruri de care ai nevoie ca sa iti faci munca!

Colegii s'au obisnuit si se tot straduiesc sa isi faca munca asa, chinuiti. Eu am alta abordare.
1. fac scandal;
2. nu'mi fac munca, mai ales cea urgenta, abia astept sa faca utilizatorii scandal, sa fiu intrebat de ce... si sa raspund pai nu am avut cum!;
3. cand ma plictisesc totusi si nu ma pot abtine sa fac munca, o fac in asemenea mod (ocolind restrictiile) incat sa poata crea probleme mai tarziu. iar cand apar... pai am fost nevoit sa aplic o solutie proasta fiindca solutia buna mi'a fost refuzata!
a.i. sa trimit oalele catre cauza!

Sursa este aceeasi: aplicarea de reguli de dragul regulii. Folosirea regulii ca mijloc de obtinere a puterii. De catre acefali, fireste. Cu aprobare de la manageri care considera ca sunt deasupra lucrurilor, si nu stau ei sa se amestece in lucrurile acestea marunte...

Birocratie, birocratie, birocratie, forma fara fond... Proceduri!

"procedurile ne feresc de dezastre dar asigura mediocritatea" Barry Schwartz
- acest citat se afla sub semnatura mailului meu de serviciu -

volens - volens

De cativa ani fac cumparaturile regulat din auchan. Pentru tata. De curand le fac pentru mine. Mai rar din auchan.

Destul de des, cand plecam incolo ma gandeam ca exista posibilitatea sa intalnesc la locul faptei doua persoane. Si imi dadeam seama ca nu stiu cum as reactiona.

Azi am fost din nou. Mi’am dat seama ca pot intalni patru persoane. Pe una dintre ele chiar nu vroiam. Insa una da… poate chiar doua. Fie si doar pentru a le vedea reactia. Si pentru a'mi vedea reactia.

Oricum, daca in cei doi ani de cand merg acolo nu am intalnit pe nimeni… era mica sansa. Spre nula. Dar speranta este cea mai urata dintre napastele omului, d’asta au si scos’o grecii pe ea ultima din cutia pandorei (nu va speriati, este parafrazare de la paler).

Ei bine… azi am intalnit cinci (!) persoane cunoscute in auchan! Cinci! Am stat la taclale doar cu doua. Cate o juma' de ora pe putin.

Dar niciuna din cele cinci nu este vreuna din cele patru care mi’au trecut prin minte cand am plecat de acasa.

Deci: nu, nu am pretentia ca sunt napoleon. Ci sunt fauritorul matricei! Si da, influentez puternic ce se intampla printre muritori… insa se pare ca’mi lipseste niste precizie…

4 emotii de baza

Din articolul unei tanti psiholog: exista 4 emotii de baza: furie, tristete, bucurie, frica.

Presupunand ca afirmatia este corecta… numaram si avem 3-1. Pentru echipa in negru.

Si’mi aduc aminte ca unii spuneau ca viata aici pe pamant este doar o vale a plangerii. Un loc unde venim pentru a ne slefui. Iar slefuirea inseamna si durere, firesc.

La naiba, aia chiar aveau dreptate? (iar asta e intrebare retorica? ca nu ma hotarasc…)

Si ce gasesc cel mai amuzant este ca acea tanti psiholog sustine contrariul: aceasta este o lume a fericirii! Firesc... cu acele patru emotii de baza!... furie, tristete, bucurie si frica...

Adevarul din margarina

Povestea anterioara a margarinei a provocat in cateva discutii. Cu cunoscuti. Discutia cea mai intensa a fost cu o colega de birou. Chiar cea care imi daduse sa citec articolul. de la care a pornit toata distractia. Si care spunea (colega) ca nu conteaza cine si cum si de ce a inventat margarina. Conteaza ca este toxica si gata.

Ok, conteaza mult mai mult ca este toxica decat cine, cum si de ce a inventat’o… privind cumva simplist-utilitarist. Insa daca tot nu conteaza atat de mult… macar sa nu se mai denatureze adevarul. Daca unii au motive sa ascunda un adevar, este de inteles ca ori din imoralitate ori din disperare o vor face (de inteles nu inseamna de acceptat). Dar daca o fac si fara motiv… asta este tampenie pura. Sa nu se mai spuna ca au provocat’o tancurile razboiului al doilea in locul dorintei lu’ napoleon care poseda se pare o duda pe creier, ca vrea sa aiba in tolba ceva care sa semene cu untul cand ajunge la rusi. Nerancezit, de preferinta.

Mmm-nu! Cica nici asta nu conteaza. Conteaza numai ce ma atinge pe mine! No’ ghini… apai io am o problema cu atitudinea asta. In momentul in care respectiva colega considera ca si’a dedicat viata dezvoltarii spirituale… sa afirme ca o intereseaza doar ce o atinge pe ea… undeva ceva imi scartaie. Dezvoltarea spirituala, dezvoltarea personala presupune undeva in primele randuri dedicarea pentru ceilalti! Asa m'au invatat pe mine undeva...

