Despre Pinguini

Astazi iar am intrat in butoiul cu “mama lor de pinguini!”.

Avusesem cu ceva zile in urma o razvratire mai in viteza. Un gigel, baiet de covarsitii din vale (nu doar ca localizare dar mai ales ca gandire), mi’a lasat pe blog o propunere: baga’ma la link’uri ca sa te bag la link’uri. Din start o asemenea invitatie ma nervozeaza. E aceeasi bucata de mentalitate care a umplut bibliotecile cu nerozi. Scriu despre tine daca scrii despre mine. Iar aia mici ne citesc pe amandoi. (ma refer la perioada 1000-1900) Mai recent tagma academicienilor s’a bazat pe aceeasi reciprocitate. Recunosc ca esti destept daca recunosti ca sunt destept! Altfel nu vei avea tu titlu de doctor cat ii haul! Ma pupi in fund ca sa ai titlu iar altii te vor pupa pe tine. Si astfel frustrari se propaga din generatie in generatie. Nu ajung profesori academicieni decat cei care accepta acest sistem… ceea ce creaza o perenitate evidenta.
Ceea ce nu asigura sub nici o forma calitatea!

Am jucat la un moment dat, lineage. Dupa cateva luni de zile de impingere de la spate de catre un coleg amuzant. Acolo, in joc, unii mai rasariti aveau numele deasupra capului scris cu albastru in loc de alb. Cu diferite nuante, astfel incat observai gradul de “rasarire” al respectivului. Acel nume albastru se obtinea prin recomandari din partea celorlalti jucatori. In mod normal gaseam ca as recomanda un strain care m’a ajutat cand erau cat p’aci sa ma omoare niste monstrii. Sau care mi’a zis in ce directie sa merg pentru a indeplini o anumita sarcina din poveste. Sau care mi’a spus cum sa obtin o arma, un scut sau ceva util… Naiv! Recomandarile se dadeau la schimb. Te recomand – ma recomanzi. Altfel poate chiar te omor!

Ieri, alaltaieri am mai intrat pentru ca sa’mi opresc harmalaia de ganduri pe un site de jocuri. dintr'acelea micute, de net, colorate frumos. Acolo fiecare jucator are nivelul lui de popularitate. Stabilit similar prin recomandari (pro) date de ceilalti jucatori. As fi vrut sa cred ca un pro se da unui tip pe care l’ai vazut facand o miscare uimitoare… ca un pro-fesionist. Dar bineintales… pro’urile se dadeau prin schimb. Primeai cate un mesaj – pro, da back! (ti’am dat pro, da’mi si tu mie)

Copii isi petrec enorm de mult timp cu aceste joculete. In aceasta lume.
Iar in aceasta lume se creaza modele de gandire in care calitatea indivizilor cu care intri in contact nu mai intra in lista de verificari pe care le faci vis’a’vis de un nou cunoscut. (am spus indivizi, pentru ca nu se mai pune problema despre calitatea oamenilor, latura umana fiind exclusa prin demonetizarea atributelor sale)

Ceea ce pregateste o lume de non-calitate! A individului, nu a omului (despre disparitia dinozaurilor se poate povesti in mass-media, despre disparitia oamenilor nu!).

Calitatea oamenilor a ajuns sa se stabileasca prin negot. Nu mai este intrinseca, nu mai este un atribut al individului. Este o actiune la bursa care scade sau creste in functiile de tranzactiile comerciale ale individului.

--------------------------------

Tot ieri am vazut pe blogul unei fetite un text care mi’a adus iar aminte de pinguini. De pinguinii aia o treapta mai rasariti decat cei din lineage (ca medie, nu ca exceptii) care au crescut inghitind viziuni occidentale ale omului. Ale psihicului uman. Sa nu apara o confuzie… textul ei mi’a adus aminte de astia, nu ea pe de’a’ntregul, ci ea in parte. Deh, chestie de generatie. Sau de interpretari.

Ziceam de pinguinii crescuti cu autoconvingeri, si tot felul de mecanisme partiale pentru optimizarea individului pentru a fi surubelnita cu eficienta maxima in multinationale. Saptamana trecuta am intrat in mica librarie de la parterul blocului de birouri in care lucrez. Bloc umplut pana la refuz de multinationale. Am fost socat sa vad cat plastic de consum. In librarie / butic / magazinas – ce’o fi chestia aia. Nu numai la nivel material. Ci la nivel de orice. Mancare, una, alta… informatie de plastic, agresiva, in spirit efervescent occidental… pe care nu inghit in stilul meu romanesc – ortodox – contemplativ sub nicio forma.

In ’89 am fost dintre cei care au iesit in strada. Indiferent ce or spune tot felul de martafoi care atunci au stat ca eunucii sub paturi, ori carora sistemul respectiv aducea fericire starii lor de capusa imorala, in felul acela nu se mai putea.
Si m’am tot gandit mult timp. Cum a fost posibil sa se ajunga la nivel de popor, la nivel de popoare la acea stare de lucruri? Mai ales pornindu’se de la idei totusi umane, frumoase.

Ma uit azi in jur si revad inceputurile. Pinguinii cozi de topor se aliniaza plini de abnegatie. Isi modifica convingeri si comportamente pentru a fi ca aia mari. Fara sa simta cu particica de om dinauntru, fara sa filtreze ceea ce vine de la fratele occidental. E occidenta, ie bine! Ne va face bogati, ne va face fericiti, cu piscina in spatele casei!

Am iesit in strada pentru ca nu acceptam ideea sa continui sa traiesc avandu'i pe altii decizand lumea cotidiana conform intereselor lor imorale. Si vad ca ne dam de'a berbeleacul catre o alta lume similara.

Ba pinguinilor, pana cand nu veti cotropi si decima cateva popoare (incas, astec, toltec...) nu veti avea spatiu pentru 23 de milioane de piscine in spatele caselor! Pana cand nu veti tine in stare de colonie cateva sute de ani jumatate de planeta nu veti avea bani pentru a face acele piscine!

Iar dupa ce veti ucide si jefui timp de generatii intregi... cata mentalitate de Oameni va mai fi in voi?

Na ca m’am enervat de’a binelea.