dimineata de luni

O dimineata de luni. De fapt mai mult de luni decat dimineata.

Dormeam, telefonul suna... iar eu ma revoltam impotriva aluia care suna la ora aia duminica... sau sambata... ce zi o fi...

Nu suna nimeni, era alarma.

Nu era duminica, nu era sambata, era luni!

Mi’a luat asa, o perioada indefinita de timp sa reasez lumea pe axa sa temporala... si am refuzat gandurile de autocompatimire care gasisera ocazia de dantuire prin mansarda mea si nu vroiau s’o rateze. Drept care am ramas in loc cu un spatiu gol. Si o durere nedefinita care imi cerea sa dooorm...

Dupa cateva zvarcoliri, cand observ ca ochii au ajuns din nou in pozitia de inchis iar gandurile au inceput sa devina tulburi, amestecandu’se de’a dreptul suav, execut finalmente miscarea de ridicare la verticala.

Imi arunc o privire pesimista in oglinda imensa de langa pat. Sunt nebarbierit de vreo saptamana, timp in care cel mult am dat contur barbii care inca nu stia daca va ajunge din nou la maturitate. Iar in week-endul care a trecut am sarit peste etapa “acu hai sa’mi spal hainele”, ceea ce insemna ca nu prea mai avem de unde. Asa ca luni, de dimineata, deja tarziu... ma priveam cu o convingere puternica: “voi arata ca naiba azi!”.

Pentru economie de timp aman anihilarea totala barbii. Totusi ma aplec si iau masinaria aia de tuns barba, pentru a’i reduce din lungime. Daca o tund la stilul george michael (cei mai mari inteleg) nici nu mai este neaparata nevoie de contur. Ne deplasam impreuna la locul cuvenit, o scot din cutie, o bag in priza, apas pe boton... si nimic! Schimb priza. Nimic. Renunt cu greu la gandul de a verifica cu propriile degete daca este ceva curent prin prizele alea, si mai fac un test la mine in camera. Gata, nu mai am aparat de tuns barba.

Evitam sa ne uitam la ceas, ce mai conteaza? Aplicam planul B. Jos barba. Cu spuma, after shave si tot tacamul.

La intoarcerea din baie ma uit mirat in aceeasi oglinda de mai devreme. Arat extraordinar, parca as fi intr’o sambata seara, odihnit, ferchezuit si gata de revelion.

Miracolele continua. Gasesc in sifonier o camasa purtabila la birou. Si chiar o pereche de pantaloni nebotita si chiar si necostum. Ura!

Astfel incat ies din casa luni dimineata nedumerit. Cat de bine pot sa arat uneori fara niciun motiv aparte... Si in intarziere cu vreo jumatate de ora.

Traficul este dens. Ah, chiar nu cred ca aveam nevoie de asta. Sunt coruptibil. Am facut cateva drumuri cu masinile in tandem cu var’miu zilele astea si am trecut din nou la stilul 50 m viteza. Abia ce ma calmasem de cand imi platesc toata benzina. Uimitor insa... ajung la birou incadrandu’ma in sfertul academic.

Cat p’aci sa cred ca va urma o zi de luni placuta.

Dupa ce dau drumul la laptop, ma loghez pe telefon, iau decizia care’mi va schimba ziua: “acum voi manca ceva!”. Aceasta a fost decizia care a rasplatit toate miracolele de mai devreme.

Ajung bine-dispus la parter in fata masinii cu papica. Ii ofer o hartie de o suta. Ea ramane netulburata. Ii ofer aceeasi hartie intoarsa cu celalalt cap. Cu cealalta fata... Ea privea in zare diafan. Fluier usor la ea... nimic (nici mie nu mi’e clar de ce am fluierat... pe jumatate a fost de mirare, pe jumatate ca sa o trezesc...).

Decizie rapida: ma duc la dugheana din colt.

La dugheana din colt cativa oameni asteapta. Vanzatorul s’a dus nu-se-stie-unde pentru nu-se-stie-cat-timp. Astept 30 de secunde si iau alta decizie rapida: ma duc la mc donald’s. Fac vreo 10 minute pana acolo, alte 10 minute inapoi, sunt pe jos, voi traversa dn’ul prin cea mai naspa zona, dar nu stau sa astept aici ca oaia.

La mcdonalds dupa ce dau comanda, dupa ce dau banii tanti se trezeste ca de fapt nu are disponibil / gata ceva din ce cerusem. Si ma invita sa iau loc la o masa... pana cand... va fi gata. Ma bantuie alta decizie rapida: ii fac cu ou si cu otet si cer banii inapoi. Cand mi’e foame sunt nervos. Iar cand mi’e foame, si am si facut demersurile necesare pentru a manca... si tot nu mananc... cainii turbati se feresc de mine. N’am facut scandal. In schimb am ramas in picioare trantind priviri nemultumite (stiu ca imi reusesc chestiile astea chiar mai des decat le intentionez)... Se apuca vreo doi sergenti d’aia de mc sa intrebe ce lipseste, de ce... dupa cateva minute este gata totusi comanda.

Am mancat, m’am calmat. Am mai povestit cu sefu’ cateva chestii... S’a facut ora 12, chiar si inca 20 de minute. Este o zi de luni ok in cele din urma.