Dar pentru mine incalcarea Adevarului in sine presupune direct incalcarea unui Principiu. Adevarul este un Principiu, nu un bun de facut negot cu el, nu un hopa-mitica pe care ba il vedem, ba ne facem ca ploua si mai inchidem ochii sau cine-stie-ce alte bazaconii. Si este unul din principiile importante. Pentru mine. Iar io am renuntat la pretentia dezvoltarii personale. Cu mult timp in urma.

In plus, asta fiind un adevar primit de la tata, caruia ii voi face serbarea* de sase saptamani in curand… face ca amanuntul napoleon din povestea margarinei sa devina un amanunt tare important. Pentru mine.

----
*serbarea - o mica incercare de a alatura / ingloba atitudinea dacica in ceea ce priveste moartea.

Speriati gazele de noapte!

Este o activitate de baza a sfatuitorilor de meserie sa gaseasca subiecte pentru a speria gazele de noapte care se aduna in jurul lor ca la becu’ din prispa casei. La drum de seara...

Ieri mi’a dat o colega sa citesc un articol din revista plafar. Aveam un respect pentru aceasta firma. Mi s’a ridicat insa o spranceana cand am vazut hartia cerata si intens colorata a revistei. Astia nu mai sunt plafar, ci o pervertire consumerista a lui. Firma s'a transformat in marca.

Il cetesc. Despre margarina, cat de ucigatoare este ad litteram. Ceva revolta a inceput sa’mi clocoteasca. Cum este posibil ca in numele banului sa se creeze o asemenea industrie evidenta si fara echivoc otravitoare?!

Numai ca mai aveam undeva, nu chiar in fundal ci chiar prin primele randuri, un pitic cu voce sonora spunea ca sunt motive care arata ca articolul... ar fi facut din paie.

Stiam de la tata ca margarina a fost inventata pe timpul lui napoleon, care avea ceva probleme cu untul in campaniile sale lungi spre rusia. Iar tata a avut o mica preocupare si cu istoria. Iar daca la matematica l’am depasit, daca la sah l’am urmat putin... in istoria moderna nici nu aveam cum sa ma uit spre el.

Iar un articol de revista contrazicea partial (prin omisiune macar) ceea ce stiam de la tata. Spunand despre aparitia margarinei, nu aparea nimic despre napoleon. Ma uit la autor: Gheorghe Mencinicopschi, director al institutului de cercetari alimentare bucuresti. Omul are autoritate. Tata vorbea prostii?

Ajung acasa, gugle, margarina aparitie. Gasesc puzderie de articole, de referate, in care este citat omu’ de mai sus si se afirma ca margarina a aparut in al doilea mondial ca urmare a situatiei precare, ca tancuri, ca razboi, ca americanii (!) au inventat, ca... bla-bla.

Hm!

Dau si cautare asociata margarina – napoleon. Ca sa aflu daca sunt unii care afirma ca exista o legatura. De unde aparuse tata cu ideea?

Si gasesc. margarine.org spune frumos cum de fapt povestea margarinei incepe 1800 toamna... de la napoleon initiativa!

Uite asa adevarul dispare. Tot incultu’ se face jurnalist dupa o facultate de trei lei. Sau nici macar. Si scrie articole in care corijeaza istoria. Si fiind atat de multi... istoria rapid se inclina.

Ba incultule! (sau bai incultu'le - ca sa intelegi pre limba ta) Indiferent cat ai umblat prin cluburi, daca ma’ta si tac’tu nu stiau decat sa duca vaca la pascut nu ai cum sa fi adunat in creierul tau informatie suficienta pentru a te califica drept scrib de cuvinte! Daca din familie nu ai primit o baza culturala... oi vrea tu sa te erijezi in preocupator ‘telectual... tot mogaldeata tuta ramai!

Tot ce stie incultu’ jurnalist de azi este sa strige aberatii prin hartii cerate si puternic colorate despre cum 3 litri de apa pe zi fac miracole, e’urile sunt otravitoare, zaharul ie otravitor, grasimile sunt otravitoare, furculita se foloseste cu mana dreapta (!!), pana si cutitul este mutat in stanga daca il folosim concomitent cu furculita, margarina ie otravitoare (eventual cu k in loc de ca si cratime mutate dupa ureche).

...care margarina, by the way, se pare ca de vreo 10-15 ani nu mai este facuta prin hidrogenare, cu catalizatori metale grele... ci prin interesterificare. Iar daca interesterificarea nu este cumva un eufemism al hidrogenarii... toate articolele actuale cu bau-bau sunt absolut fara obiect!

