one game

de craciun

de regula de craciun obisnuiesc sa ma 'nervez.
ca oameni prea stupizi, de lume aberanta, ca una, ca alta.
si asta dureaza cateva ore.
in rest insa, gasesc starea aceea de bucurie, larghete in care privesc cu caldura la mai tot bipedul. greu ajunge sa ma mai deranjeze ceva. e timp de veseleala tihnita, molcoma.
insa acum am fost ferit. de bucurie. am avut paznic contra bucuriei, contra linistei. am avut prietena.
in olanda, din varii motive ma simt excelent. insa nu acum. nu sarbatorile astea.

am luat o caciula de aici. mie imi pare ca imi sta chiar bine. funy. doo persoane mi'au spus ca imi sta ridicol. nu reusesc sa'mi vad ridicolul.

in alta ordine de idei cocaina iti da o stare de siguranta / incredere de a actiona, convingere ca actiunea ta e ok. (si ceva amorteala in cerul gurii / gat /gingii). dar asta nu face ca actiunea chiar sa si fie corecta. decat doar daca face parte din acea categorie de actiuni sociale care depind in succesul lor in proportie uriasa de siguranta de sine a initiatorului.

unde reclami opc'ul?

m'au sunat de la vodafone. ca daca ma duc sa platesc azi, platesc doar 60% din suma.
oricum aveam de gand sa platesc azi, ca maine plec, asa ca to'ma bine!
o intreb pe tanti de la telefon: cei de la oficiile voastre stiu acest lucru? - cu siguranta!
ajung la un vodafone, imi spun datele de identificare, mi se cer doo bulioane. adica suma integrala. zic: "nope, nu vreau, uite poveste: am primit un telefon de la voi si mi s'a spus ca..."
pai nu stiim, sa ne interesam... si uite'asa am stat aproape o juma de ora (fara exagerare) asteptand sa ajunga ele sa vorbeasca cu colegii care treb'e. la un moment dat mi'au zis sa incerc si io la *222 ca poate prind linie mai repede... am zis ca mai bine incerc la ala din spate. era un afis cu protectia consumatorului samd. sa reclam ca vodafone imprastie servicii clientilor dar nu'si informeaza angajatii. si timpul meu e scump. si am incercat. dupa ce am insistat de 2 ori pana cand s'a oprit apelul by default, au inchis de alte vreo trei ori imediat de cum incepea sa sune si apoi l'au pus pe linie moarta. 0800 080 999. poate e un numar al reclamatiilor intern al vodafonului, nu stau sa fac sapaturi (ca de pe orange mi s'a spus ca nu sunt autorizat sa sun catre acest numar).
apoi am incercat sa sun la *222 cum au zis ele. pana gastei care mai reuseste sa ajunga la vre'un operator! te obliga sa asculti reclame pana tampesti iremediabil.
apoi mi'a venit ideea care ar fi salvat situatia. cum auzisem printre reclame ceva legat de numerele portabile, pur si simplu ceream sa fiu transferat in alta retea. ca imi creasera si motiv si timp pentru chestia asta. au avut noroc: mi s'a terminat bateria!
in cele din urma a raspuns cineva si la ultimul lor telefon (ca au vorbit cu cca patru persoane pentru a afla ce si cum sa faca pentru a'mi scadea 40% din factura... si se pare ca au gasit ulterior si mailul prin care banuiesc ca fusesera anuntate... "aaa, uite aici...din data de...!"
tipa de la ghiseu care se ocupa de mine avea pus strategic un ciuf peste eticheta cu numele. inca una de langa ea avea eticheta: "acum invat". si cea de'a treia era o umflatica plina de nesimtire care indiferent de ideile celor de la centru nu avea de gand sa faca asa'ceva. ca nu vroia muschiu' (adica sunca) iei! ii spunea celeilalte surate; "pai iti dai seama cate calcule trebuie sa facem? pai la o suta de clienti... io nu fac asa'ceva!"
scumpa romanie, tara mea de duca, tara mea de dor... mda, romanica e o tara frumoasa de care e preferabil sa'ti fie dor...

vreau banii!!

voila la preuve si dovada:
flanco si domo. acelasi object.
la flanco mai scump decat la domo. reclama cu cei care innebunesc cautand preturi mai mici e reclama goala. si e prima cautare de acest tip pe care o fac - deci daca din prima gasesti...
facile q.e.d.

ce pisica mea?!

mai acu' vreo doua-trei zile ajung acasa. firesc, ca orice individ al societatii moderne, inainte sa ma descalt, inainte sa aprind lumina, inainte sa dau buna ziua... pornesc computerul!
el porneste frumos, eu aprind lumina, imi salut matzul, ma descalt, dezbrac si alte alea si ma postez in fata centrului universului... sa bag parola. sa'mi bag! orice, dar nu parola...

problem! tastatura nu produce efecte vizibile pe ecran. incercam diferite combinatii. nexam.
pana ne pocneste intuitia sa ne spuna ce'a patit tastatura, dau sa misc mausu'. ca sa vad ca am si io un minim control al aparatului din fata mea (semn de orgoliu, banuiesc). nexam aghein.

pipai tendentios blatul care'mi inconjoara patul. si'atat. mausu' lipsa. cobor, ma uit pe jos. caut cablu. e scos - adica nu e. il intreb pe zoro ce a facut cu mausu', pisica naibii refuza sa'mi zica. incep cautarile. continui cautarile. continui cautarile. continui cautarile. vreme de vreo 30-40 de minute. poate un pic mai mult.

mausu' a fost gasit in partea diametral opusa a camerei. intre pat si perete. cu firul intre pat si un dulap. deci totusi se misca. dar nu tastatura. in zecile de minute pauza m'am tot gandit unde gasesc la 10 noaptea o tastatura si un mouse. niet.

ma uit lung la situatie si in sfarsit imi vorbeste intuitia. zoro a dormit pe tastatura care fiind wireless, in acest mod simplu (toma caragiu) si'a epuizat bateriile! iau bateriile cumparate pentru o jucarie olandeza, le pun in tastatura, care acum da vesela din coada, pornesc calculatorul, opresc calculatorul, ca e deja tarziu, il iau pe zoro ii zic sa nu'mi mai saboteze sculele si somn de voie!

afaceristu' nostru

i'am uitat numele. da' mai iese el la rampa.
ca discutie la rfi (sursa mea de chestii) despre saptamana de lucru - cate ore ar fi cuprinzand ea.
iar un afaceristu' roman de balta isi da cu parerea, supararea atacandu'i suncile, sustinand cu nesimtire ca deoarece sunt mult joburi sezoniere, saptamana de lucru trebuie sa cuprinda ore nelimitate deoarece "daca nu muncesti zi si noapte nu iti termini treaba", "munca nu a omorat pe nimeni dar foamea da". pai nesimtitu' ma'sii! cand zicea de lucru zi si noapte in mod sigur se referea la el... si cand a spus ca munca nu a omorat pe nimeni in mod sigur se referea la cei pe care ii trateaza ca pe un negru de pe plantatie. parca ii si vad pe nefericitii de pe santiere lucrand pana la epuizare si band apoi ca sa'si uite fericirea vietii.

si asa ajungem la subiectul 'mare' care se tot discuta in frantia - marirea numarului de ore dintr'o saptamana de lucru.
tot din cauza crizei cica si asta. ceea ce e de'a dreptul discordant mon cher'. adica teoretic din cauza crizei nu mai ai ce le da de munca oamenilor. si ii dai afara. dar tot pentru ca nu ai ce sa le dai de munca... ii biciuiesti sa vina si duminica la munca! mai degraba o relatie logica simpla spune ca de fapt dai afara o parte din ei si ii pui pe restul sa munceasca si in locul ghinionistilor. incat nu mai intelegi prea bine care sunt ghinionistii. cei care iau somaj si cauta de lucru sau cei care raman angajati sa faca si munca primilor... pe acelasi salariu.

