Placeri simple, placeri rafinate.

In ziua de azi, ca barbat, sa ti se spuna ca esti rafinat... este similara unei actiuni de castrare.

Si totusi. Na ca o afirm si eu (acum cateva zile mi’a spus’o o ea, ieri mi'a confirmat'o o alta ea).

Omul actual se buluceste catre placeri simple. Gresit... Omul comun prin natura lui se buluceste catre placeri simple. Dintotdeauna.

Pot intelege aceasta aplecare catre deconectarea prin simplu, prin raportarea la lucruri marunte. Uneori am facut si eu acest lucru. Si in mod sigur il voi mai face.

Insa nu pot intelege perseverarea in acest tip de deconectare. Centrarea pe, si limitarea la acest tip de deconectare. Implica de la sine plafonare, tocire a spiritului, anulare a cresterii personale... Simt ca ma sufoc atat de puternic incat senzatia devine chiar organica uneori.

In matematica se faceau niste desene amuzante. Graficele functiilor. Ele iti aratau unde se vor duce treburile cand se continua pe acea linie, pe acel tipar... Deconectarea prin simplu duce in ultima instanta la manea. Asta este in fapt maneaua. Simplul, primarul, deconectarea in forma cea mai lipsita de evolutie, de eleganta, de rafinament.

Simt nevoia unei placeri rafinate. O discutie spumoasa, acida, amuzanta, aluziva, cu sensuri multiple. O ambianta eleganta. O arhitectura cu stil, de epoca. Geamuri inalte. Plafoane inalte. In schimb, in ceainarii, restaurante, tavane joase. Cat mai joase. O masina de epoca. Acolo ma simt acasa, acolo ma pot desfasura relaxat. Deconectare. Muzica acestui pattern de deconectare este jazzul, este muzica clasica. Graficul acestui tipar este o curba ascendenta. Catre nu-se-stie-unde. Dar este un nu-se-stie–unde al naibii de magnetic pentru mine. Pentru multi acel decor este scortos, rigid. Pentru mine este o intoarcere acasa. Destins, calm, aserisit.

Da, din cand in cand intru si eu in hora placerii simple. Si nu cu concesii, ci cu toata fiinta. Cu placere reala. Insa chiar si atunci cand o fac, nu o fac ca atare... ci uneori cu o voluptate a simplului. Alteori cu o voluptate a armoniei din spatele acelui simplu. De exemplu in spatele unui copil care rade (o bucurie simpla) sta intreaga familie, sta un intreg sir de intamplari care au concurat la acel ras... in spatele unui pahar de vin de tara, noaptea sub o bolta de vita este vinul cu tot ce aduce el... munca simpla dar armonioasa a acelor oameni cu viata linistita, este aerul noptii care te leaga cu natura prin zeci de fire... mirosuri, sunete, miscari molcome, calm, mistere.
Am dat la sapa la via unui prieten, la giurgiu, cu ani in urma. Dupa prima zi in care am deprins miscarea si plantele, care’i buna, care’i rea, care’i foarte rea si trebuie nu retezata ci urmarita si smulsa cu toate ramificatiile ei... a doua zi a venit serenitatea. Eu cel mic intre pamant si soare, in contact cu amandoua, indeplinind un ritual stravechi al omului firesc, al omului echilibrat de catre sau prin legatura intima cu natura. Cu cateva zile inainte sparsesem niste beton cu o ranga, acasa, in bucuresti. Acum, palmele neobisnuite cu tratamentele respective reactionasera. De la ranga facusera rani. De la sapa se deschisesera ranile. Oamenii cu care sapam au sarit speriati, vai sange... stai, nu mai sapa.. (Aoleu baiatul de bucuresti, sa nu’l stricam!). M’am uitat la ei, m’am uitat la sange, am zambit, le’am zis sa nu’si faca griji, totul este in regula... nu simteam nimic. Decat placerea. Placerea venita din aflarea in Rostul omului intre Soare si Pamant.

Acum o saptamana am cunoscut o fata. Clar, placerea rafinata iesea din calcul. Chiar vroiam sa fac un experiment, sa las relationarea cu ea sa evolueze natural, fara niciun input din partea mea, fara nicio cerinta care sa tensioneze atmosfera (adica in ultimii ani mi s’a reprosat ca cer de la oameni prea mult, prea sus). Clar nu vroiam o relatie, vroiam doar o relationare sociala care sa imi arate ce se intampla cu oamenii cu care interactionez fara sa imi arat pretentiile exagerate... Insa a dat buzna sexul peste noi si poc, na relatie. Sau altfel spus, imi oferea foarte mult. Atentie, caldura, apreciere. O fata s’o pui la rana. Doar rafinamentul lipsea. Am vrut sa trec peste. Am vrut sa las timpul sa ne aduca la un numitor comun pe aceasta strada. Imi oferea atat de mult incat am considerat ca merita sa uit pretentiile mele de rafinament.

Lua’m’ar gaia. Nu erau pretentii, erau nevoi. Dupa o saptamana am ajuns o oala sub presiune. La care aseara s’au mai adaugat si oboseala... si foamea... care fac din mine cea mai urata fiinta de pe pamant.

Iesisem la un eveniment cu valente culturale (festivalul ceaiului si cafelei, ceainaria serendipity, muzica in aer liber). Si mi se formulasera involuntar anumite asteptari. Mai ales pentru ca urma sa mergem si cu o femeie in varsta, o fosta actrita... care ne introducea intr’un cerc de cunostinte... si speram astfel sa’mi mai satisfac astfel nevoia de discutii... aerisite. Fosta actrita n’a mai venit. Oamenii gasiti nu mi’au indeplinit asteptarile. Discutau pretentios, in puternica conformitate cu uzante sociale, adica teatru social fad... Muzica rusa, traditionala. Trecand peste iubirea netarmurita pe care o port rusilor (desi sunt cativa scriitori si compozitori pe care ii admir)... muzica era... in regula. Simpla, dar in regula. Solista a povestit ca in rusia, cu suta de ani in urma lumea buna dupa ce iesea de la serate, de la concerte de muzica clasica, se strangea la padure intr'un local unde se canta astfel de muzica, aici regasindu'se pasiunea vietii in cantecele tigancilor. Muzica era buna, era expresiva, era bine cantata... te prindea... daca erai in starea in care sa apreciezi lucrurile simple. Eu insa eram suprasaturat cu asaceva.
Ma uitam la ei, ma uitam la partenera mea cu care nu puteam vorbi nimic din ceea ce as fi vrut... nu puteam glumi in stilul in care as fi vrut... de la care nu as fi avut cum sa aud glumele pe care le'as fi vrut. Mi’am dat seama ca nu mai pot. Chiar daca as mai fi strans din dinti o perioada... tot aici as fi ajuns. Ne’am despartit. Pacat, era o fata cum rar intalnesti. Dar o singura saptamana de placeri simple (simple-simple, fara nimic in spatele lor) m’au lasat fara aer. Nu pot sa traiesc cu o asemenea cantitate de placeri foarte simple.

Caut un rafinament neconventional, nu rafinamentul teatrului social fad ci rafinamentul ideii, expresiei, fie ca este expresia unui acord de chitara, unei pensule, unui detaliu arhitectonic cum spunea cineva ieri.
Eu spun din cand in cand ca sunt nebun iar lumea crede ca glumesc...