societatea antisociala

Entry for April 06, 2006 - amintiri

societatea antisociala

un prieten cu slabe înclinaţii morale m-a mirat afirmând cã pentru el “intelectualul” este activ . cerându-i sã se explice mi-a spus cã prin definiţie considerã cã decurge obligaţia acestuia de a da societãţii ceva înapoi, de a se pune în slujba societãţii, pentru cã el este acela care poate ajuta la evoluţia ei. atunci un tip se poate numi intelectual . deşi aş vrea sã se întâmple aşa, n-am putut face altceva decât sã-l trezesc la realitate râzând de inocenţa lui . şi sã-i spun cã asta e o idee congruentã cu statul socratic . şi sã mai iau o gurã de bere . fiindcã azi, în societatea noastrã intelectualii dacã nu pot produce bani, sunt inutili . şi demni de înfometare . la propriu . asta este societatea .

societatea în care indivizii merg la servici unde se luptã ca animalele pentru o ciozvârtã în plus sau pentru ca ciozvârta de luna trecutã sã nu se micşoreze . cu o ferocitate adeseori gratuitã, care în mod cert ar şoca cei mai voraci prãdãtori . oare de ce?

societatea în care indivizii se autoizoleazã din ce în ce mai mult . sub diferite pretexte, cu diferite frici apãrute în epoca modernã . statul a descoperit cã a devenit greu sã aplice legea, sã ofere protecţie cetãţeanului într-o lume care s-a socotit deasupra moralei . mult mai uşor e sã-l terorizeze pe individ, pentru ca acesta sã cheltuiascã el însuşi bani pentru protecţia casei (uşi blindate, alarme sofisticate..) . mult mai uşor e sã-l convingã pe cetãţean cã nu trebuie sã intre-n vorbã cu strãini pentru cã … uite ce a pãţit scufiţa roşie! parcã ar fi o lume de copii . dar copii ascultãtori! mult mai uşor e sã-l convingã cã nu are timp pentru relaţii interumane pentru cã astea nu sunt acţiuni eficiente, sunt rare cele care aduc bani . oare de ce?

societate de paranoici, în care fiecare crede cã celãlalt vrea sã-i ia ceva din ce a obţinut cu greu . chiar dacã nu ştie cu precizie ce: bani, nevastã, faimã, poziţie, cunoaştere? nu poate numi cu siguranţã, dar e convins cã celãlalt vrea ceva de la el . în ruptul capului nu îl poţi convinge cã un altul ar vrea ceva cu el. ar vrea sã creeze momente plãcute, de destindere, momente inofensive, ba chiar revigorante . oare de ce?

societate în care cetãţeanul e continuu stimulat sã obţinã . nu conteazã ce, el trebuie neapãrat sã mai aibã . şi noul produs cosmetic, şi noul stil de maşinã, şi noul look dat de noua croialã de haine, noul serviciu al telefoniei mobile, şi amiciţia oamenilor influenţi... cât din asta e efect al supraproducţiei şi al economiei de consum în care fiecare trebuie sã reuşeascã sã vândã sau sã se vândã şi cât e efect al superficialitãţii ridicatã la rang de soluţie? soluţie în faţa plictiselii, soluţie în faţa dilemelor morale . soluţie în faţa întrebãrilor dificile pentru guvernanţi gãunoşi care susţin sisteme putrede . o gloatã de ameţiţi e mai uşor de stãpânit decât o mânã de oameni cu conexiunile neuronale funcţionale . ameţiţilor le mai arunci o petardã în stânga şi nişte artificii în faţa ochilor şi ai rezolvat-o cu ei pentru o sãptãmânã. pânã la week-end-ul urmãtor . iar cei pe care i-ai convins sã se drogheze au singuri grijã . şi cu Oamenii ce faci? trimiţi puhoiul de ameţiţi sã le spunã cã sunt anormali . cã gândesc prea mult şi nu ştiu sã se bucure de viaţã . iar dacã tot nu s-a rezolvat, aceiaşi ameţiţi îi vor arunca la marginea societãţii pe cei incomozi . fiindcã în sistemul ãsta inteligenţa nu mai învinge forţa brutã (dacã ar fi fãcut-o undeva în afarã de poveşti moraliste) . oare de ce!?

socitate care se ştie clar, a pornit de la bun început cu handicapul grav cã viitorul îi e ales de cãtre marea masã, de cãtre cei mediocrii, cei mulţi (avantajul democraţiei, sic). de cei care pot fi uşor ameţiţi . oare de ce?

asta mai poate fi numitã societate? se poate afirma cã aici s-a ajuns printr-o evoluţie!?

cât de uşor e de înţeles! asta poate fi numitã “protecţie socialã” sau “societate de tip comunist” . pentru cã . se reuşeşte egalizarea şanselor de “succes social” a tuturor, indiferent de capacitatea intelectualã - sau mai precis în pofida ei . numai cã . e dificilã menţinerea unui echilibru de egalizare drept care elementele de frânare au devenit (cel puţin uneori) prea abundente.