..............
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Marin Sorescu)
..............

miercuri, 29 iulie 2009

Lupte intre copii si adulti

Pacalirea pisicii mi’a adus aminte de saptamana trecuta. Nu cred ca am scris, sper ca nu. In carrefour, intamplator am observat mai multe familii cu copii mici decat de obicei. Si un numitor comun aparea vizibil. Copii inca neavand vorbirea bine dezvoltata profita de faptul ca sunt capabili de a produce galagie si de stiinta (neconceptualizata evident) santajului! Au aflat deja de mult timp ca ii pot santaja pe ceilalti prin sunete puternice. Si profita de asta. Adultii nu mai rasupnd cu fermitate ca altadata. Raspund cu perfidie. Adica pacalesc copii. Insa pacalelile sunt bazate pe gandire de termen scurt. Este imposibil ca un copil care stie ca a pus in cosul de cumparaturi o serie de obiecte colorate si dulciuri sa nu isi aminteasca acasa. La desfacerea pungilor, sau chiar si ulterior de faptul ca trebuie sa aiba de undeva de satisfacut niste placeri. In magazin si’a formulat o serie de asteptari a placerilor ce vor urma acasa jucandu’se cu acele obiecte colorate, mancand acele dulciuri. Chiar daca uita obiectele in sine, asteptarile formulate il vor trage de maneca… Astfel incat copilul de 4-5 ani afla ca poate sa’i santajeze pe adulti, iar adultii il vor insela.
Constatarea asta m’a intristat. Fiindca m’am intrebat, firesc, ce indivizi vor deveni acei copii. Ce lume vor crea acei copii. Insa din acei 4-5 copii pe care i’am observat la coada de la casa… era si o fetita care statea cuminte cocotata in cosulet si se uita calma si aproape mirata la ceilalti. Ea si mama ei formau un cuplu pentru care agitatia browniana a mundanului ramanea ceva strain. Acea fetita mi’a placut. As fi vrut sa o intreb pe mama cum a reusit, dar firesc, nu mi’am permis. Acea fetita nu ingloba in obisnuintele ei, in arsenalul ei mental santajul, acea fetita nu urma sa traiasca un sentiment repetat de inselare din partea adultilor. Frumos.

ps. firesc, o mare parte din frumosul pe care l'am vazut atunci a fost in urma unei presupuneri. am presupus ca in cazul fetitei, educatia s'a facut prin apel la elemente de respect. respect fata de vointa parintelui, respect fata de propria persoana (in ceea ce priveste comportamentul) samd.
vad tot mai mult ca in educatie elemente morale (respectul fiind un stfel de element) sunt trecute in nefiinta. inlocuite cu elemente care sa dea sanse de supravietuire in conditii de jungla sociala. cum au fost in povestirea de mai sus santajul, inselaciunea...

8 comentarii:

  1. Cati ani parea sa aiba fetita?

    Nu cred ca e vorba neaparat despre respect , copii pe la 4-5 ani nu inteleg si nici nu aplica acest concept, pentru ca este prea abstract pentru ei. Sunt inca in perioada in care se manifesta cu precadere egocentrismul (si asta nu o zic eu, ci altii urias mai inteligenti decat mine). Poate ca fetita aceea era cuminte pentru ca asta e temperamentul ei. Poate ca o amuza altceva decat sa urle ca apucata. Poate era obosita sau plictisita. Poate parintii ei sunt extrem de "mulcomi". Variante sunt multe :)

    Treaba cu pacalitul este inevitabila pentru majoritatea parntilor / copiilor. Copiii incearca sa cunoasca lumea in felul lor propriu, si nu sunt constienti mult timp de lucrurile care ar putea sa le faca rau. Si ca sa ii indepartezi de la ceva ce vor cu tot dinadinsul le explici de ce NU SE POATE, daca e cazul le spui CAND SE VA PUTEA si apoi, daca nu inteleg .... le distragi atentia.

