unul dintre dezavantajele inteligentei

Ca ma tot gandeam la nenea goleman, inteligente emotionale si intelectuale…

Un element amuzant al naturii umane este simtul economiei. In zona ajutorului pe care il acorda altora. Mi se pare amuzant pentru ca este perfect normal sa ii ajuti doar pe aceia care au nevoie. Nimic mai firesc! (si tot nu se intelege de unde amuzamentul…)

Amuzamentul cinic apare in momentul in care este vorba de prosti si inteligenti (inteligentii dpdv ‘telectual). Prostii au nevoie de ajutor, drept care cei din jur ii feresc de situatii dificile. In ceea ce’i priveste pe cei inteligenti exista o convingere apriorica cum ca nu. Ei nu au nevoie de ajutor.

“In acest mod simplu, bradul ajunge langa calorifer!” (Toma Caragiu), adica in acest mod simplu la nivel social se intampla un fenomen natural de balansare / compensare a diferentelor, de egalizare a sanselor pentru cei cu dotari… diferite.

Nu la fel insa se intampla cu cei inteligenti emotional. Deoarece acestia din urma se fac placuti. Iar cei dimprejur capata o motivare suplimentara de a’i feri de situatii dificile.

Deci inteligentii intelectual ar avea in mod obiectiv o viata de doo ori mai naspa decat inteligentii emotional si numai o data fata de prostii clasici (hoho – matematici avansate).

Studiu de caz. Pentru exemplificare – ca asa ne’a invatat aia la comunicare. Dupa teorie ii futi o dunga. Sau un studiu de caz.

Am mai povestit, dar nu conteaza, repetitia e muma lu’ Stefan a Petrii. La dochia!

Pe un amic… cel mai amic din copilarie… cel mai vechi si Primul… il gasesc intr’o zi, cu ceva ani in urma, sa tot fie vreo cinci-sase…ajutandu’l pe colegul meu de banca din scoala generala sa invete corel (parca si photoshop). Excelent! Numai ca eu cand ii cerusem acelasi lucru imi pusese in brate o carte de photoshop si imi spusese sa iau tutorialul de la corel. Asta e! Trragedie afectiva de rang intai. Cel mai vechi prieten al meu de pe lumea asta il iubea mai mult pe colegul meu de banca din generala… la naiba, mare triunghiu’ amuros de bermude!

Cand l’am intrebat insa de unde diferenta asta foarte mare de atitudine… a zis ca ma stia ca eu ma descurc… ca’s inteligent… pe cand colegu’ de banca… are nevoie. Pai sa nu’ti bagi toti centimetrii tai in ea de inteligenta? Ca ajungi din cauza ei sa… na! asa ca iata un moment in care se confirma ipoteza de mai sus, din partea teoretica…inteligenta intelectuala te defavorizeaza social.

Dar nu e numai atat. Asta e doar varfu’ aisbergului iar titanicu’ sta la panda, mama lor de brontozauri care a disparut ei! Cretacicu’ neamului lor!

Motivul pentru care noi ii ceream respectivului prieten sa ne boteze in ale graficei pe computador era ca el deja se afla in acea bransa de ani buni… si il bagase si pe frac’su… si o duceau boiereste. (asta se intampla pe vremurile cand un salar’ obijnuit era la vro’ suta de parai… iar ei castigau vreo tre-patru. sute. cu destui ani in urma.)

Deci cum spuneam povestea, cu cartea in mana si nervii de gumilast (pentru ca versiunea despre care spunea cartea nu coincidea cu versiunea de soft pe care o aveam io) am invatat photoshop. Si corel. Am dat examenu’ dupa vro’ sase luni. Adica l’am chemat pe prietenu’ sa’si dea cu parerea asupra ceea ce imi produsase mausu’, imaginatia si bruma de pricepere. In primele zece minute un m’a crezut ca io am facut chestia aia (cea din photoshop). Apoi mi’a zis ca este impresionat. Ca stie multi oameni cu vechime de cativa ani in campul muncii care nu ar lucra atat de curat ca mine. In consecinta… au trecut anii! Nimic intamplat!