Pentru marea masa nu conteaza adevarul, conteaza ce vor ei sa creada! Asa ca orice fosta agricultoare sau secretara se trezeste ca isi descopera adevarata vocatie in... jurnalism!

In ultimul timp tot ajung la unii care ziceau parca "mu'ie voua!"... (da, cu cratima, ca sa inteleaga manelistii)

-----------
later edit. ok, am aflat. interesterificarea nu este un eufemism al hidrogenarii. asta este clar. si nu se mai produce o cantitate atat de mare de elemente toxice. asta iar este clar. ci mult mai putine elemente. si ca numar si cantitativ. si asta este clar. si mult mai agresive, mai periculoase. ei.... firesc, aici se contrazic unii cu altii. firesc, oameni de laborator cu oamenii platiti de catre producatorii de margarina. cica asta noua, prin interesterificare, ar fi capabila sa afecteze celulele creierasului! la naiba! stiam io ca la un moment dat m'am tampit! tot liceul asta a fost alimentul meu de baza. stiu ca inainte gandeam altfel, mai extins, mai... gandit. ah, ce plimbari prin lumea gandurilor faceam atunci! pai sa nu'l iau la trei pazeste pe napoleon? ca tata avea dreptate: margarina a fost inventata in urma unui premiu oferit de el.

'lmulet.

Pustoaica blonda de la final, cea mai tare!

Oh, The Temptation from Steve V on Vimeo.

un vis vechi

Am avut un vis mai demult. Vis, in adevaratul sens al cuvantului. Intamplare onirica.

Erau personaje bune si personaje rele. Printre personajele bune erau cateva care erau... cele mai bune. Un batran cu barba alba, o fata si un baiat. Toti trei erau puternici si personajelor rele nu le dadea mana sa se ia in piept cu ei.

La un moment dat batranul face in asa fel incat baiatul si cu fata sa ajunga impreuna, sa se insoare. Ori ca a fost un moment nepotrivit, ori ca nu a avut rabdare ca cei doi sa vrea – ca ar fi vrut - sa fie impreuna... nu mai tin minte precis. Cumva, batranul a fortat sau grabit lucrurile. Acum, cei doi tineri au ajuns impreuna. Insa puternici si mandri cum erau, pusi in fata faptului implinit au trebuit sa’si arata taria, sa arate ca nu inghit cu una cu doua o situatie impusa. Chiar daca este sub justificarea binelui. Si au inceput sa’si faca viata amara unul altuia. Nu cu rautate. Ci doar cu duritate, cu incapatanare rece. Raul pe care il faceau unul altuia nu era practic indreptat spre celalalt ci adresat sortii. Din batalia asta surda, in care niciunul nu avea ce sau cum sa castige au iesit ambii betegiti. Si cumva inacriti.

Iar batranul, acum imbatranit si mai tare spunea trist cuiva: “Uite ce am facut! Din doi aliati de incredere am acum doi straini vulnerabili.”

Am visat asta cu foarte mult timp in urma. Nu pot localiza in timp cand a fost. Insa stiu ca mi’a ramas vorba batranului in minte ca un avertisment. Nu stiu de ce, nu stiu pentru ce.

americanii omoara cu masina. din nou.

americanii pleznesc de nesimtire. japonezii raspund mai cu sange'n vena decat romanii. nimic nou , nu'i asa?

Soldat american, implicat într-un accident rutier în Japonia, Şeful guvernului de la Tokyo, Yukio Hatoyama, i-a cerut armatei americane să-l predea la poliţie pe soldatul acuzat că a ucis un bătrân într-un accident rutier în Insula Okinawa şi care apoi a fugit de la locul accidentului, relatează AFP.

nu am chef. cu n mic.

Credeam ca ieri a fost luni.
Dar azi e incomparabil fata de ieri.
M’am trezit, insa numai fizic. Restul este inert.
Nu am chef sa fac nimic, nu am chef nici sa ma lupt pentru a obtine un drept temporar de a nu face nimic.
Ma asez din nou in fund pe salteaua pe care dorm. Si stau.

Ma intreb de unde. Sa fie de la paler de ieri? In viata pe un peron tare depresiv este uneori. Periculos de depresiv. Sa fie de la senzatia de inutil / inutilitate pe care o mai inteleg uneori? Mi’a povestit var’miu aseara despre romani de’ai nostri care lucreaza in conditii crunte, pe salarii crunte. Si se zbat sa lucreze acolo. Sunt recunoscatori sa fie lasati sa munceasca acolo. Undeva, prin tara. Ce rost au zbaterile mele, cum pot sa ii trezesc? Cum pot sa le redau coloana vertebrala?