...si ma intorc putin. ca saptamana de lucru marita pentru afaceristu' roman inseamna in primul rand munca suplimentara neplatita. are romanul nostru o problema nativa cu plata orelor suplimentare... deci vorba cu munca si foamea era total paralela cu conceptul (abstract de altfel) bani. il durea pe el la trei metri in fata p. de foamea angajatilor. de fapt vorbea de nesatulismul propriu.

ca de altfel este criza. oamenii au inceput sa fie convinsi. cheltuielile au scazut anunta ziarele. pai de ce au scazut? simplu: ca oamenii au fost speriati ca nu vor mai veni bani. drept care ii pastreaza la ciorap pe astia pe care ii au. drept care conf manual economie "banii sunt sangle economiei" sanjele nu mai circula prin vene, iaca blocaj! de data asta pe bune.

poveste 100% reala: un intreprinzatoru' roman care detine mica afacere de termopane / termopane (corect, de la chilian citire) a cumparat in primavara ditamai utilaju' de sudat termopane / termopane. si e sigurul din zona cu smecheria asta ca utilaju' e scump rau si mai toti le imbina, nu le sudeaza. si avea tiruri pe saptamana dever. acu' au cam disparut tirurile. ca stim de ce - companiile nu mai investesc, omu' de rand asijderea. si platea la banca 80 de milioane pe luna omul nostru - leasingu' mai tata! intr'o doara, fara sa'l doara intr'adevar buzunaru' face o gluma si da un telefon la banca: "mai, stiti ce? eu dau faliment, am trimis oamenii acasa, nu mai am ce face cu utilaju' asta, nu mai platesc rata, veniti sa'l luati?" omu' de la banca raspunde instantaneu, fara negocieri, fara discutii, intalniri, de parca n'ar fi fost vorba de o gramada de banuti: "nu, haideti sa scadem rata de leasing la 10 milioane!" mai tata! profesionalism pe banda rulanta in banci. ii faci de boala copiilor fara sa te straduiesti. cum spunea si un frantuz la rfi: "se vede ca specilalistii (financiari) de fapt nu stiu nimic, politicienii nici atat, fiecare incearca sa se descurce pe moment".

dap, carpe diem frate! in sensul stupid, gol, superficial, nu in cel plin. adica nu in sensul de a trai constient fiecare moment si nu ca un robot teleghidat, ci vezi ce faci acum, nu'ti bate capu' cu ce va fi ma'n'colo... iti spunem noi cand facem criza si pe motivul asta te muncim ca pe hotii de cai!

cu nume si date

ca de data asta incepusem si io o zi ok.
primisem un singur mail de dimineata - de am crezut ca am ramas subit fara retea.
l'am rezolvat cu migala si urma "timp la dispozitia militarului" - cum suna in armata.
o chestiuta simpla legata de un mic soft pe care il avem imprastiat pa la clienti pentru binele comun, ensemble, togheter si al tarii. ii zic ce si cum sa faca. si ca bonus, ca am scapat incredibil de dimineata de un accident, ii spun si ce probleme produce daca nu face cum i s'a spus.
dar nenea utilizatoru' clientului, mai cretin decat prevede legea, pa numele lui alexandru poteca, pe functia lui functionar administrativ, angajat de uluitorii de la generali asigurari, in fine el se apuca sa imi spuna mandru (tot pa mail) ca a gasit o forma sa stearga din baza de date niste elemente!
pai cretinul ma'sii! e ca si cum scoti niste caramizi random din fundatia si peretii unei case. am transpirat instantaneu din doo conexiuni simple: baza de date a lu' pulea se face muci fiindca ii dispar elemente din tabele, ceea ce inseamna ca trebuie reinstalat tot, dar neavand baza veche pe care sa o oferi noii instalari... pur si simplu e ca si cum ncendiu, inundatie si cutremur la un loc. adica pur si simplu nu ai cum sa recuperezi ni'ca. si doi, in cazul in care programelu' se da peste cap si de la el putere incepe sa completeze cu noile informatii din categoria afectata campurile vechi ramase acum goale (adica noile caramizi in loc sa le puna sus le'ar baga in gaurile create) informatia trimisa la noi ar fi muci. adica baza mama ar primi semnale ca sunt folosite tot vechi identitati, nu unele noi. halimai total!
cum sa'i vorbesti unui cretin d'asta? client! momentan i'am recomandat sa asculte sfaturile celor in domeniu. si astept sa cada casa. ca oricum el deja a efectuat operatiile cu pricina.

ps. am spus de generali asigurari ca sunt uluitori. pai inaintea lui gaina asta, era o tantzuca pe care io de la alta firma am invatat'o sa foloseasca chestii elementare din magaoaia aia numita computer. adica nu prea stia bine ce inseamna print... si era acelasi post - functionar administrativ. la rfi de dimineata am auzit un citat "tampenia rotunda a omului" - foarte sugestiv! (nu ma refer in mod direct la tampenia angajatilor ci la cea a celor care angajeaza astfel de indivizi pe astfel de posturi)

eveniment

ca trebuie spus.
cu telefonu venit. evenimentu'.
azi ma suna un nenea. schimbam doo-trei vorove de incalzire... si apoi il intreb: "ok, ia zi, de ce m'ai sunat, care e treaba?".
uluire si mirare. nu vroia sa'i repar calculatorul. nu vroia sa ii spun ce are internetul lui ca cand da clic pa aia nu ii zice ailalta cum ii zice lu' vecinu'. nu vroia nici sa meditez la mate cine-stie-ce cunostinta, nu vroia nici sa'i spun ce stiu io despre cine-stie-ce rachete inventate in secret de nasa si puse la vanzare in copie de chinezi pe tarabele din vitan, nu vroia nici sa'si schimbe mobila, nici sa'si faca ceva in casa cu rigips, nici...
adica nu vroia nimic de la mine! pur si simplu nu ne mai vazusem de mult si vroia sa trec pe la el sa mai stam la o cafea.
sincer, asta uluire la mine mon cher. adica sa ma sune cineva si sa nu ma puna la treaba? asta'i viata?

liniste

asa e.
in ultimul timp prea multe griji pe mp pentru a mai povesti vorbe.
una bucata grija (cea mai usoara pare'se) cred ca o amanam. licenta. ca am fost la un nene. profesor. care la curs m'a umplut de stima. pe bune. eram vreo 20-30. am lasat mai bine de juma' sa se duca la catedra sa vad cum se desfasoara lucrurile. se initia un dialogu intre el si studinte, si amiabil se alegea o tema. si el ii spunea cum ar suna cele trei mari capitole. sau parti ale lucrarii. am analizat putin cum anume concepe el fiecare parte. am ales cateva teme din lista lui de pe site. pentru una am facut si incercari de titluri pentru cele trei. parti. capitole. ce'o fi. tipu' era de gasca. cu prostii. au fost cateva tute care nu stiau de maiorescu. sau altu' similar. dar el parinteste si zambitor prelungea discutia cu ele, le intreba ce'ar dori, cum ar vrea, si ajungeau la un numitor comun.
ajung la catedra. ii arat titlurile din lista lui pentru care as avea o "chemare". si cel pentru care as avea cel mai mult de spus. si ii spun de ce. sau incerc. tipul a devenit rigid, mi'a taiat rapid vorba si mi'a spus ca alea nu sunt subiecte care sa tina de materia lui. si mi'a propus un subiect care nu ma amuza deloc. incerc sa'l trag usor inapoi spre alte variante. el incepe sa dicteze titluri pentru respectivul subiect. notez amabil ce imi spune si il intreb totusi daca avem vreo sansa spre alta poveste decat cea propusa... nope.
bag seama ca sanse suplimentare nu li se acorda decat semianalfabetilor.
...sau sa fie de vina faptul ca in momentul in care a trantit o tampenie despre prostii morti din decembrie '89 am ridicat vocea sa'i atrag atentia ca greseste... emisese o teorie cum ca aia nu stiau ce fac pentru ca nu aveau un scop ci ar fi iesit in strada ca gainile... ori i'am spus ca cei mai multi stiau foarte bine ce fac, stiau pentru ce ies, stiau ce risca. ba chiar multi erau mirati a doua zi ca inca nu a venit duba sa'i ia de acasa...
deh' uneori uit ca ma aflu la facultatea de cadre a partidului comunist. actualmente pesedist.

si mai sunt socat (in mod prostesc, evident) de succesul avut de partidul care a iesit in alegeri cu imn manelist. chiar daca initial as fi avut o urma de intentie de a'i vota, aceasta mi'a pierit ca si cand as fi intrat in apa rece atunci cand le'am vazut maneaua pe clip electoral.

si radio RFI inca mai rezista in masinul meu - exceptie buletinele de stiri din studiourile de la noi. si tot aud statistici in care majoritatea exprima o parere totalmente contrara. mie. ori io gandesc invers, ori ei e nebuni, ori eu ie nebun, ori toate la un loc.

si am revenit la orar "normal" de munca. 8-16. caut la modul serios solutii de a ma deplasa pe sub pamant. sau prin aer. de pilda azi ma gandeam ca un fel de metrou care sa plimbe masini ca ala in canalul manecii ar fi o chestie. evident nu suna serios asta. mai incercam. momentan dupa 5-6 seara la birou dam drumul la bomberman. si asteptam sa se calmeze traficul. maine cred ca o sa iau o carte cu mine.

si seful o sa imi dea un test vendredi. despre retelistica majoritar. (not my fukin' area!) si dintr'o perspectiva tocilara. denumiri, cifre, samd. mai tata, eu iti rezolv chiar si chestii de retea uneori. pentru ca fac pe o hartie un tablou si am o abordare principiala (adica de bun-simt) care il ajuta pe ala cu cursurile sa identifice buba si pana mea... sa o repare. ca asa e la noi. unii cu cursuri, altii cu conexiunile neuronale. dar nu ma pune sa iti spun ce grosime are firul de par de la axila chinezului care a construit portul RS235 cu camasa de otel belit dublucalit. sau bucalit. ca'i mai simplu! test la care cititorul intaratat de documentatii al departamentului, poreclit uneori "gugal", a luat abea 66 %!
mi se'n'spre'n'falfaie!

