Poli fotbal

Seara asta am mancat. Firesc, in oras. La un restaurantel unde a fost seara… DIGISPORT!
La fotbal am renuntat sa ma uit de vreo 2-3 ani. Pana acum trei ani ma mai uitam sporadic, de fiecare data sperand ca voi vedea… fotbal. Pana la urma am pus mana pe satar si am spulberat si iluzia asta.
In seara asta… poli timisoara – mareata sahtior. Timisoara a jucat fotbal! Superb lucru. In sfarsit marea mea durere – incapacitatea jucatorilor romani de a face o preluare fara sa le sara mingea doi metri din picior, a disparut. Poli stie sa puna stop. Ura! Viata este mai frumoasa acum.
La pauza am aflat ca hanescu o duce sus si tare intr’un turneu… cateva imagini… cateva schimburi de mingii… mein got, hanescu are o priza imposibila. Pentru mine. Nu am reusit niciodata sa aplec priza in halul asta. Evident, nu sunt hanescu, dar e un cu totul alt stil de lovitura decat il simt eu venind natural, cu totul alta scoala. Eu am facut printre altii la dinamo, cu tata lui segarceanu. adica fara pretentii. Mi’a zis odata un nene, dupa ce s’a uitat la mine vre’un sfert de ora cum ma luptam asa de capul meu, furibund, cu peretele, sa ma duc la icsulescu, sa’i zic ca mi’a zis el sa ma ia in echipa. Aveam vreo 9 sau 10 ani. Nu m’am dus. Mi’era frica. Ca deh, eram, cum s’ar zice azi, un copil maltratat fizic si psihic. Si mi’era frica. De altfel, si acele cincisprezece minute le’am petrecut jucand doar in forta, fiindca il vazusem ca ma urmareste si nu vroiam sa’i dau timp sa’mi spuna ceva. Ca mi’era frica de faptul ca ma va intreba daca am platit terenul si ma va da afara…
Revenind. Digisport. Fotbal dat de poli, comentarii penibile date de niste voci extrem de cunoscute… dar degeaba. Nu a fost perfect, insa a fost fotbal. Cu totul altceva decat chestia aia lesinata cu care imi tocau rabdarea in mod sistematic echipele noastre. M’am simtit bine. In minutul 52 a intrat gaudi. A executat o serie de forme organice, realizand cateva legaturi imposibile, greu de reprodus cu modelul original in fata ochilor… si de fapt era berea. Gaudi a murit de ceva vreme.
Colac peste pupaza pisica mea imi citeste blogul. Si a gasit ea printre niste postari mai vechi faptul ca imi doresc caine. No problem, se comporta ca atare. Ma insoteste cand plec de acasa… cu insistenta canina. Azi am mers la birou cu masina din cauza ei. Cand am vazut ca n’am convins’o sa se duca acasa timp de doua strazi, si deja ajungeam in zona prea populata de detoate (masini, oameni, alte animale), m’am intors sa o las in casa. Deja era prea tarziu, asa ca volens nolens, am luat masina. Seara din nou… pam-pam dupa mine. Iar m’am intors, m’am suit in masina. Am mers cu masina o strada – cat sa se convinga ca am plecat, am parcat pe strada urmatoare si mi’am continuat apoi drumul pe jos…