Vine chefu’, pleaca. Chefu’.
Dupa ceteala unui articol cu doua puncte grele (a efemerizarea componentelor vietii – relatii, job, casa si b fereala bidirectionalilor de carti si de cei care le citesc) iata ca a venit din nou. Chefu’ de scris.
Cine m’a calcat pe maţe saptamana asta? Nenea daniel goleman.
Pai am zis sa aflu ceva despre intelighentia emotionala. Am cerut si mi s’a dat. Trei bucati carti - toate ale individului mentionat. Le’am inceput pe toate trei pana sa aflu care e prima. Acum am luat pauza. Incerc de doua zile sa ma conving ca nu e vina lui pentru ceea ce ma deranjeaza in acele pagini – ca el doar spune despre niste realitati.
Si anume aspecte ale faptului ca angajatii nu mai sunt valorizati de catre companii in functie de competentele intelectuale ci de competentele emotionale. De acomodare si coeziune cu colectivul. Adica mai pe sleau nu conteaza cat stii sau cat de intelligent esti ci conteaza cat de ridicat este spiritul tau de turma. Ei bine, aici orgoliul meu ‘telectual rage si se zbate ca un miner incoltit in piata universitatii.
Daca pana acum inteligenta nu’ti era privita cu ochi buni de cunostintele ocazionale, de colegii de munca, ei bine, de acum nici firma nu crede ca mai are nevoie de ea!
Inteligenta si cultura devin noua moda de sihastrie. Cand vrei sa te retragi din lume pui mana pe o carte. Arati ca apreciezi ceva inteligent. Si se face liber imprejur.
Sa revin la inteligenta emotionala. Cum spunea (totusi) chiar si nenea goleman, subiectul asta a creat o moda insotita o supravalorizare a sa.
Pe de alta parte nenea goleman este un scriitor de articole de ziar. In americania. E adevarat, cu studii de psihologie. Nu’l recomand. Scrie plictisitor si nimicuri. Potrivite pentru americanul de rand, tampizat mai mult decat prevede legea (afirmatie bazata pe uluitoare povesti ale catorva romani intorsi de acolo). Mii de cuvinte fara substanta. In pagina 7 spune ca inteligenta emotionala cuprinde a, b si c iar in pagina cin’spe… teta, iepsilon si gamma. (iepsilon ie in amintirea unei tocilare din liceu)
Dar una peste alta, adunate cu doua-trei idei intrebari puse de posesoarea cartilor… am inceput sa inteleg ca nici cu inteligenta emotionala nu as avea de fapt probleme. Pe de o parte din toate componentele declarate ale ie (sau eq) una singura imi lipseste. Iar alte vreo doua-trei… le am dar sa ma bata alizeul daca ma simt motivat sa le folosesc.
Singura parte care imi lipseste este cea cu “etichetarea emotiilor”. Crina spunea ca nu isi gaseste cuvinte ca sa descrie cum a fost in ploaie cu bicicleta pentru ca probabil nu a citit destul. Cand mi s’a cerut prima data (la modul insistent) sa spun ce simt in legatura cu diverse lucruri… ma intrebam unde au disparut toate cuvintele din cartile alea multe care mi’au substituit parintii si prietenii in copilarie si adolescenta.
In momentul in care ma intreb ce simt in legatura cu… neuronul meu trece in modul incolor, insipid, inodor. Nici macar nu reusesc sa imi constientizez emotiile. Deci aim a fachin robot (am vazut aseara terminator 4 – o prostie de film).
Pana cu vreo opt-noua ani in urma cand cautam sa imi controlez emotiile (cica asta e o componenta a intelighentiei emotionale) era ok. Cu ocazia unei relatii insa am aflat ca nu. Si am decis sa dau drumul la surub. La naiba… iese cu cocoloase. Ba se’nfunda, ba se face potop. Duca’se!
Ieri m’am trezit ca respir mult mai puternic si imi amortesc mainile in fata comisiei nr ţâşpe la licenta dupa o intrebare la care nu aveam cum sa raspund.
Iar inainte de a intra aveam aceeasi stare de acum 14 ani, de la ultimul concurs de sah la care am participat. Atunci m’a intrebat cineva cat fac 3 ori 5. si mi’a luat mai mult de 5 secunde ca sa pot raspunde. Pur si simplu creierul meu nu imi spunea cat fac 3 x 5!
Sa ma paralizeze in halul asta frica de esec? Inca? Finalmente la concursul de sah am luat locul intai, la licenta am luat noua. Deci sunt in scadere.
Cand am ales o facultate de comunicare am facut’o si in ideea ca mi’ar prinde bine sa aflu ceva despre acest subiect, eram convins ca am lacune. Nu mon cher! Am descoperit ca stiam deja foarte mult. Doar ca imi lipseste motivatia de a ma mai conforma.
Pana acum cativa ani intelegeam oamenii foarte bine. Dintr’o discutie simpla aflam despre ei o multime de lucruri, le intelegeam adeseori motivatiile… pana cand am ajuns la convingerea ca oamenii pot fi chiar mai zgubilitici decat prevede legea, adica orice actiune poate fi pusa in relatie cu orice toana interioara… ca se poate! E la liber!
Chiar cred ca foarte multi au renuntat la ideea de coerenta. Cred ca s’a ajuns (diateza pasiva?) la o societate a toanelor. Nimic nu mai are coerenta, logica este paria, este cea care le’a rapit atata timp oamenilor culoarea vietii… (poate ca proiectez, dar poate ca am dreptate)
Felicitari pentru licenta
RăspundețiȘtergereTitus Livius, ceteste si "Satisfactia" de Gregory S. Berns. Aplica apoi asta peste satisfactiile celor trei cotofane de la HR. Si salutari de la Mangalia, noch einmal. Unu' fericit ca a evadat din corporatia DHL= The die hard losers.
RăspundețiȘtergereioana, multumesc pentru felicitari.
RăspundețiȘtergererichard, vad ca numai pe litoral stai. "cotofanele de la HR" vor primi gratularea ta... ca mai intra si ele uneori p'aici. satisfactia lu' gigi asta... daca mi'o da cineva o cetesc... ca nu ma risc sa cumpar incertitudini (in principiu din lipsa de spatiu de depozitare... si in al doilea principiu ca incerc sa am o biblioteca numai cu carti care imi plac).
Aventura unui medic nonconformist prin cluburi de noapte, prin dormitoare şi prin bucătării pentru a afla care este locul în care începe şi se termină adevărata satisfacţie.
RăspundețiȘtergereCe satisface fiinţa umană? Sexul? Banii? Poziţia în societate? Nimic din toate acestea, ci confruntarea bine dozată cu suferinţa, stresul şi schimbarea. Ea asigură combinaţia ideală de dopamină şi cortizol din creierul uman, care duce la satisfacţie. O teorie inovatoare care schimbă percepţia asupra fericirii.