...uite'asa apar amintiri. ca in liceu a fost trigonometria. si io cu memoria in craci, comme d'habitude. eram vedeta clasei la mate. profesoru' ma ocolea cand intreba ceva in clasa. ca stia ca stiu. si nu mai prezenta niciun farmec. ma scotea la tabla dupa ce obosea de racnit la altii. zicea: "hai barbate, iesi si rezolva." a avut surpriza odat' sa constate ca raman si io cu creta'n mana. ca tot poporu'. el facut ochi ca de broasca. pe ambii. se umfla ceva in el de ziceai ca acu' plezneste. si nu vroia totusi sa creada ce vedea ochilor la auz! si'atunci ii zic. "nene, nu tinem minte formule. neam!" tot ce facem noi e din inspiratie, intuitie si conexiuni rapide. m'a lasat prima data. darapoi ma scotea la tabla in fiecare ora de trigonometreala. ieseam, rezolvam ce se putea dpdv algebric, si apoi incepeam sa vorbesc. "aici am nevoie de o formula care sa imi transforme cotangenta in sinus si ceva cosinus de preferinta. io nu o stiu, poate sa mi'o spuna / caute careva?" dadea sa il pufneasca rasul dar nu vroia. doar avea o faima de balaurul liceului de mentinut... se tinea serios si ma certa si ma trimitea in banca. si imi dadea 2. am avut in trimestrul ala la 2'uri cat nu mai incapeau in catalog. ca sincer, si io sunt capatanos. cu cat ma certi mai mult, cu atat se impotriveste ceva in mine si orgoliul meu nu mai admite sa fac cum vrei tu... noroc cu teza. si am trecut. ah, ce vremuri... muream de foame, eram prost imbracat si aveam cativa prieteni buni. fetele inca nu erau interesate de mine. si daca vre'un meltean din clasa gresea adresa si credea ca se poate lua de mine, cu glumele lui grobiene, il intrebam scurt: "si cum crezi ca vei trece la franceza, la mate...?". se calma ca prin farmec. si isi cerea scuze. acum meltenii arunca gunoi pe geamul masinii, trec pe langa coloana de masini pe benzi inventate de ei. ca nu mai trebuie sa treaca nicaieri. profesorii de la facultate le dau mai multe sanse.

-----------
later edit:
am uitat sa'i injur pe astia. melteni si profesori. "cu'ca'mas'a pe iei!"

corect

am cel mai nemaipomenit de superb de foarte fumos pisoi de pa planeta! sa moara juma' de clasa politica de nu'i asa! ...si trei sferturi daca este!

un gri cenusiu deschis tot in afara de un guler sub barbie, nasul si botosi la picioarele din spate - de alb curat. la doo luni si o idee labutele incep sa i se lateasca, ca la un motan care da p'afara de masculinitate. adicatelea debordeaza. in acelasi stil si capatana i se rotunjeste. legata de corp cu o ceafa solida...

urechiusele'i raman moi ca sa i le pot modela cum imi vine pe moment.

nu stiu totusi cat de destept este fiindca am uitat formulele folosite la calcularea de integrale si derivate, asa ca nu am cum sa'i verific exercitiile...

pai daca asta ma apuc sa balivernez despre un matz, ma gandesc ca ma voi inscrie si eu la un moment dat cu succes, in categoria parintilor aberanti care demonstreaza non-stop ca odrasla lor e cea mai deosebit de geniala!

bolnav. la psihic.

ieri distractie de iarna.
gazele taiate fi'n'ca tata dus cu pluta, nevasta'sa dusa cu pluta. (cu acte oficiale)
iar eu cel mai dus cu pluta - ca am avut incredere in ei sa plateasca facturile. (acum am inteles de unde a avut ea bani sa faca niste hocus-pocus in fata lui tata pentru a'l convinge ca tiriac si becali pun mana de la mana ca sa il duca pe el in tari straine sa'i repare betesugurile de neinteles pentru doctorii de p'aici)
iar incalzirea e pe baza de gaze. fantastic decembrie.
sun la 'gaze', spun ca s'a efectuat parte din plata, maine restul, intreb daca intr'adevar vine o echipa sa refaca bransarea conform povestilor celor din casa de nebuni...
...si sa ma bata alizeul daca la un moment dat tipa de la telefon nu mi'a spus "da, domnu' Liviu..."!!!
DE UNDE IMI STIA NUMELE? abonamentul nu e pe numele meu, in conversatie nu am folosit decat formularea "abonatul X" - evitand constient sa suprasolicit neuroni de functionar folosind nume conexe, informatii inutile...
da, e o evidenta limpede, sunt si io nebun, aud voci ce'mi rostesc numele...

ps. postarea anterioara ce contine un punct si'atat ii apartine lui zoro. tocmai deschisesem un nou post, cand s'a infipt insistent in tatatura, asa cum numai el stie sa o faca. si m'am trezit ca primesc mesaj "postare publicata cu succes". dupa injuratura de rigoare decid sa'i respect actul creativ si sa deschid pot separat cu ceea ce aveam io de trancanit.

.

Am fost

...din nou la politie. a patra sau a cincea oara pentru un cazier in regim de urgenta. pe parcursul a trei saptamani.

de data asta 'nu merge imprimanta'!!!
daca fomeile m'au albitara vr'o patruj'lasuta din parul de pe capatana pana la varsta asta... astia o sa termine lucrarea.
in prima secunda mi'am zis ca nu'i o problema imprimanta, ca doar stau cu servere in brate mai toata ziulica. in secunda doi insa, a ajuns sa penetreze in neuronul meu informatia legata de starea calma, linistita a respectivei creaturi din spatele tejghele. recte, apare convingerea ca imprimanta de fapt ori nu e stricata (semn clar de paranoie), ori nu se doreste repararea ei (semn clar de cunoastere obiectiva a lucratorului roman de militie, numit nefiresc politian).
am vociferat ceva (naiba mai stie ce) despre nesimtirea care domneste in circa 1 de politie bucuresti. si am plecat.
dar m'am intors de la masina. aveam o idee! (si tocmai a mai venit una)
inapoi la creatura sub forma de don'soara, ii cer sigur pe mine o foaie... pe care sa imi scrie ca nu'mi elibereaza cazier fi'n'ca nu ii merge imprimanta! ... sa strang si eu dovezi ale nesimtirii lor...
firesc, ea zice ca nu are ce hartie sa imi dea. neeh, banuiam asta. eram deja pregatit pentru discutii lungi.... :D
ii mai iegsplic o data: "cum sa nu ai? ai tocmai hartia pe care ti'am cerut'o! pe care scrii frumos ce ti'am spus!"
"ba nu!"
"ba da! si mai scrii ca: noi, circa 1, cea mai tare din parcare, suntem atat de bengosi incat de trei sapatamani nu suntem capabili sa dam un cazier fi'n'ca: nu e accesibila baza de date, nu e angajatul - ca e in concediu, nu e imprimanta, nu e noapte, nu e vara samd"
"nu pot sa dau..."
"ba da!..."
...................
...si tot asa cateva minute.
p'orma am louat o foaie de hartie si am facut reclamatie.
am reclamat nesimtirea cu care sunt tratati cei care cer servicii publice (de la cei obligati prin lege sa le ofere)
numarul de reclamatie este: 1025062 / 27/11/2008
ideea a doua (proaspata) este: deoarece am un numar de telefon 021/3112021 int. 15040 (sau 15640) de la Relatii cu Publicul de la respectiva asezare birocratica, se poate crea un mic spam care sa ceara relatii cu privire la solutionarea respectivei reclamatii!!! din cateva mii de recipienti, trebuie sa se nimereasca minim cateva sute care sa aiba o motivatie de a suna si a intreba cate ceva...

in alta tara, de la o actiune pornita similar pe un blog, s'a ajuns ca firme mari sa piarda procese grele (asta insemnand bani multi). suntem inca in romanica si adeseori suferim de pe urma amanuntului asta. dar pana cand nu facem ceva diferit nu cred ca putem avea pretentii diferite fata de ceea ce am primit ieri, alataieri, saptamana trecuta, luna trecuta, anul trecut... ultimii 60 de ani...

cred ca daca nu ne schimbam noi atitudinea fata de administratie... na! chiar si acum era sa zic "atitudinea fata de autoritati" - pana cand autoritatile nu (re)devin administratia... putem sa continuam cu imn de stat a la Iris: "vrei sa dormi si DORMI!"

raspunsul standard la telefon din partea birocratiei este: "veniti maine intre orele x si z pentru a va ridica cazierul".
raspunsurile pe care le asteptam noi sunt la alte intrebari: "s'a schimbat structura personalului? - este acum in organigrama om pentru preluarea atributiilor celor in concediu?"; "a fost angajat un manager in locul incapabilului care isi conduce sectia in ideea de a trata cu nesimtire cetatenii?"; "a fost angajat un om in locul creaturii care nu avea nici cea mai mica urma de stress de pe urma faptului ca refuza indeplinirea unei cereri legale din cauza unei imprimante?"; "a fost angajat un tehnician IT capabil sa depaneze problemele atat de dese? sau - a fost externalizat acest serviciu?"...

dezamagiri

dap. dezamagiri.