Dupa o vreme ma ridic, ma imbrac si plec. Din usa ma intorc. Sa iau o carte. Ca sa’mi anesteziez / resurscitez neuronul in metrou. O parte trebuie anesteziata, alta resurscitata. Desi nu’mi place sa citesc in metrou. Zgomotul de fond nu ma lasa sa’mi aud gandurile reverberatii create de ideile citite. Ma opresc in fata cubului cu carti favorite. Vad titlurile si nu simt nimic. Sa iau o carte pe care n’am citit’o. Pai nu mai am necitite decat carti care nu m’au prins. Iar acum chiar nu este momentul de a citi asemenea carte. Sa iau o carte care mi’a placut foarte mult. Ma uit la titluri. Degeaba. Nu are sens. Plec.

Pe peron iar ma amuza miopia mea. Adauga un pic de mister lumii inconjuratoare. De la zece pasi distanta nu pot distinge cu precizie chipurile oamenilor. Si asa am doua efecte contrare. Fie nu recunosc persoane cunoscute... fie recunosc persoane necunoscute.

In metrou vad o fata citind fix paler – viata pe un peron. Parcursese cam o treime. Mi’am dat seama ca inca nu a ajuns la partea maladiv-depresiva. Am vrut sa ma duc la ea sa o avertizez. Nu mai citi, nu mai continua, e riscant, poti ajunge ca mine. Era frumoasa. Fata. Asa ca ar fi inteles gresit interventia mea in momentul ei de lectura. Si ea, si lumea din jur. M’am uitat un pic mai atent la. Avea o anumita doza forta in ea, suficienta ca sa treaca prin carte, totusi. Iar acum imi dau seama ca daca nu se identifica cu personajul principal masculin asa cum am facut’o eu... no problem. Si imi mai dau seama ca era genul care se deconecta de subiect, de intamplari daca acestea nu ii conveneau. Sau cel putin asa am senzatia.

Acum, dupa un schimb de mailuri, stiu ce’as fi putut, ce mi’ar fi placut sa recitesc. Stapanul Cantecelor – Orson Scott Card.

Trebuie sa’mi gasesc o preocupare pe care sa o consider suficient de utila si suficient de provocatoare. Adica una din acelea despre care cei din jur iti spun ca este imposibila.


------

cartea viata pe un peron. s'ar putea sa fie o molima aceasta carte. toata lumea o citeste. este molima intunericului dat de becurile sparte misterios, de catre dresorii cainilor mari si agresivi care au infricosat si instapanit orasul. o frica intunecata, rece, neagra. cu o mare doza de fantastic, ca si cum ar fi desprinsa dintr'o carte.

pian la patru maini

"Aşa a început o altă nebunie de a mea... Cum să vă explic mai bine? Tot firea mea m-a împins şi spre asta. Căci, dacă asemănaţi viaţa cu un joc de ruletă, îmi era cu neputinţă să mă învîrt printre mese şi să mizez puţin, cu ţîrîita, ca să nu risc. Nu, eu mizam de fiecare dată tot ce aveam în buzunar. Şi ce jalnici mi se păreau cei care îşi drămuiau pasiunile, ca nu cumva să se trezească săraci. Nu-mi plăcea să trăiesc din mărunţiş, aveam alte idei şi alt sînge în arterele mele decît ei. Vroiam să risc totul pe un număr cîştigător. Şi, ca să fiu pe deplin sincer, la început eram chiar convins că voi cîştiga. Riscul meu nu era decît pe jumătate risc. Doream să fiu admirat doar pentru nepăsarea cu care azvîrleam totul pe masă şi aşteptam apoi calm să se învîrtă discul ruletei. Abia cînd acesta se oprea şi vedeam că m-am înşelat, rămîneam descumpănit. Cum se întîmplase? Nu-mi explicam. "Trebuie să fie o greşeală", îmi ziceam atunci. Şi iarăşi o luam de la capăt, bănuind că unii murmurau, poate, în spatele meu: "ăsta are nervi de oţel" sau "e nebun"... Mai tîrziu, lucrurile s-au mai schimbat. Nu mai aveam insolenţa jucătorului sigur de el, ci mizam strîngînd pumnii, în vreme ce, în loc de murmure admirative, bănuiam rîsete înăbuşite. Acum îmi trebuia toată înverşunarea de care eram în stare ca s-o iau de la capăt. Fiecare pasiune mă sărăcea cu totul, mă aducea în pragul falimentului şi îmi trebuia un timp să-mi revin. Dar echilibrul nu-mi pria.
Curînd, ardeam şi speram iarăşi.
Numai că de data aceasta descoperisem şi altceva, dincolo de faptul că-mi doream numerele cîştigătoare pentru a mă apăra de o resemnare sălcie. Descoperisem îndoiala şi chiar necesitatea îndoielii. Vechea mea încăpăţînare de a crede fără rezerve mi se părea acum un fel de orbire. M-am gîndit că, pentru a nu greşi, trebuia să caut în orice idee şi contrariul ei, să cîntăresc. Dreptatea nu stă pe un singur talger, mi-am zis, ci în balanţă, în cumpăna dreaptă a ambelor talgere.
Toate raţionamentele mele au început astfel să devină procese. Orice gîndeam, căutam şi reversul. Oricărei lumini, îi căutam umbra. Oricărei vorbe, îi căutam ecoul. Nu mai era nimic "curat". Totul era "murdărit" de contrariul acelui lucru. Eram un fel de Sisif, dacă vreţi, care-şi arunca singur stînca pe coasta muntelui odată ajuns sus. Într-un fel, mă întorsesem la viciul de a juca şah cu mine însumi. Acum transformam fiecare idee într-o partidă de şah. Într-un proces. Cîte idei, atîtea procese, atîtea partide de şah. Făceam exact acelaşi lucru ca atunci cînd jucam pe rînd, tot eu, cu piesele albe şi cu piesele negre." (paler - viata pe un peron)

