amintiri

I.
“Nu ti s’a reprosat niciodata chestia asta?”
“Ba da. Frecvent.”
Var’miu preferat (nu soferu’ politai) cu care am inceput de o vreme sa vorbesc mai des a descoperit si el ca scot mai multe informatii despre oamenii din fata mea decat toparlanu’ de rand. Dincolo de calitatea afirmatiilor eu sunt atent si la zona lexicului folosit de interlocutor – iar de aici am un oarecare background al respectivului (preocupari, istoric personal), si mai aud cat de familiar este cu lexicul folosit chiar de el, din intonatiile cuvintelor (e lexic din familie, natural ca aerul, e lexic invatat in timpul formarii firesti, in copilarie, sau in timpul formarii fortate, dupa liceu...) … si alte informatii care’mi mai vin din zone pe care nici nu le trec prin partea conceptuala a gandirii.

Uitasem de asta. Adica uitasem cat ii deranjeaza pe oameni sa fie cititi in alte zone decat cele pe care le place lor sa le afiseze. Si am uitat sa tac. Ca asta a fost decizia (pe la 26 de ani) cand hotarasem sa vorbesc cat mai putin in prezenta altora, pentru a nu le mai da senzatia neplacuta ca se afla sub o lupa. Desi cred ca de multe ori privirea este cea care ma tradeaza.

Pe de alta parte mi’am adus aminte de nesfarsitele si inutilele discutii cu foste, in care ma chinuiam sa le conving ca nu fac asta in mod voluntar. Nu imi propun non-stop sa analizez 'j'de mii de informatii suplimentar fata de nivelul obisnuit de perceptie. Desi sunt implicate procese mentale, nu le declansez, nu le sustin, nu le intretin eu. Se declanseaza singure ca gustul, ca mirosul. Similar cu cititul, vezi cuvinte dispersate si le citesti involuntar. Abia cand vrei sa ai o propozitie coerenta iti concentrezi atentia voluntar asupra textului, dar altfel... oricum vezi cuvinte.

Oamenii se simt judecati nu vazuti. Pentru ca de regula sunt convinsi aprioric ca daca cineva le vede interiorul, vor primi si bile neagre. Ori eu chiar nu dau bile negre la capitolul asta, desi asa suna. Daca spun despre cineva ca a citit doar patru carti, dintre care doua sandra brown, pentru mine are aceeasi relevanta ca afirmatia scoarta acelui copac este maro. Nu este o acuza, nu este nicio implicare emotionala. Pur si simplu este o informatie in functie de care actionez. Tin minte ca atunci cand vorbesc acelui om sa nu'i fac comparatii cu subiecte din carti, sau cu idei debatute in filosofie ci cu evenimente petrecute in viata reala. Si in plus, nu este un mecanism perfect, asa ca nu iau decat ca probabilitate ceea ce aflu pe calea asta.

Am vazut de curand Lie to me. Film, serial, episoade scurte. Sunt cateva personaje acolo care fac ceva similar. Si firesc, asta creaza dificultati sociale. (voi pune cateva fraze de acolo pe care eu nu le puteam scrie atat de sugestive) Oamenilor nu le place sa fie vazuti mai mult decat nivelul la care sunt obisnuiti. Isi simt amenintata intimitatea.

II.
“Poarta’te cu ceilalti asa cum vrei sa se poarte ei cu tine.“
…sau cam asa suna…
Eu am intors relationarea asta. Am pretentia ca ceilalti sa se poarte cu mine asa cum ma port eu cu ei. Nu stiu de ce o fac, dar imi suna prea firesc ca sa renunt la ea.
Cand sunt la volan, daca vad ca celui de langa mine i se ingusteaza putin banda, fiindca are un obstacol in urmatoarea suta de metri, ma dau putin mai intr’o parte ca sa aiba loc. Nu dau de la mine, nu ma costa nimic... nu incetinesc, nu pierd timp, pur si simplu doar ii las loc sa treaca si el odata cu mine. Cand sunt insa in situatia lui iau foc daca altul nu face ca mine.
Cand vad in cea de langa mine suficient de mult incat sa ii percep ganduri ascunse, am pretentia ca si ea sa ma vada / inteleaga la fel de transparent. Si cum de regula nu se intampla asta… cred ca am cam sufocat cateva persoane incercand sa ma explic – la acelasi nivel la care le vedeam eu pe ele. Pur si simplu pentru un simt al egalitatii: uite din mine cat vad si eu din tine.
Kahil Gibran avea niste versuri care contraziceau pretentia asta... in popor se spune ca de unde nu este nici Dumnezeu nu cere... dar io nu ma pot opri a cere.
La naiba, iar am ajuns la concluzia de la 20 de ani: sunt nebun.