Criza frate!

Bah, e criza, aliniaza’te si tu, ce pana mea stai deoparte si traiesti linistit si fara sa te afecteze?! Intra in criza mai prostea!

Cam asa suna... Pardon!

Fix asa suna toate stirile. Orice eveniment acum e pus de niste nimeni de umbre de aberatii de pseudojurnalisti pe seama CRIZEI! Ca gugal a concediat cateva sute de oameni, e din cauza crizei – desi gugal n’a spus nimic in sensul asta. Ca orice vant care apare, orice usa lasata deschisa. Gigicu a lu' Veta a calcat cu roata din stanga gaina ce statea pa trotoarul nedat cu var. Pe'n'ca: gigicu' se grabea la banca sa'si scoata banii din pricina crizei si d'aia n'a vazut gaina; gaina se grabea sa fuga fi'n'ca auzise ca vine criza si era convinsa ca din cauza aia va fi taiata in locul porcului de craciun; iar gigicu era a lu' veta tot din cauza crizei, daca n'ar fi fost criza, veta ar fi fost a lu' john...; si uitasem - trotoarul nu era dat cu var din cauza ca criza a facut sa nu fonduri la primarie in contextul pietei de var si mana de munca la noi in comuna! (trotuarul a devenit trotoar din firesc acelasi motiv)

Se pare ca, mai, voi chiar nu vreti sa intelegeti ca e criza, asa ca va bombardam noi cu stiri crizate pana o sa o visati si noaptea.

Am citit mai cu ani in urma un articolas tare inteligent despre pinguini. Nu aia de la pol, ci aia dintre poli. Care se cred oameni dar reactioneaza ca pinguinii. Tare convins sunt ca despre acelasi lucru este vorba si acum.

Problem – react – solutions. Am vazutara mai ceva vreme in urma un filmulet in care se explica modalitatea de a impune modificari de neacceptat in viata popoarelor prin provocarea unor probleme, care la randul lor sa ‘provoace’ solutiile dorite dinainte. Criza asta is the same shit. Tot ce imi vine din massmedia mai intai de a’mi veni din real life... poute mon cher...

Criza asta imi vine din massmedia si numai de acolo. Momentan. Pana ajunge sa fie convinsa masa critica de populatie necesara pentru ca realmente sa apara efecte sociale. Pentru ca apoi sa poata sa ‘apara’ si solutiile salvatoare mult asteptate.

Si ca o posibil a demonstratie ca lumea larga nu ar avea nici in clin nici in maneca cu marea criza (ba chiar i'ar face bine niste picaje ale unor companii americane prin locurile libere pe care le'ar provoca pe piata) iaca aici cateva potentiale esplicatii. Corect, tot dorinta brusca de retragere lichiditati ie la baza dicstractiei... dorinta tot mai insistent provocata prin massmedia. E CRIZA, baga banii la saltea, bancile nu mai e sigure! Premonitii autogenerate...

Nesimtirea autoritatii pe la noi

Asa am crescut. Asa am fost obisnuiti. De prea multe generatii incoace.

Ei face porceste. Noi ne facem ca nu stim. Ca nu vedem, auzim, simtim. Nesimtirea lor, tampenia si grohaiala.

Minor, se apuca sa faca repetitii pentru defilare. Cea de 1 decembrie. Ocazie cu care blocheaza traficul pe cateva noduri vitale pentru nordul capitalei. Incat multimea ajunge sa se inghesuie ca oile pe un rahat de pod cu 2 benzi pe sens ca unica sansa de iesire spre otopeni. Ore in sir. Pentru ce? Pentru nimic altceva decat reamintirea celor multi ca.. sunteti multi bah! Am facut armata. Un rahat de actiune e o defilare. Desi daca stau un pic sa ma calmez imi dau seama ca de fapt la intelijenta alora din armata... da, e nevoie de cateva zile de repetitii pentru a intelege pe unde incep sa defileze, pe unde se opresc, in spatele cui se afla samd. Lor nu le’ar fi suficiente nici harti cu locatia (ca doar sunt militari), nici poze, nici filmulete, nici simulari pe computador! Iar militieni care sa fluidizeze traficul nu este – ci doar d’aia care interzice traficu’.

Chiar imi trecea zilele trecute prin neoron chestia asta legata de obisnuinta pe la noi de a trata intr’un anumit fel ceea ce vine ‘de sus’. Pe de o parte necontestand, pe de alta parte ignorand. Cred ca asta ar fi o trasatura caracteristica pentru noi. Este o dubla atitudine. In acelasi timp omul de rand de la noi spune ‘cine sunt eu sa contest ce zice ala de sus (si sa iau atitudine)?’ precum si ‘cine e ala sa’mi spuna mie ce sa fac?’. D’asta nu functioneaza la noi reforme, implementari, importari de know-how... sau si d’asta. Avem un dialog cirular, al surzilor intre sus si jos. Si e intretinut. De sus, in jos. De jos, in jos.

Fiece ghercea care sapa o groapa, o casa, un bloc, face un santier ceva, se simte indreptatit sa blocheze cu utilajele lui strazile inconjuratoare. Si sa le distruga, evident.

Cine sa’i faca ceva? Omu’ de rand care nu ia atitudine?

Ma tot uit la (un) olandez si la conceptia lui despre ‘sus’-ul asta. Pentru el administratia inseamna niste unii pe care ii plateste ca sa’i fie lui bine. Ca aia sa aiba grija de chestii d’ale lui cotidiene pentru care sa nu stea el sa’si bata capul. Pentru noi administratia este chestia aia de care te feresti mai rau decat de bau-bau. Ca ai si de ce! Pentru ca administratia era de mult timp aparat de opreisune. De frecat indivizii care ieseau din rand. Ca doar la administratia ajungi atunci cand vrei sa faci o schimbare in viata ta – ceea ce nu era (este) agreat de sisteme. Si ca sa nu uiti de cosmarul pe care l’ar insemna orice modificare, ei se asigura ca iti vei vizita tortionarii din cand in cand, pentru chestii ‘obligatorii’ – taxe, plati naiba stie ce...

In romanica, ei raman inca nesimtiti si sus, restul fiind jos neascultatori si cuminti.

scrisoare by request

ca ai vrut scrisoare:

de sapte ani ne stim. ai zurgalait prea tare atunci pentru bosorogul3

6 ce eram p'atunci.
si de atunci din cand in cand ecourile unui zurgalau vesel m'au bantuit, uneori mai tare, alteori prea tare.
acum mi'ai spus ca iti pare ca s'ar putea ca sa fi incheiat ultima relatie un pic cu gandul ca ti'ar fi mai bine langa mine decat langa...
si alte doo chestii similare ai mai spus.
adica dupa sapte ani de zile ne gandim unu la cealalalta si viceversa, ne vedem, ne pupam... si tu imi faci scandal pentru niste bucati de plastic in forma de sticle pe care nu le'am dus odata cu gunoiu'? manca'le'ar pitpalacu' pa iele de sticle!
si mai iesti ofticata ca io spun ca stiu ce vreau de la o relatie, ca stiu din esperienta, si tu auzi ca mi'e nostaljie dupa altele.
sau ce pana mea mai spun io s
+.it+ i ce pana ta auzi tu...
daca io i8mi pierd punctele cardinale cand imi zambesti, putin ma intereseaza de ele de sticle, de ele de alte motive de oftica.
daca ai chef de certuri, spune si facem si program! dar nu mai ridica maruntisuri la rang de chestii capitale. pa mine ma interesezi tu si mi se'n'falfaie de chestiile anexe, conexe, obiecte, subiecte, dreptati, greseli. toate astea devin maruntisuri raportate la existenta ta langa mine.

..., restul in particoler. hai ca am incheiat, vin sa fac baie, pregateste'mi prosop si vezi ca dupa baie mi se face foame, dar nu in halu' in care sa mananc mancare gatita. iaurtul ala din frigider cu niste chestii pe langa e bine. si lasa televizoru' inchis ca iar ma hipnotizeaza!

NOTA. aparitiile de caracte, spatii si alte semne de ponctuatie nelalocul lor p'aici (ori chiar cuvinte si idei) i se datoreaza lui zoro. care satul de fugarit mausu' a trecut la nivel de user avansat, folosind acum preponderent tastatura. caut o metoda de a'l face sa ignore mirajul pe care i'l provoaca monitorul, recte la ideea viziliba de a tzopai brusc in el.