Si totusi nici acestor jocuri nu le mai dadeam atentie. Ele se petreceau undeva, in culise, nestiute, de multe ori nici chiar de catre mine. Le auzeam zgomotul, le miroseam directia si o urmam ca un somnambul. Nu mai aveam forta, nu mai aveam ce sa arunc pe postavul verde al ruletei. Privit din afara aratam acum ca unul din cei pe care inainte ii consideram jalnici, traind cu micime in dramuirea pasiunilor.

Gasisem insa, intr'o zi de pasivitate, una din vechile pasiuni, a carei miza inca era vie. Discul ruletei se invartise, iesisem necastigator, si totusi crupierul inca nu imi luase potul. Era inca acolo. Era inca al meu, nu in sensul ca as fi putut dispune de el dupa vointa mea, ci in sensul ca il puteam percepe, identifica, nu se dizolvase, nu se amestecase in marea masa a trecutului. In acea zi am fost surd la strigatele dinlauntrul meu care imi spuneau ca acel joc s'a incheiat. Era ultimul meu joc viu. Inlemnit, intepenit in timp, dar totusi viu. Cu calm, am facut fiecare miscare pe care mi'o dicta pasiunea. Stiam ca sunt actiuni inutile, insa dupa ce le'am facut m'am simtit mai impacat cu mine decat reusisem sa fiu in ultima vreme.

O pasiune veche nu este falsa. O pasiune veche este preferabila unei ne-pasiuni noi.

Curînd, ardeam şi speram iarăşi... Trecuse ceva vreme de cand reusisem ultima revenire sus, pe sarma. Nu se mai intamplase fiindca ramasesem fara capital sau era vorba doar de o convalescenta ceva mai indelungata?

omul vs oamenii

mmm... paler... nici nu cred ca mai are rost sa comentez ceva. pe martorul care se revolta nu'l vezi... il coplesesc ceilalti...

"Atunci am priceput prima oară că trăisem într-o minciună aurită. Omul? Nu există "omul" decît în tratatele de filosofie care se mulţumesc cu abstracţiuni. În realitate există mai multe feluri de oameni.

Există călăul, există victima, există martorul care se amuză, există martorul indiferent, care nu aude sau pleacă pentru că nu-i place spectacolul, îl deranjează sau îl face să sufere. Mai există şi cel care se revoltă. Dar pe acesta nu-l poţi vedea totdeauna; îl copleşesc martorii, dintre care se aleg mereu şi călăii şi victimele pentru că spectacolul trebuie să meargă fără oprire.

Aşa a eşuat pasiunea mea pentru o frumuseţe umană abstractă. Mi-am dat seama că ţipetele există, însă nu le auzim. Nu vrem să le auzim. Sîntem surzi, iar cei care ţipă se chinuiesc să ţipe şi mai tare văzînd că nimeni nu-i aude. Toţi îşi văd de treburile lor mai departe, ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat, iar tu te simţi atunci ca o păpuşă dezarticulată. Ca să recapeţi senzaţia că eşti om trebuie să observi un semn că te aude cineva. Altfel înnebuneşti. Şi ca să nu înnebuneşti, ţipi şi mai tare. Şi deodată observi că vocea nu te mai ascultă. Ţipătul a ajuns la limitele lui şi s-a frînt. Tăcerea a fost mai puternică decît el."

.............

"M-am întors atunci la prima mea pasiune, înţelegînd că ea e singura care merită să fie trăită, care nu te dezonorează. Pasiunea pentru dreptate. Am priceput că există atîta nedreptate pe lumea asta încît cineva însetat de dreptate va avea totdeauna ceva de făcut. Niciodată nu va ajunge la capătul pasiunii sale. Niciodată nu-şi va epuiza şansele. Va eşua, dar o va putea lua de la capăt, chiar dacă nu va lăsa în urma lui nici o dîră de dreptate, ci numai una de sînge. Aşa a început să mă obsedeze din nou dreptatea, după ce renunţasem de mult la cariera de judecător."

