vointa bate neuronul

Entry for March 29, 2006

Vremuri in care se merge din vointa, cu vointa. Doar vointa. Gandirea exclusa, nu e timp pentru ea (efect toflerian?).

Vremuri in care se trece peste anumiti oameni. Impinsi deoparte. Fara timp pentru ei. Oamenii care gandesc, care analizeaza / planifica.

“Fara analiza, inainte!” am putea spune ca ar fi cel mai potrivit slogan, motto al acestor vremi.

Poti sa disperi analizand actiunile celor din jur? Cred ca da. Ii vezi pornind activitati uriase prin consecinte. Nepregatiti. Ii vezi ca habar n-au ce usi deschid, ce cutii ale Pandorei forteaza. Dar ei au vointa. Actiunea la baza e vointa. Poti sa te ingrozesti anticipand grozaviile ai caror germeni sunt saditi sub ochii tai. Poti sa te chircesti de frustrare vazand ce risipa de resurse (chiar si timp – culmea, evitand analiza) se desfasoara, ce probleme viitoare isi creaza. Si ai vrea sa le dai peste mana, sa le spui solutia la problemele inca nenascute dar deja fecundate, dar sti ca ar fi inutil. Capeti experienta. Sunt crunti. Isi bat cuie in talpa cu vointa, cu forta, cu incapatanare. Sunt insistenti. Iar tu poti sa suferi pentru ca in fata ta se desfasoara ceva rau pe care nu poti sa-l opresti. Ca un copil care se uita revoltat, cu pumnii si cu dintii inclestati la golanii care il buzunaresc in curtea scolii pe un necunoscut.

Asta are vreo legatura cu idealismul? Ideea de bine pe care o vezi atacata in atat de multe initiative ale celor cu vointa este cea care da drumul frustrarii? Cei cu inclinatii spre analiza sunt idealisti?

De unde dorinta de bine general? Din ea insesi sau din frica de rau? De raul deja cunoscut, trait, atins. Sau din dorinta de securitate. In sine. Formatia culturala ne spune ca binele e … bine si trebuie cautat, ni-l dicteaza ca tel. De aici oare diferenta intre golanii pentru care binele nu are valoare si cei care ar fi in stare sa moara pentru “bine”? E o simpla diferenta de cultura? Putem da la o parte simplitatea explicatiei: este sufletul este spiritul este evolutia?

Daca mergem pe firul suflet, spirit, evolutie cautam in noi. Daca mergem pe firul cuvant, concept, logica … cautam in neant. In necunoscut, in “orice”.

Cautarea din cuvant in cuvant este revolutionara. Prin asta nu spun ca aduce multasteptata, mult cautata evolutie, nu spun ca ar fi pasul mai aproape de raspunsurile mari, finale. Ci este revolutionara in masura in care atrage firile revolutionare. Firile care nu accepta status quo-ul. Firile rebele. Si firile orgolioase…

Si de unde cautarea? Unii spun ca din neliniste. Dar o neliniste este suficienta? Aici trebuie implicata si nevoia… De unde nelinistea, de unde nevoia? Putem sa cautam raspunsurile prin factorii care le slabesc? (pe astia ii cunoastem… parca) Dar mai pertinent ar fi de luat in atentie factorii care le potenteaza… dar care sunt acestia?

Cautarea prin cuvant, idee, concept. Am o pornire puternica de a o desfiinta, de a o face farame. Este mica, inutila, goala, stearpa. Stearpa in emotie. Este comerciala. O analogie pentru cele doua cautari putem sa cream luand muzica. Diferenta este intre muzica comerciala si cea clasica. Intre banal, deconectare consumatoare si complex, deconectare visatoare.

Complexul. (antinom: simplu). Se crede ca este greu, este vazut ca un bau-bau. Normal in cazul in care se incearca inglobarea sa totala intr-un sigur gand pentru intelegere, pentru patrundere. Nimic mai fals. Abordarea este gresita. Din contra, un “ceva” complex este oportunitate de reverie, de zbor. Plimbare intuitiva printr-o gradina a gandurilor.

Intuitie. Superba unealta. Este capabila de a linisti nelinistea, de a satisface nevoia. Ramane uneori o umbra de mister dar are doar efectul unui parfum bun. Poate fi precursor al certitudinii. Aparent, din nimic se naste acel raspuns care inchide chinul, straduinta. Cautarea logica nu are final. Cautarea prin cuvant este repetitiva (ca fenomen, ca etape parcurse), este infinita este masochista. Un pic de claritate este suficienta pentru a intelege asta. Cautarea prin cuvant este metoda sigura pentru a nu gasi raspuns, metoda sigura de cautari nesfarsite, sisif cu al sau bolovan.

Insa cautarea prin cuvant inseamna teorii, inseamna material pentru propaganda. Propaganda propriei persoane. Inseamna uneori autoritate. Autoritate din capacitatea de a cuvinti. Inseamna faima, renume. Inseamna comercial, de consum. Prin muntii de cuvinte pe care ii poate produce un individ cu acest tip de cautare capata valoare sociala. Avem concepte care definesc alte concepte (parafrazare Rebreanu / Adam si Eva). Il avem astfel pe Kant. Acest tip de cautare si-a arogat dreptul de a fi posesorul “filosofiei”. Varstnicii se rasucesc. Nu mai este iubire de intelepcine, este iubire de cuvant, iubire de concept, iubire de hatis.

Filosofie… Iubire de intelepciune… intelepciunea ofera raspunsuri. Orice manual de filosofie actual postuleaza neincetat ca filosofia nu ofera raspunsuri… ce legatura mai este intre titlu si continut (?)… poate panza de bomfaier…