++

postare noua, blog vechi

descoperire.
aseara la o verificare de rutina a statusurilor pe mess vad ca se recomanda a nu se uita de referatul pentru azi. cum eu nu traiesc pe aceasta planeta (iar prietena mea cu care nu sunt tocmai se plange de asta) intreb cu speranta despre ce este vorba (speranta era cum ca n'as face parte din publicul tinta al acelui status). aia moare ultima cica. speranta. nu numai ca eseu de facut dar si examen. era ora 6, eram la birou, aveam de munca in draci, a doua zi la ora 9 examen cu eseu. totusi vine vestea buna. examenul consta doar in acel eseu.
si scriind noi de zor la un moment dat incepem sa cautam pe net (ca acces rapid la biblioteca nu) titluri, carti, date de publicare, edituri. pour la blibliografi (cu accent pe i)!
atentie, se apropie punctul culminant al compunerii. (chiar daca nu pare)
la cautarea sursei sintagmei "bogatul este excentric, saracul este nebun" gasesc o singura referire. pe un blog. al unui autointitulat designiori knecht. brusc, ma deranjeaza tipu'. pe de o parte pentru ca a intrat in intimitati care'mi sunt dragi si ascunse. si pentru ca a avut tupeul sa se afiseze cu ele in public. astia doi, designiori si knecht sunt doi personaji din jocul cu margelele de sticla a lui hesse (traiasca razvan care mi'a pus'o in brate). personaji a caror sinteza as fi vrut sa o realizez in mine. in fine, dupa cateva momente de mic storm emotional, ma decid si intru pe blog, sa vad ce'i cu tipu', poate cu frica de a nu fi dezamagit, poate cu teama de a nu ma simti foarte mic in fata unui colos.
(suspans)
cetesc cateva randuri la mijlocul paginii deschise. randuri care'mi erau familiare. deh, firesc imi spun, tipul este marcat de ce am fost si eu marcat, avem chestii comune...
mai citesc pana la sfarsitul frazei. erau fraze care'mi apartineau, le stiam, le recunosteam.
pe de o parte ziceam ca da, frazele sunt ok, e firesc sa apara in asemenea loc... si brusc vine INTREBAREA: dar ce cauta ele aici? cine e asta care pune fraze ale mele pe blog?... chiar daca este un blog care aduna ganduri de oameni similari... dar CUM au ajuns ele aici?
(suspans din nou)
mi'a luat cateva secunde sa ma dumiresc. blogul era al meu. facut cu mii de ani in urma, abandonat din lipsa de acces periodic la internet (pe vremea culturii cucuteni, internetul era doar wireless), in cele din urma parasit pentru ca nu mai stiam unde este si convins de faptul ca a fost sters contul datorita inactivitatii.
(s'a incheiat suspansul, se trece brusc la alt subiect)
apoi m'am intrebat de ce apare doar acolo citatul cautat?... si totusi al cui ie? am louat pozitia regulamentara de lotus si am aflat: citatul e doar acolo fin'ca e culegere proprie si apartine lui Celine in Calatorie la capatul noptii. (traiasca ligia, sau mai precis tata ei care a adunat acea biblioteca deosebita)
multumesc de intrebare, "examenul" a fost ok. am stat la coada pana ni s'a urat... am predat lucrarea careia uitasem sa'i fac pagina de garda, chestie tare urata din partea mea - voi sta pe coj' de nuca la colt. de la 5 la 3, ca sa rimeze cu orarul politiei la cazier pe saptamana ce tocmai se incheie in ritmuri stupide.

lista de cumparaturi

diseara la iesirea de la biro' trecem prin carefura.
si fac aici lista ca sa nu uit.
lapte,
ceafa,
branz topit - nu, ca nu'i place
cascaval - nu, ca e foarte pretentioasa la asta (tot un fel de "nu'i place")
oo,
o cutie de wiskas (de pisici) pentru caine,
o doza saptamanala de haleala pentru zoro,
banan (daca arata bine - mult),
alt fruct (numai daca arata foarte bine),
alte chestii care imi fac eventual cu ochiu'.

atat.

milita romana. nesimtirea domneste.

episodul 2
dupa turismul fortat pus la punct de catre politia romana cu prilejul emiterii pretentiei (de altfel neobrazate) de a obtine o hartie juma' de a4 de la ei, iata ca la o a doua vizita - cand eram pregatit cu toata maculatura ceruta, primesc un flit de care numai nesimtirea tronanda in organele statale este in stare.
saptamana asta avem alt orar fiindca cineva este in concediu. vino tu de la 5 la 3. afternun. adica mai ia'ti ba zi libera daca vrei ceva de la noi, incapatanatule! si fa frumos pe langa noi! ca altfel te plimbam pana ajungi sa ceri tu injectii cu compot la 9...
FUTE'V'AS! cu picameru, fara vaselina! ventral, dorsal si dorsal. (fi'n'ca la voi dorsalu' si oralu' e una si aceeasi)

ps. asa afli placerea nebuna de a conduce numai in 4-5000 de ture...

zoro. din nou.

ghemotocu' creste. deja nu mai e el ghemotoc ci burdihanu' de care are grija mai rau decat de orice. si toarce. asta are doo preocupari majore in viata. sa manance si sa toarca. pardon, trei. si sa umple ligheanu'.



ca orice felina ce se respecta, isi petrece suficient timp zgarmanand ce prinde... a se observa chestia aia rotunda din mijloc. e burta!




jucaria lui preferata - probabil pentru ca are un zornait mai vioi decat celelalte... avea doo d'astea. cealalta cred ca e blocata pe sub pat sau pe dupa vre'un dulap.
deseori ma mir ca nu am reusit sa calc inca pe ele... decat pe cele moi.

epopeea unui cazier

azi de dimineata – adica pe la pranz am decis sa plec din iubita noastra romanica.

fi’n’ca.

pour la munca trebuia sa scot un cazier judiciar.

am mers la circa unde m’au incartiruit astia ultima data, de mi’au facut viza de flotandis. adica circa 14 (cu o aproximare de 78%)

astept calm ca tanti de la ghiseu sa binevoiasca a ma baga in seama. ei, acolo 10-15 secunde e de minim bun-simt, nu? ceea ce se si intampla. d’acolo imi spune ca daca vreau in rejim de urgenta sa ma plimb! ... aaa ... nu suna putin bizar si voua? oricum trebuia sa ma plimb la posta pentru un nenorocit de timbru fiscal de 1 leu. dar daca vreau urgenta du’te matalutza si cauta si trezoreria p..lii! si mai plateste acolo 5 lei.

mai succint! daca vrei repede o hartie de rahat plimba’te in trei locuri: posta, trezorerie, militie! ca doar esti om al muncii si tre’ sa’ti iei o zi libera pentru orice tampenie.

mai femeie! iti dau 20 de lei dar da’mi in pana mea peticu’ ala nenorocit de hartie! nope. am uluitoarea inspiratiune de a a ma intoarce totusi la ghiseu pentru a afla daca am nimerit bine sectia – ca uite buletinu’ meu... ura! tre’ sa ma duc acolo unde am domitzilu’.

ne plimbandu’ne din dristor in piata romana. in drum, trecem pe la posta (cea din dristor). altii care lucreaza la stat! din 7 ghiseuri cu oameni la ele, unul era liber. ma duc la el, fiindca viteza lucratorilor din oficiile postale este un subiect greu de atins fara folosire de cuvinte obscene porcoase si urate in acelasi timp. ma infiintez in fata ei (firesc, tot o tanti, dar chiar tanara, dar veti vedea ca nu conteaza, sistemul spala creierul orcarei fiinte ii trece pragul). ea numara ceva. eu astept ca sa nu o supar. dupa 15-20 de secunde scot niste zgomote gen: sarumanabunaziua. si zambesc cuminte. ea se uita la mine. eu ma uit la ea. si fi’n’ca nu vad atitudine ostila ii spun ca vreau un timbru. verificasem in prealabil ca pe eticheta din fata ei sa scrie ce vinde si asaceva. ea raspunde. nu am! mergeti la oricare alt ghiseu! colegele ei erau la o lungime de brat distanta. orice colega insemna minim 5 minute pierdute. dar ea nu avea.

ma duc la alt ghiseu, astept uluit si neintelegand cum reuseste angajata postei sa rezolve o coada de 3 persoane in numai 8 minute. nici macar la doctorul de familie nu ma tine atat inauntru...

iau timbrul atat de valoros si ma reped la igp pe stefan cel mare. ca acolo mi’am scos cazierul toata viata mea. pac, funii, lanturi si alte legaturi! inchisa usa aia. intreb pe omu’ din post. de acu’ un an s’a schimbat. regula noua – numai la circa de care apartii prin nastere sau domiciliul de pe buletin... bla-bla... (si daca eram plecat din tara, ma intreb...?) oricum, aici e inchis. ce se schimba vremurili, bre!

in romana tac-pac, la circa 1, unde mi s’a facut bulentinu’. cu speranta ridicola ca acolo au un ghiseu unde sa pot plati acei 5 lei. pai in primul rand asteapt’o matale pe fata de la receptie ca e plecata putin. nu mult vreo 4 minute. stai ca boul si te zgaiesti pe pereti, ce sa faci? sa scoti laptopu’ si sa te apuci de lucru?