Queen. cu B!

iTunes, zgomot pentru ca week-end, pentru ca am terminat momentan cu modificarile in casa… prodigy pentru implozie si explozie… si vad putin mai jos in playlist queen. Zic ma, astia ce cauta aici? Asa, la coada alfabetului… verific, da, sortarea este dupa numele artistului. Si atunci ce cauta queen dupa p, dupa prodigy? De ce nu sunt la b? ma uit la litere un pic mai atent… aha, ei stau corect aici. Dar tot nemultumit eram. Aaa… b?? s’a aprins un beculet d’ala mic de 12 V, de frigider. De ce vreau ca ei sa fie la b? nici macar freddy mercury nu era cu b.. si atunci? AH! Bohemian rapsody! Deci pt mine queen inseamna mai intai bohemian rapsody!

Na cum mai afla omul una-alta despre cum are neuronul populat…

matematica vs mancare

Ganduri in fuga.
Mi’am luat la munca din varza calita facuta de mine. Cand m’am ridicat de la masa ma gandeam la doua lucruri. Ca un om caruia ii place cum gateste are un motiv constant de fericire. In fine, cel putin de o constanta relationata cu actul de creatie. Creatie de mancare. Si doi, ca mancarea facuta de mine e al naibii de scumpa. Pe de o parte pentru ca sunt (am fost) bucatar de lux, pe de alta parte pentru ca gatesc extrem de rar. Asta cel putin pana acum.

Si ganduri in cross.
La douazeci de ani nu m’am facut profesor de mate. Ci bucatar. Si castigam de 4 (patru) ori mai mult decat un profesor.
Dupa ceva timp am ajuns totusi in IT. Si cred ca daca m’as duce inapoi bucatar as castiga mai mult.

no sql, no heroine...

Ok. M’am convins. Lumea MS SQL este lumea idiotilor. Idiotii din categoria “li se invarte rotita dar nu in jurul axei firesti ci in jurul ventilului, iar miscarea nu este pe sensul de rotatie inainte-inapoi ci pe sensul de cadere dreapta-stanga, cu schimbari spre lateral fata-spate!”. In ultima saptamana am parcurs cativa Giga de cursuri SQL.

Daca vreodata ati avut vreo injuratura strivita printre dinti sau rulata din toti bojocii datorita reactiei stupide a vreunui produs microsoft... ms sql este tot microsoft... in stare pura!

Logica de creare a unui query / script este fenomenala. Impotriva oricarui minim bun-simt. Zdrobeste orice verticalitate neuronala.

Am luat pana si sql for dummies. Titlul este gresit. Cel corect: sql by dummies!

Asta este modalitatea de ajungere in situatia in care singurii oameni capabili de a face o unealta necesara sunt incapabili de a mai gandi in sensul utilitatii uneltei. Pentru ei unealta isi justifica existenta prin fiintarea ei si’atat! Folosirea uneltei de catre cineva, pentru ceva... este aproape o blasfemie! Asa am ajuns ca zilele trecute sa imi spuna un programator ca in softul lui cand lucrezi ca utilizator normal si creezi un ceva... acel ceva este de la sine dezactivat! Adica omul cand creaza ceva, o face dor ca sa umple o baza de date. Nu ca sa foloseasca acel ceva, nu pentru ca ar avea nevoie de acel ceva. Acelasi programator spunea ca i se pare firesc ca atunci cand pe ceas apare semnul de taiat... sa insemne ca ceasul este activ!!!

Adineauri am dat o cautare in help’ul sql’ului: “column properties”. Raspunsurile oferite sunt doua titluri: Querying XML Using OPENXML si Using OPENXML! Nicio legatura cu girafa de la zoo care se vaita ca ii lipseste o mufa fiindca are nevoie de corabii si plange dupa-masa!

Ca sa reusesti sa sql trebuie sa ai modul de gandire orientat pe cum fac sa fie de dragul de a fi cat mai absurd! Trainerii sql pe care i’am urmarit au dovedit asta. Nu numai in aspecte stricte de functionare a softului ci si separat, ca indivizi.

E clar. Pentru cateva zile nu ma mai ating de sql. Si voi incerca pe viitor sa mi se intersecteze cat mai putin drumurile cu el. Asa, pentru sanatatea neuronului meu.

Mizeria si intelectualitatea

Printre clientii fideli pe parte de doftoricire computadoare am si un critic literar. Care traieste cu o tanti, actrita parca. Prima data cand am ajuns la ei, recomandat de un (o) sufleur, era cat p’aci sa o intreb pe actrita daca tatal... bine ca am evitat o formulare precisa. Nu era tatal. Era El. Na, cu al saselea simt constientizat observasem ca tipul desi in varsta cauta sa isi aloce pozitia de mascul dominant in acel apartament.

