nu'ti face griji, e final...

“Nu’ti face griji, e final. Ia insa faşe sterile ca oricum m'as aseza, dupa zece minute da sangele prin piele...”

Dupa ce tata mi’a spus asta... am remarcat ca nu simt nimic.

Dupa o jumatate de ora, la volan, conduceam... auzeam acele vorbe... disparusera toate gandurile care in mod obisnuit imi creaza un zgomot de fond constant... auzeam doar acele vorbe, repetat... si ma uitam inauntrum meu si ma intrebam de ce nu simt... ce sa simt... Apoi am remarcat ca transpiram marunt, fierbinte, de fiecare data cand ajungeam la imaginea sangelui care iese prin piele. Si am mai remarcat ca se facea pustiu in mintea mea cand rasuna “nu’ti face griji, e final.”

La cumparaturi, femeia de la casa mi’a zis sa pun pepenele inapoi in cos... ma uitam la ea si nu intelegeam ce spune, nu intelegeam de ce imi vorbeste. Eram acolo sa iau ceva, sa dau bani si’atat... de ce imi vorbeste? Dupa cateva secunde in care ma uitam nedumerit si vag in ochii ei am inteles ce vrea de la mine. Si de ce. Ii era greu sa mute pepenele dintr’o parte in alta, iar oricum daca il muta, acesta se va fi rostogolind apoi si se va lovi de capatul mesei de metal... asa ca vroia sa il iau eu de acolo.

Dupa patru ore in care am condus, am facut cumparaturi... si nu'mai'stiu'ce... mi’am dat seama ca ma doare ceva. Am remarcat ca facusem febra musculara. Inconstient, muschiul care actioneaza strangerea maselei, pe partea stanga... statea intr’o contractie continua. Facusem febra musculara pe partea stanga a fetei.

“Nu’ti face griji, e final. Ia insa faşe sterile ca oricum m'as aseza, dupa zece minute da sangele prin piele... ca nu mai este carne, e doar piele si os... si se striveste pielea...”

Cand este lucid nu vrea sa vorbeasca. Spune ceva rapid si fuge. Cand nu este lucid eu nu vreau sa il ascult. Concluzionez rapid si fug. Firesc, semanam, sunt fiul sau!

Cancer. Fara morfina, ca sistemul medical e... rahat... Nici nu merita sa amintesc. Aici vorbesc de tata. Moare. Zilnic.