    Sunt multe de spus pe tema asta. Cine are copii intelege altfel lucrurile decat privitorii din afara. Teoria poate fi minunata, practic te poti lovi de situatii in care chiar nu stii ce ar fi mai bine de facut. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. offff, psihologii mei! cum au inventat/propagat/luat ei teorii otravite si modeleaza omul, recte societatea urat, pe baza acestora...

    pai 1. am si specificat la un moment dat ca era vorba despre faptul ca la acea varsta copii au acele comportamente neconceptualizat. respectul ca notiune apare intr'adevar mai tarziu... dar ca simtire apare pe filiera arhetipala... unii invatati mai vechi spuneau ca asta (inglobarea psihica a arhetipurilor) se petrece in primii doi ani de viata... ar tebui sa'ti povestesc odata alt sistem psihologic, ceva mai vechi si ceva mai relationat cu fiinta umana... ca sa ne certam ireconciliabil!

    pai 2. mica poveste. eram la varsta tetinei. cu autobuzul hodoronc-hodoronc. eu cu capu'n nori cum imi sta bine. tetina cade. eu dau sa oracai. tata imi explica foarte scurt sa nu fac galagie. cu fermitate. nu cu duritate, nu cu agrsivitate... eu fac ochii mari si tac. un strain care a privit scena isi exprima mirarea. la acea varsta evident nu intelegeam concepte, nu intelegeam cuvintele spuse de tatal meu. insa fermitatea, hotararea sunt elemente pe care orice fiinta le intelege.
    ok, restul, daca mai este nevoie... pe mess... intru imediat.

    RăspundețiȘtergere
  3. ah... si nu eram batut. tatal meu nu m'a batut niciodata. deci nu era vreo frica... bataia a aparut de la 6 ani si jumatate. de la un sot al mamei netatal meu...

    RăspundețiȘtergere
  4. Referitor la povestea ta cu tetina :) Asa ai reactionat TU. Ai tacut. Alti copii nu fac asa . Nu stiu in anturajul cator copii ai avut ocazia sa fii, poate au fost multi, chiar nu stiu. Stiu insa ca nu toti au, fata de aceeasi atitudine, aceleasi reactii :) Ca si oamenii "mari" dealtfel. Nu mereu hotararea si fermitatea functioneaza, dar ajuta, intr-adevar.


    Cat despre certatul ireconciliabil .... ma indoiesc :)):)) Daca se intampla sigur nu vine de la mine. Nu sunt genul care sa ia teorii de-a gata, nici sa accepte 100% ce spun altii. Ba mai mult, accept fara probleme ca exista si alte pareri decat ale mele. Doamne ajuta chiar ca exista, nu ma consider detinatoarea adevarului absolut, am mai discutat despre asta :))
    Asa ca poti sa-mi povestesti orice vrei tu, stii bine ca imi place asta :)

    RăspundețiȘtergere
  5. oh... povestirea aceasta ar duce la cearta. ti'am spus mai demult ca in fiecare individ exista o zona tabu. in care nu intri decat cu interogari pasnice. nu cu idei contrare. aceea este zona convingerilor pe care individul le are despre om si viata. in psihologia (voastra) oficiala are un nume... mi l'a spus o psiholoaga acum... vreo 12 ani. l'am uitat, evident.
    adica. atunci cand m'as apuca sa'ti povestesc despre astalalt tip de intelegere a omului stiu ca as contrazice convingerile tale cele mai intime despre om, despre ceea ce te inconjoara. si obligatoriu vei da din picioare. mie, care mi se potriveau teoriile acestea cu modul meu de a fi, si tot mi'au provocat mari reticente si suspiciuni. dar tu nu te pliezi pe ele. asta o stiu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Pai si asa fac eu ? Dau din picioare cand nu ma pliez pe niste idei? Eu as fi zis ca dau din picioare daca mi se IMPUN idei, si daca ale mele sunt considerate de doi lei numai pt ca nu se potrivesc cu ale interlocutorului. In rest .... eu ma stiu receptiva.

    Cat despre psihologia "noastra" .... M-am declarat eu adepta clara a unei directii? Fara sa ascult altele? Esti sigur-sigur? :):):)
    Pentru ca iarasi, parerea mea despre mine e un pic alta. Eu ma stiam adepta traitului pur si simplu, a relationarilor frumoase si a schimburilor de idei in mod pasnic si fara obida si pasini de necontrolat care sa duca la vreun soi de distrugere. Mai putin ma intereseaza pe mine sa ma lupt cu altii pe niste teorii. Asta sunt eu, nu inseamna ca sunt mai buna, dar in niciun caz nu inseamna ca sunt mai proasta . :)

    Hai pe mess, nu te mai fofila ;)) M-ai facut curioasa, stiu ca ai citit o gramada si vreau sa-mi povestesti.

    RăspundețiȘtergere
  7. mai dureaza un pic mess'ul. am un raspuns mai amplu de scris.
    iar ceea ce am de povestit nu tine de ceea ce am citit. ci de ceea ce am trait... asta ca sa fii si mai curioasa! :P

    RăspundețiȘtergere
  8. :)) :)) :)) Da, sa traiti! :))

    RăspundețiȘtergere

spui, semnezi.