M’a lovit mizeria apartamanentului. Nu era una generalizata, insa era una a delasarii, a ignorarii constiente. Era derivata dintr’o stare de confort fizic care cauta sa elimine cat de mult actiunile repetitive (a face curat este o actiune repetitiva) care insa pentru mine ataca nivelul inferior de confort ambiental. Raportul intre confortul fizic si cel ambiental imi calca pragul meu de optimizare.

Am cautat atunci intelesurile si am gasit doua potentialitati, doua motive potentiale pentru respectiva mizerie. Probabil femeia cu care traia omul nostru considera ca in intelegerea ei cu respectivul barbat ea ofera prezenta’i mult mai proaspata... si aspectul mult mai estetic. Ceea ce este deja suficient. Nu exista ceva care sa contrabalanseze / justifice si un eventual efort al ei de a face curatenie in casa. Sau probabil se intampla acea mizerie care apare odata cu varsta in unele cazuri. Varsta asociata cu o situatie materiala sub nivelul simtit ca indreptatit. Ambele nemultumiri (varsta si nivelul material nesatisfacator) cred ca pot crea in sufletul unui om destul desinteres pentru aspecte de suprafata ale vietii.

Insa.

De cateva saptamani locuiesc singur intr’un apartament. Am avut de combatut o stare de mizerie cronica a acestuia, de facut o serie de imbunatatiri, de la unele marunte in care tu ca barbat iei ciocanul si dai in surubelnita ca sa iasa mandrina din menghina, la cele complexe in care pui mana pe telefon si chemi un mester.
Am avut insa in paralel de facut cumparaturi, facut mancare, spalat haine, calcat haine, spalat vase, facut ordine... categorie de activitati care am descoperit ca de una singura este capabila sa’mi elimine tot timpul disponibil.

Astfel incat. Daca vreau sa’mi reiau activitatile masculine (de surubarit, bocanit) sau cele intelectuale (carti, citit, scris)... trebuie sa reduc din cele de... curatenie, mancare...
Iar cu cat vreau sa am o viata intelectuala mai intensa... cu atat curatenia sau mancarea devin mai subnutrite ca timp alocat.

Si poti cand te apleci mai mult asupra ideilor sa ignori materia. O adaptabilitate configurata natural in noi...

Asa mi’am adus aminte de omul meu, critic literar. Cand ai ales sa citesti si sa scrii ca activitate de baza... curatenia din casa trebuie sa o faca mariţa, femeia de serciviu. Daca mariţa nu ie, curatenie nu ie.

gripa

ok. gripa. nasul a inceput sa curga. o fi gripa porcina? oare am fost porc in ultima vreme?

Despre Pinguini

Astazi iar am intrat in butoiul cu “mama lor de pinguini!”.

Avusesem cu ceva zile in urma o razvratire mai in viteza. Un gigel, baiet de covarsitii din vale (nu doar ca localizare dar mai ales ca gandire), mi’a lasat pe blog o propunere: baga’ma la link’uri ca sa te bag la link’uri. Din start o asemenea invitatie ma nervozeaza. E aceeasi bucata de mentalitate care a umplut bibliotecile cu nerozi. Scriu despre tine daca scrii despre mine. Iar aia mici ne citesc pe amandoi. (ma refer la perioada 1000-1900) Mai recent tagma academicienilor s’a bazat pe aceeasi reciprocitate. Recunosc ca esti destept daca recunosti ca sunt destept! Altfel nu vei avea tu titlu de doctor cat ii haul! Ma pupi in fund ca sa ai titlu iar altii te vor pupa pe tine. Si astfel frustrari se propaga din generatie in generatie. Nu ajung profesori academicieni decat cei care accepta acest sistem… ceea ce creaza o perenitate evidenta.
Ceea ce nu asigura sub nici o forma calitatea!

Am jucat la un moment dat, lineage. Dupa cateva luni de zile de impingere de la spate de catre un coleg amuzant. Acolo, in joc, unii mai rasariti aveau numele deasupra capului scris cu albastru in loc de alb. Cu diferite nuante, astfel incat observai gradul de “rasarire” al respectivului. Acel nume albastru se obtinea prin recomandari din partea celorlalti jucatori. In mod normal gaseam ca as recomanda un strain care m’a ajutat cand erau cat p’aci sa ma omoare niste monstrii. Sau care mi’a zis in ce directie sa merg pentru a indeplini o anumita sarcina din poveste. Sau care mi’a spus cum sa obtin o arma, un scut sau ceva util… Naiv! Recomandarile se dadeau la schimb. Te recomand – ma recomanzi. Altfel poate chiar te omor!