apoi vine tanti de la receptie vesela ca o garofita. si te anunta ca intr’adevar trebuie sa cauti trezoreria. care de data asta e pe o strada (cu nume nefamiliar) in spate la Inter. si nu, nu stiu la ce numar, dar o vezi tu! pai te duci. atras de necunoscut.

si in spate la inter e teatrul de opereta mai draga. si in spatele acestuia este strada tudor arghezi, mai draga... firesc, alta decat cea obscura de care zicea militianca. te opresti ca vita si injuri. si se uita lumea la tine. deja au trecut aproape 3 ore de cand te plimbi dupa o hartie juma’ de a4. in regim de urgenta. n’ai spus la birou ca vei ajunge la mijlocul programului ca doar iti calculasei un drum. nu cinci sau sase.

insa suni acum la birou. pe un coleg. sa intre pe net sa iti caute chestia aia unde platesti prostii. cu strada cu tot. colegu’ nu raspunde la telefon. pai de ce? insisti si suni o colega. iti raspunde, o sa te sune peste cateva minute.

intre timp umbli bezmetic pe stradutele intortocheate de la universitate. si dai de strada ta! adica aia pe care o cautai. te plimbi pe ea de la un cap la altul cu ochii pe pereti dupa niste litere care sa injgebe un cuvant cautat de tine. gasesti, intri.

(ma intorc la pers intai)

fireasca plimbare pe la doua ghisee. noroc ca e pustiu. aici am aflat si diferenta dintre casa si ghiseu. ca la un moment dat mi s’a cerut sa ma duc la casa 5. alaturi vad 5 si pac – nu, aici e ghiseu! ah, scuzati. complicat rau sistemul vostru, pentru geniali! la casa 5 ajung si dupa cele evidente 10 secunde de asteptare, in care chiar nu aveam ce face, fiind geam all over, tanti se apropie de si ma intraba ce doresc. pai, uite m’a trimis de la ghiseu sa platesc. da ceva neinteligibil din buze... se ridica de pe scaun... si pleaca! raman trasnit. nici naiba nu auzea ce spunea, ca microfonu’ si boxele sunt la misto puse. au fost cumparate ca sa isi ia cineva un comision pe marfa proasta si atat.

ma uit in sus sa vad unde se termina geamul, ma uit cat de departe este si calculez cat de tare ar trebui sa urlu dupa ea. sa se intoarca in pana mea sa’si faca treaba! nu se merita. ma intorc la ghiseu (eram la casa adineauri). si spun ca femeia aia aplecat, ce pana mea! asta rade. ca de fapt nu a plecat, ci vine si ea sa ia hartia (chitanta) de aici, de la ghiseul asta! ha? adica daca avea cinci indivizi la coada, pentru fiecare pleca din biroul de sticla, bipaia la intrare si iesire cu cartela? mein got!

dau banii, iau chitanta, ma duc inapoi in romana, intru in sectie, incep sa scot arsenalu’: timbrul fiscal, chitanta fiscala, buletinul... si ce’mi spune instantaneu tipa de la receptie? BAZA DE DATE NU ESTE ACCESIBILA. VA RUGAM REVENITI PESTE CATEVA ORE!

Dupa aproape 4 (patru) ore de plimbat prin bucuresti, intrebandu’ma daca sa continui cu masina sau sa merg pe jos, mi se spune ca am pierdut timpul degeaba. in regim de urgenta.

pe la 26-27 de ani m’am declarat prea obosit pentru a mai schimba joburi, pentru a mai incerca sa plec din tara, pentru a ma mai lupta cu statul ca sa ma lase sa fac o afacere pe cont propriu... acum, la 32 de ani sunt din nou motivat. voi face tot ce pot ca sa plec din tara!

revenire

adica revenire la postarea anterioara. din microsoft mon amour trebuie sa il botezam hp mon amour.

fi’n’ca.

recomandarea microsoft am gasit’o dupa ce ma umplusem de stima in fata propunerilor (standard) de pe forumurile profi. si anume:

1. Open the Registry Editor. (Click Start and Run regedit.exe)

2. Go to the key:

HKEY_LOCAL_MACHINE\System\CurrentControlSet\Control\Class\{4D36E967-E325-11CE-BBBFC1

-08002BE10318}

3. Right click the above key, choose Export and save the file as backup.reg.

4. Delete the LowerFilters value in the right panel. (NOTE: Under the key, there

are also some sub keys such as 0000, 0001. Please double click them and delete the

LowerFilters value.)

5. Restart the computer.

If this still does not work, please perform a Clean Boot to narrow down the problem.

1. Click Start, and click Run msconfig. The System Configuration Utility appears.

2. In the General tab, click Selective Startup.

3. Uncheck the processing options that are listed below Selective Startup except "Load System Services."

4. Click Apply, and then click Close.

5. Restart the computer and test if the issue persists.

fi’n’ca.

ma’ntelegeti. inainte sa fac brain surgery pe acesti registri mai rar atinsi de ilustra noastra persoana in windows, doream sa stiu ca nu mai am alta cale deloc neam.

avand din coincidenta aprobarea de a inlocui minunata tehnologie bluetooth cu cablul ordinar pe care il gasesti in piata la tarani pe taraba, am purces plin de fericire la a intreprinde aceasta actiune grandioasa prin maretia ei.

dar fi’n’ca suntem mancati de curiozitati, am mai facut si teste adiacente. si anume mi’am luat propriul strung (altminteri botezat laptop in apa iordanului), si l’am dus la locul faptei pentru a incerca si el sa se conexeze la respectiva tehnologie de dinte-albastru. si el (jeneratie mai noo) ce ma anunta (nu prin proprie vointa ci fortat cu usa): ca vede respectivul device si ar comunica bucuros cu el daca ala i’ar da si el o cale de comunicare. adica daca i’ar pune la dispozitiune un serviciu pe care sa se intretina intre iei. taman si fix serviciul de care celalalt laptop imi zicea ca nu il are, dar cu alte cuvinte mult mai dureroase si mai neconcludente. de unde se trage concluzia ca de fapt device’ul bluetooth atasat la imprimanta era cel care nu mai presta... windowsurile erau cuminti. boon. il scoatem oricum si punem cablu’. soorpriza! imprimanta refuza in continuare sa mazgaleasca hartii! dar spre deosebire de ora anterioara, avem un mesaj pe afisajul ei: una bucata cartusul de coloare albastra a iegspirat, ba! aducem cartus coloare. alt mesaj: cartusul de coloare rosie a iegspirat, ba! oricum ne asteptam la asta si il aveam pregatit. alt mesagiu: cartusul de coloare galbena a iegspirat, ba! desigur, il avem.

pac – printeaza!

asa ca nemernica imprimanta hp fi’n’ca ii expirasera cartusele isi oprise serviciile de comunicatie specioase si tacea ca muta! doar cand i’am penetrat cablu’ in dos s’a trezit si a tipat ca una si alta.

DECI! daca vezi in windows un mesaj de eroare rar intalnit, pentru care nu gasesti la microsoft esplicatie, pentru care gasesti pe forumuri grele esplicatii dureroase... schimba tata toneru’! sau nu mai cumpara imprimante color hp...

microsoft mon amour

Dincolo de credibil.

Ai o eroare pe computador. o cauti pe site la microsoft. Si ce gasesti:

Check the spelling of the service name and then retype it. If you still get this message, contact your system administrator.

Adica... noi microsoft am creat textul erorii, eroarea iese din sistemul nostru, dar nu stim ce sa’i faci. Suna’l pe ghinionistu' ala de la it sa’si bata el capul sa ne repare porcaria noastra care nu functioneaza.

Placerea vorbei.

Cate o discutie interesanta aud miercurea. Seara la volan in lungul drum spre casa. Dupa vorba, dupa sport, la rfi, radu paraschivescu. Si in momentul in care aflu (eventual) a doua zi ca steau a ajucat aseara in liga, se intelege cat de interesat sunt de astfel de subiecte. Totusi, nivelul estetic la care se poarta discutia ma face sa raman acolo. Si destul de des chiar si valentele intelectuale.

Saptamana asta a fost invitat nenea ctp. Alde cristian tudor popescu, deh! Care de regula imi place, pana incepe sa i se trezeasca prea tare una si alta. Cum ar fi simtul postularii.

De par example, saptamana asta ctp zicea ca mass-media nu creaza curente. Ci cel mult augumenteaza tendinte existente in social. Pai in social toate tendintele posibile exista in forma latenta. Asa ca pica. Unu la mana. Si doi la mana: am de undeva sentimentul ca aceasta convingere o are in urma propriei experiente, unde a descoperit ca el nu poate crea curente. Sau el si cativa apropiati. Adica o forta sociala cam mica... in comparatie cu un haliuud... sau cateva trusturi de presa mondiale.

In rest discutia, cum spuneam, chiar delicioasa. Nenea ctp face cateva precizari la care nu ne’am ganditara. (bine, e oarecum firesc, dat fiind distanta intre subiectul discutiei si propriile preocupari). Pai cum ar fi.

