magar

cu zece ani in urma am facut pe cineva sa spuna, in raport cu persoana mea “porc, porc, porc!”

a trecut timpul.

azi am primit un mail in care aflu ca sunt “mare magar”.

acum zece ani mi s-a parut amuzant. fiindca nu eram vinovat cu nimic. eram copil si nu suparam pe nimeni. eram cuminte, grijuliu. si am primit acele cuvinte cu mandria unuia care se simte si el “duru’” – chiar daca fara acoperire – exact ca pustii care asculta “muzica” cu borfasi de cartier si se viseaza mari si tari, dar ii doboara vantul.

azi am scos doar un “oh”. am mai reusit inca o data sa supar pe cineva fara ca sa caut acest lucru. si imi aduc aminte de cateva pagini din celine / calatorie la capatul noptii... firesc, n-am sa le pun aici.