Iar dupa ce au trecut anii descopar ca il ia ca invatacel pe mon colegue… ca sa’l bage pe el la caldurica. Dupa vreo juma de ora de mocneala il intreb de ce nu m’a ajutat cu o informatie, unde e un post liber, cu o recomandare… (in acele vremuri nu era cum cica ar fi acum, pe atunci posturile bune, si astea erau posturi bune, se dadeau/luau in familie, intre cunoscuti). Si mi’a raspuns: “fiindca stiam ca tu esti inteligent, tu te descurci!”. Pai in mama ei de fericire… sa nu inviti pe toata lumea sa’si bage centimetrii sai in inteligenta naibii? Ai?

Ca ma descurcasem, nimic de zis! Muncisem pe santier dupa ce descoperisem ca sunt platit cam de doo ori mai bine decat la facut facturi, tinut gestiuni pe computador, urmarit desfasurare de contracte, tinut legatura cu furnizorii din alte tari in alte doo limbi decat cea materna, organizat transporturi… muncisem pe santier toate tampeniile posibile, de la sudat la tarnacop, de la carat materiale de constructii la convins colegii de echipa ca poti folosi cunostinte de geometrie si poti evita o gramada de munca de stat in echilibru precar pe o schela improvizata cu o multime de kile’ in spate… folosind in loc putina geometrie, un cui si o sfoara. Si un creion. Sau un alt cui – pentru marcat niste arce de cerc si niste puncte. Muncisem pe santier vara in praf, iana in frig, toamna in noroi. Pentru ca eram inteligent si ma descurcam eu… Si se observa inca o data confirmarea ipotezei din partea de teorie…

Iar de final, pour la bonne bouche, in acea zi despre care am tot povestit, la un moment dat am aflat ca exista ceva dificil, o sigla pe care o dadea prietenul meu vechi celor veniti la angajare si ii pica fara exceptie pe cei veniti cu pretentii de sase-sapte sute de dolari (sau chiar o mie o data). Deja spumegam in tacere, vedeam alternande rosu si negru, in benzi sau aiurea, ca na, tocmai aflasem un motiv imbecil pentru care petrecusem cativa ani din tinerete in mizerie. Ad literam. Cer sa vad sigla. Fac un calcul vag – era dificil sa’mi folosesc neuronul cu limpezime si pun pariu ca ii execut pe loc sigla in 60 de secunde. S’a asternut o tacere grea. Mai venise intre timp un tip, un culturist pe care niciodata nu l’am inteles de ce ma aprecia, ce intelegea el din mine. Culturistul a spart tacerea entuziasmat: erau nervi in joc, demonstratii, razboi, ii placea! Prietenul meu cel vechi a mai pus cateva conditii si a zis sa ma asez la calculator. Cand am pus mana pe mouse… surpriza: abia reuseam sa il stapanesc, imi tremura mana (de fapt tremuram cu totul)… surpriza: nu mai lucrasem in corel de vreo doi ani si uitasem scurtaturile de tastatura, trebuia sa caut orice rahat de comanda in meniuri, ceea ce insemna timp crescut exponential… iar eu dadusem deja o perioada extrem de stransa, pentru a ridiculiza marea dificultate de care tot povestise prietenul…

Dupa 45 de secunde prietenul ma opreste. Trecusem de partea unde se blocau toti, mai ramaneau doar colorari, cosmetizari de doi bani. Mi’a zis atunci sa ma duc a doua zi la el la firma sa dau interviul. Si proba practica… cu el. Evident, mi’a zis’o fortat de imprejurari. Asa ca nu m’am dus. Evident, pentru ca sunt inteligent si ma descurc! (ironia sortii, cu doar vreo doua zile inainte obtinusem in Cargus o pozitie de invidiat, o avansare d’aia cu crestere de salariu…)

…aaa… atat!