Violenta pe stadioane. (ca asta era subiectul) Pseudosuporterul se duce la o actiune sportiva intr’o maniera care nu are de’a face cu sportul. Se duce pentru emotia violentei, nu pentru sport. Iar nenea ctp spune ca tribunele nu pot absorbi necesarul de exprimare violenta al firii umane – ci iarba gazonului! Excelent! Atunci cand intr’adevar intri pe iarba si alergi si te zbati, atunci iti eliberezi violenta si te descatusezi de ea. Pe cand in tribune doar o regenerezi! O amplifici, o hranesti din nou si din nou. Excelenta remarca.

Si mai povestea nenea ctp despre pseudosuporterii care proclama sportul ca fiind centrul vietii lor. Supraponderali, gameri internauti violenti. Chiar cunosc cazuri reale, omul nu greseste cu nimic.

Si alte o multime de vorbe, frumoase, placute, din lumea in care credeam ca voi trai cand voi fi mare.

Mentalitate si capacitate

Si te suna un director de zona si iti cere sa’i faci computerul din oraselu’ ics cu prioritate. Si iti explica de ce. Adica motive de trei lei.

Si te gandesti ca astia tot asa au ramas. Cu aceeasi mentalitate. Pun o vorba, o susanea. Si fac sa imi mearga treaba.

Incapabili de a intelege ca de la un nivel in sus chiar trebuiesc aplicate principii de prioritizare reale, nu vorba, nu soapta in ureche. Ca la fel ma pot suna si celalti directorasi sa ‘prioritizeze’ in acelasi mod necesitatile lor. Si ajuungem la punct mort. Toti sunt prioritari. Prin hocus-pocus vorba goala, ca e vorba de prietenu’ lu’ amanta.

Una este cand ai o firmulita de o mana de oameni unde poti functiona pe baza de realtii umane. Iar eventualele efecte contraproductive sunt mici si se pot atenua rapid. Alta e sa duci acelasi comportament brownian intr’o firmulita de mii de oameni. Unde iese haos si fiecare ajunge sa lucreze in functie de chef si simpatii.

URA

pe ei cu mama lor!
...la gherila suna mai bine, dar merge si asa.

Eroii

Mai din perioade pustane aveam o teorie. Cum ca intr’o societate cantitatea de eroi nascuti intr'o generatie este constanta (ca pondere).
Pana de curand daca nu la fiecare generatie, macar la doua, tot aveau unde sa se desfasoare si ei... ca vorba ‘ceea: e oameni si ei si tre’ sa traieste!
Dar acum? Ce fac acum eroii? Oare pornesc lupte pe cont propriu? Lupte principiale? – ca doar astea imi par cele mai eroice lupte in lumea de azi... Moderni don Quijote (intr’o intelegere paleriana)?

Vreau

Din cand in cand vreau. Ceva inteligent. Sa aud, sa vina, sa aflu de la altii. Am nevoie ca de aer. Ceva nou, o idee eleganta, o idee proaspata.

Acum e din cand in cand.

Am cautat link-uri pe mess, am cautat postari noi in bloguri interesante.

Pustiu.

La partea cu link’urile din mess am gasit o melodie interesanta. Pe iutub. Cu versuri interesante. Din click in click la al treilea pas am ajuns rapid la scene ferbinti, goale, incitante, promitande.

La naiba.

Am dat drumul la muzica. Macar asta imi ameteste putin neuronul.

Cu capul

Am iesit ieri sa iau niste banuti de la care imi luasem adio. (cineva mi'a returnat o datorie pe care o trecusem la morti)

Imbracat asa cum iesi pana la colt, cu niste pantaloni similari cu salvarii largi si o bluza cu maneci scurte. Si o desaga aruncata peste umar si atarnanda la sold. Ca era cald si bine si frumos si superb afara.

Din vorba in vorba ma duc sa platesc si telefonul, apoi ajung sa mananc o prajitura, apoi ajung sa o duc pe mama prajiturii cu pricina in oras la o intalnire. (adica mama lu' prajitura se ducea la o intalnire care se prelungea cu un concert)

Apoi imi dau seama ca mi’ar placea si mie sa merge la concert. Da pian, mancati’ash clapa matale.

Me duc la casa de bilete destul de calm – nu credeam ca voi gasi. Si ce’mi vad ochii la auz! Cand intram, o batranica se ruga de tanti de la ghiseu sa ii primeasca inapoi un bilet. Excelent. 800 de miisoare. surprinzator.

Cumpar biletul, gasesc o farmacie, iau un termometru, intreb cum pana gastei poate un cantar sa cantareasca masa musculara si tesutul adipos al celui cocotat pe iel, ma mai plimb putin prin cismigiu, ma amuz cu niste cutzulachi, si apoi intru la concert.

Printre oamenii veniti in marea lor majoritate la costume si rochii de seara, ba chiar si cu manusite pe alocuri. Hoho. Io v’am spus cum eram costumat.

Probabil datorita costumatiei (si nebarbieririi) am primit niste priviri tare nemultumite de la vecinii mei de rand cand i’am sculat in picioare ca sa ajung la fotoliul meu. Le’am intors un zambet ignorant, ca si cum nu intelegeam de ce este ei revoltati, mi’am ocupat locul, langa batranica de la care luasem biletul (chiar nu ma gandisem la asta) si dupa ce am privit suficient omuletii care se bezmeticuiau printre scaune, m’am apucat sa cetesc. O carte trista a lui Eliade, cred ca este cartea lui despre simtirile existentialiste pe care le incearca mai orice june cu un neuron prea activ. Pe nume Intoarcerea din Paradis. Parca.

Eniuei. Vroiam sa spun despre doo chestii.

Una: ce chestie misto, sa mergi in dreapta pana cand ai chef sa faci stanga, si apoi la fel fara nimic planificat. O senzatie de libertate delicioasa.

Si a doua. N’am mai vazut un asemenea dirijor. Mi’am zis ca o sa ii caut numele si ceva detalii de identificare pentru postarea asta dar probabil mai incolo. Acum nu am chef. Dar. Tipul asta are o maniera de a dirija care te pune pe ganduri. Sau pe rasete (depinde de nivel). Tipul este la limita. Este cum spuneam aseara – cu un picior in groapa ridicolului. Insa daca faci pasul si ii acorzi credibilitate, la un moment dat te vrajeste. Nu poti fi de acord cu el in toate miscarile, insa ii intelegi trairea. Fiindca una din doua: ori cauta faima cu orice pret si se deda la spectacol, ori intr’adevar tipul isi traieste la o intensitate rara muzica. Si chiar au fost doua momente in care reusise: ma rapise. Momente in care s’a intamplat sa uit sa ascult muzica, in care gandurile s’au oprit, iar sunetele au devenit ganduri. Creierul meu nu mai macina ganduri - invartea sunete. Pentru asta nu imi pare rau ca jumatate din ea a fost... plicticoasa.

Insa imi pare rau ca la iesire am dat un telefon celei pe care o adusesem la concert. Si a iesit o seara groaznica: in mod tacit am fost acuzat ca as fi intrat la concert ca sa o urmaresc si sa o controlez sau ceva similar... in mod direct am fost acuzat doar ca sunt anormal... sau ceva similar.

M’a enervat atat de mult ca am fost banuit de asemenea tip de anormalitate si ca banuiala se afirma cu atata convingere incat am ramas fara replica, banguind “esti cu capu'”. Over and over, ca un patefon stricat, dar pe diferite tonalitati. Liviu ramane fara cuvinte, ei da, asta e o chestie de vazut! Pur si simplu nu mai reuseam sa gasesc nimic de zis in fata constatarii ca fata din fata mea trebuie sa aiba o imagine oribila despre mine daca este in stare sa ma creada capabil de asemenea actiuni. Si atunci ce cuvinte ar mai putea schimba ceva?

Adica accept. Nu sunt un tip comun. Chiar stiu ca am reactii ciudate si de neinteles pentru cei multi si nu mi le cenzurez pentru ca ele totusi au un rost si cu ele incerc sa provoc niste efecte... insa sa fiu banuit ca as face ceva atat de urat / bolnav / negru... scuzoaiele mele, dar nu ati nimerit’o.

ps. am uitat sa spun iar de scaunele de la sala palatului - imposibile mai tata! daca nu ma durea curu' ma dureau genunchii, ca am cautat la pozitii de'am albit.

News

In ultimile zile am gasit (de la sefu’) o noua preocupare:

Ah, ce’mi place cum arata.

Acu’, ma intreb, oare sefu mi’a dat un site de mind-building (derivatie din badibilding si timblinding) ca ma credea mai cu lacune?

Limba si realitatea

Ieri dimineata in statie in romana o tanti cam in varsta ne’a intrebat uluita “cum e posibil asa ceva?”

Se referea la anuntul de pe stalpul de langa noi: “ofer cunilingus” (cred ca preciza “pentru femei”).

