Postări
datorita unor circumstante plictisitoare mananc numai in oras. acasa mananc numai ce se poate manca in pat, la un film. unu.
datorita unei boli cronice cinice numita idealism nu reusesc sa ma opresc in a repeta unele greseli. aleg din nou si din nou sa am incredere in oameni sau macar in parti ale sistemului, daca nu pot fi atat de tembel incat sa am incredere in tot sistemul...(o vreme m'am banuit chiar a fi masochist). doi.
firesc si hesse isi are partea lui de vina. intr'o povestioara cu doi sihastri pune intr'o conversatie ideea ca oamenii te vor dezamagi din nou si din nou, dar trebuie... sa treci peste. si sa cauti ceea ce este mai bun in ei. asa ca mi'a dat posibilitatea de a considera ca observatia de la punctul doi... poate fi considerata ok. mai sunt si alti nebuni ca mine. trei.
mi'e destul de clara calitatea morala a patroneilor majoritari nascuti pe aceste meleaguri. insa din cand in cand ma gandesc ca s'a facut schimb de generatii. probabil datorita punctelor unu, doi si trei.
acestea find spuse si chiar reale, si fiindca uneori chiar si eu am nevoie sa mananc... saptamana trecuta intram la auchan facand cumparaturi si am considerat subit si brusc ca este momentul din nou.
sa trec peste ideile preconcepute ca mancarea pregatita sub acelasi acoperis cu un supermarket, in romania, in sec 20 si 21... are toate sansele sa fie facuta din materii prime expirate.
dar stricate de'a binelea?
am vrut sa iau ceva cu iz traditional. de fapt, de regula fac asa. si am ales costita afumata cu cartofi taranesti. o suta si douazeci cu totul. ditamai halca de costita. cativa cartofi erau patrusi de niste negreala. ok, trebuie sa'i ocolesc. insa cand am ajuns la mijlocul costitei a trebuit sa admit ca s'a intamplat din nou. mirosea indubitabil a stricat. si nu mirosul de tocmai s'a intamplat... ci acela care te face sa te uiti dupa chestii miscatoare. dar eu mi'am facut treaba. am avut din nou incredere, am si mancat...
locul se numeste dinner food... sau ceva de genul...
norocul meu este ca am un organism rezistent. la naiba, in armata mancam si portiile sclifositilor...
gata... ca la tv este academia de politie nu'stiu'cat...
datorita unei boli cronice cinice numita idealism nu reusesc sa ma opresc in a repeta unele greseli. aleg din nou si din nou sa am incredere in oameni sau macar in parti ale sistemului, daca nu pot fi atat de tembel incat sa am incredere in tot sistemul...(o vreme m'am banuit chiar a fi masochist). doi.
firesc si hesse isi are partea lui de vina. intr'o povestioara cu doi sihastri pune intr'o conversatie ideea ca oamenii te vor dezamagi din nou si din nou, dar trebuie... sa treci peste. si sa cauti ceea ce este mai bun in ei. asa ca mi'a dat posibilitatea de a considera ca observatia de la punctul doi... poate fi considerata ok. mai sunt si alti nebuni ca mine. trei.
mi'e destul de clara calitatea morala a patroneilor majoritari nascuti pe aceste meleaguri. insa din cand in cand ma gandesc ca s'a facut schimb de generatii. probabil datorita punctelor unu, doi si trei.
acestea find spuse si chiar reale, si fiindca uneori chiar si eu am nevoie sa mananc... saptamana trecuta intram la auchan facand cumparaturi si am considerat subit si brusc ca este momentul din nou.
sa trec peste ideile preconcepute ca mancarea pregatita sub acelasi acoperis cu un supermarket, in romania, in sec 20 si 21... are toate sansele sa fie facuta din materii prime expirate.
dar stricate de'a binelea?
am vrut sa iau ceva cu iz traditional. de fapt, de regula fac asa. si am ales costita afumata cu cartofi taranesti. o suta si douazeci cu totul. ditamai halca de costita. cativa cartofi erau patrusi de niste negreala. ok, trebuie sa'i ocolesc. insa cand am ajuns la mijlocul costitei a trebuit sa admit ca s'a intamplat din nou. mirosea indubitabil a stricat. si nu mirosul de tocmai s'a intamplat... ci acela care te face sa te uiti dupa chestii miscatoare. dar eu mi'am facut treaba. am avut din nou incredere, am si mancat...
locul se numeste dinner food... sau ceva de genul...
norocul meu este ca am un organism rezistent. la naiba, in armata mancam si portiile sclifositilor...
gata... ca la tv este academia de politie nu'stiu'cat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
spui, semnezi.