Ieri, alaltaieri am mai intrat pentru ca sa’mi opresc harmalaia de ganduri pe un site de jocuri. dintr'acelea micute, de net, colorate frumos. Acolo fiecare jucator are nivelul lui de popularitate. Stabilit similar prin recomandari (pro) date de ceilalti jucatori. As fi vrut sa cred ca un pro se da unui tip pe care l’ai vazut facand o miscare uimitoare… ca un pro-fesionist. Dar bineintales… pro’urile se dadeau prin schimb. Primeai cate un mesaj – pro, da back! (ti’am dat pro, da’mi si tu mie)

Copii isi petrec enorm de mult timp cu aceste joculete. In aceasta lume.
Iar in aceasta lume se creaza modele de gandire in care calitatea indivizilor cu care intri in contact nu mai intra in lista de verificari pe care le faci vis’a’vis de un nou cunoscut. (am spus indivizi, pentru ca nu se mai pune problema despre calitatea oamenilor, latura umana fiind exclusa prin demonetizarea atributelor sale)

Ceea ce pregateste o lume de non-calitate! A individului, nu a omului (despre disparitia dinozaurilor se poate povesti in mass-media, despre disparitia oamenilor nu!).

Calitatea oamenilor a ajuns sa se stabileasca prin negot. Nu mai este intrinseca, nu mai este un atribut al individului. Este o actiune la bursa care scade sau creste in functiile de tranzactiile comerciale ale individului.

--------------------------------

Tot ieri am vazut pe blogul unei fetite un text care mi’a adus iar aminte de pinguini. De pinguinii aia o treapta mai rasariti decat cei din lineage (ca medie, nu ca exceptii) care au crescut inghitind viziuni occidentale ale omului. Ale psihicului uman. Sa nu apara o confuzie… textul ei mi’a adus aminte de astia, nu ea pe de’a’ntregul, ci ea in parte. Deh, chestie de generatie. Sau de interpretari.

Ziceam de pinguinii crescuti cu autoconvingeri, si tot felul de mecanisme partiale pentru optimizarea individului pentru a fi surubelnita cu eficienta maxima in multinationale. Saptamana trecuta am intrat in mica librarie de la parterul blocului de birouri in care lucrez. Bloc umplut pana la refuz de multinationale. Am fost socat sa vad cat plastic de consum. In librarie / butic / magazinas – ce’o fi chestia aia. Nu numai la nivel material. Ci la nivel de orice. Mancare, una, alta… informatie de plastic, agresiva, in spirit efervescent occidental… pe care nu inghit in stilul meu romanesc – ortodox – contemplativ sub nicio forma.

In ’89 am fost dintre cei care au iesit in strada. Indiferent ce or spune tot felul de martafoi care atunci au stat ca eunucii sub paturi, ori carora sistemul respectiv aducea fericire starii lor de capusa imorala, in felul acela nu se mai putea.
Si m’am tot gandit mult timp. Cum a fost posibil sa se ajunga la nivel de popor, la nivel de popoare la acea stare de lucruri? Mai ales pornindu’se de la idei totusi umane, frumoase.

Ma uit azi in jur si revad inceputurile. Pinguinii cozi de topor se aliniaza plini de abnegatie. Isi modifica convingeri si comportamente pentru a fi ca aia mari. Fara sa simta cu particica de om dinauntru, fara sa filtreze ceea ce vine de la fratele occidental. E occidenta, ie bine! Ne va face bogati, ne va face fericiti, cu piscina in spatele casei!

Am iesit in strada pentru ca nu acceptam ideea sa continui sa traiesc avandu'i pe altii decizand lumea cotidiana conform intereselor lor imorale. Si vad ca ne dam de'a berbeleacul catre o alta lume similara.

Ba pinguinilor, pana cand nu veti cotropi si decima cateva popoare (incas, astec, toltec...) nu veti avea spatiu pentru 23 de milioane de piscine in spatele caselor! Pana cand nu veti tine in stare de colonie cateva sute de ani jumatate de planeta nu veti avea bani pentru a face acele piscine!

Iar dupa ce veti ucide si jefui timp de generatii intregi... cata mentalitate de Oameni va mai fi in voi?

Na ca m’am enervat de’a binelea.

Zile de "inteligenta".

Aseara ma contraziceam cu matza. Scosesem cateva linguri de varza din cuptor ca sa vad daca s’a facut. Eu ziceam ca nu. Matza zicea ba da si o hapaia ca aspiratorul.

Astazi de dimineata m’am trezit cu gatul in flacari. Ustura. Parca si nasul. Si ochii ii cam simt ca ma ard putin. Asa ca dupa ce spal vasele… ma spal si pe cap! Si apoi plec la birou. Si uit sa iau paracetamolul si vitamina C la care m'am gandit toata dimineata.