Acum nu am fost prea sigur daca uluirea ei este 100% negativa.

Dar nu la limbile astea vroiam acum sa ma refer.

Ci la folosirea verbului a recunoaste, folosit in structuri gen “am recunoscut’o pe X”. Pipalsii folosesc verbul asta cu sensul de “a identifica”. Pe cand cuvantul exprima de fapt re-cunoastere, adica a cunoaste din nou. Ceea ce este tocmai pe dos. Fiindca. A cunoaste din nou pe cineva este o chestie pe care foarte putini oameni o fac. Si foarte rar. Presupune a ignora trecutul, amintirile si concluziile detinute deja despre respectiva persoana. Si a lua totul de la cap, tabula rasa. A identifica inseamna a lipi peste noua realitate vechile informatii pe care le aveam despre.

Si ar fi bine sa avem capacitatea de a ii recunoaste pe cei din jurul nostru. In felul asta i’am lasa sa se exprime, sa evolueze. Si nu i’am mai bloca in atitudini si actiuni care sa necesite conformarea cu vechea noastra imagine despre ei.

De luni

Am aflat ca nemernicii de nesimtiti de imbecili de la peugeot eurial otopeni mi’au schimbat discurile de frana ca sa faca ei burta mare... ‘tu’le ficatii si soarele si luna...

Inca nu ne’am louat salar’ pa luna asta ca sefa contabila nu a trimis neste date de facturare catre un cineva. Si lantu’ slabiciunilor... eu nu bani de la firma care imi toaca minim zece ore pe zi. Drept care am supravietuit cu banii facuti pe langa. Alte doo firmulite la care facem mentenanta IT (adica de regula numai patronii lor au probleme cu orice, angajatii abia aud de ei din an in pasti) si niste texte. Si astora de la firma mea cu soarele si luna.

In ultimile 4 zile am primit de la tagged cca 15 mailuri ca cineva a dat click pa mine. Soarele si Lona!

Daca te mananca in fund si n’ai probleme cu matreata, ia’ti un sampon de 350 de mii de la badishap (cred). Antimatreata. Samponul. Tu insa vei descoperi o noua grija: parul ti se ingrasa intr’un ritm demn de guinness book. Soarele si Luna! (I’au tinut cununa...)

La facultate ar trebui sa ma agit sa caut un profesor... (pentru o licenta...) – ceva filme science-fiction de proasta calitate. Nu stim unde, nu stim cand... stil inconfundabil snspa - facultate de (pseudo)comunicare. Soarele si Luna!

Dvd-romul de acasa s’a bulit. In stil fatal. LG-parca... dupa numa’ vreo 2-3 anisori de futilizare, model care la vremea aia era tare laudat. Numa’ Luna. Dar nu mai am sloturi sata pe placa de baza, iar dvd-roame pe pata... mai rar si ineficient de multi bani. Si Soarele acu’!

Si o ureche ma doare.

Si ne vom fuzionandu’ne cu o echipa in care accentu’ ie pus pe programare. Ori noi suntem invers. Canci limbaje. Dar ei vor veni de pe o pozitie de superioritate. Si noi din spate.

Astenii de toamna. Probabil. O lipsa de chef de... las’ ca ma duc acas si ma apuc de scris. Si am gasit un programel de sah fooarte dragut. Cred ca a trecut ziua lu’ tata si nu i’am zis ni’ca. Ba daca fac un calcul chiar cred ca ne’am certat in dimineata aia. Sau urmatoarea.

Undeva, ceva, e putred in danemarca. Ca de la cap se’mpute.

Zoro si gandacu’

Mai acu doo zile imi intra pe fereastra un insect. La limita de jos a sburatoarei, la limita de sus a gandacirii. N’am o placere prea mare in a ma intretine cu chestiile astea, asa ca l’am lasat pe zoro (ciosu’) sa se ocupe. Sa’l ia la cearta, sa’i spuna ca e ocupata deja camera, in fine, ce o vrea el sa’i comunice. Si s’a ocupat. Il priveste ganditor de atunci, de cate ori iese pe la suprafata. Cred ca m’am procopsit cu un filosof. In alta ordine de idei felinu’ asta al meu sare dupa meduze ca zanaticu’. Io nu vad meduze in camera mea, dar ele tre sa fie din moment ce asta sare dupa ele... ca un autentic don chihote’!

Desi daca ma uit mai bine la poza ma gandesc ca astia doi comunica telepatic...

Animalu’

Il cheama zoro. Dar el nu stie. Si nu se duce. Raspunde insa la ciosu’. Az’ noapte avea chef de joaca si isi infigea din cand in cand ghearele (uriase, de altfel) in spatele meu. Iar dimineata nu te prea lasa sa pleci. Ultima smecherie e sa ii pui de mancare cand vrei sa o tulesti. Daca e ceva care il face sa uite de nelinistea existentialista a lui chirchegard, sartre... ie mancarea!

Peugeot 107

Pentru cei care sunt tentati de un peugeot 107. Am facut azi revizia de 40. De mii. 16. Milioane.

Si daca punem doar revizia asta si evenimentul de acu’ 5-6 luni, la masinuta de 9 mii de euro, iata in 40 de mii inca o mie pentru reparatii. Si asta la primii 40!

Bine, poate e si vina mea. i’am lasat pe nesimtitii de la service peugeot otopeni sa schimbe tot ce credeau ei de cuviinta. La fiecare 10 mii alte placute de frana, alte filtre si ce mai ziceau ei ca ar fi cazul. Ca am zis ca vreau sa mearga brici masina. Si merge. Marche-arriere intra cu carait. Din prima ei zi de viata. Au incercat azi sa ma ia cu abureli despre covoras neconform. Mi’a sarit tandara si le’am zis sa termine cu tampeniile. Ca nu’s venit cu pluta. I s’a inmuiat vocea si a lasat capu’ in jos. Dar ambreajul meu merge la fel de prost. Urmatoarea masina nu va mai fi un peugeot. Pe cuvant! Si am senzatia ca in primul rand datorita service-ului peugeot otopeni... (cu toate ca tocmai aflasem ca dintre masinutele din categoria asta, a mea are motorul cel mai high-tech)

A! ca tot am trecut pe la service azi. De fiecare data aud cate ceva interesant. Acu’ era un nene cu un 407 care fusese si el la revizie ca un om constiincios si cand luase inapoi masina descoperise ca brusc nu mai megea pilotul automat. Inainte mergea. Le’ar trebui o bomba alora.

Combinatie fatala

Ce e mai nou ca ixpeu’? VISTA!

Ce e mai nou ca ofisu’? OFFICE 2007

Ce e mai tare si mai mare si mai nou in parcare antivirus? Kaspersky 2009

Astea trei le are el dieu del notre company pa cel mai slim si mai tare laptop de la lenovo.

Iar io sunt cel care are norocul de a functiona si ca it’st personal pentru regala’i persoana.

Se face update la office? Kaspersky blocheaza executabilu’ tata! Meri si fa vizita acasa sa vezi de ce si cum. Asta firesc dupa ce te’ai facut de cacao ca n’ai putut la telefon sa privesti in globu’ da cristal si sa spui care e problema si pe ce buton tre’ sa apese. Si nici in veci nu aflai asta daca nu te uitai din reflex la ce mai e prin procese. Si observi ca tu inchizi tampenia de office outlook (cel mai nefiabil client de meil cu care mi’am batut capul) dar de fapt el ramne activ ca proces! Si de aici incepe sa se faca lumina...

Se face update la vista? Se schimba accesul la internet (de la modem orange la retea uaierles d’acas’)? Na ca meilurile iar nu mai intra. Ramane la 5% forevar si tujur. Telnet pe srv de meil nu vrea. Pa internet nu vrea. Dar la vpn se conecteaza!!! Care tot prin internet se intampla mama ei! Si ruteru’ de mine’i setat – nu are specificatii aparte pentru clientul vpn. Inchid kaspersky. Si pornesc outlook din executabilu’ din matzele partitiei de sistem (nu din shortcut’ul de pe desktop care are o setare de a porni o instanta cu shmen). Nu mai stiu daca mere. Dar sigur internetu’ nu mere (decat vpn-ul, mama lui!). Si bifez din poignet o chestie in proprietatile lu’ internet explorer 7... Internetu’ mere. Si meilu’ mere. Ura. Dau sa plec. Ma razgandesc, dau restart. Internetu’ mere. Meilu’ nu. Again si de la capat encore une fois. Modific shmenu’ din setarea shortcut’ului, il mai gadil (sincer nu mai stiu ce am mai butonat) si mere din nou. Restart. Mere. Ma ridic urgent. Plec.

Si fac poiezii celor care isi iau cele mai noi chestii din it. Si celor care pun cele mai noi chestii pe piata doar cu teste de laborator, cu manusi albe si finute. De ajunge sa crape totul la cea mai mica adiere de vant. Nu va spun poieziile – e cu cuvinte obscene.

Intranetul

Ah, s’a dat in folosinta intranetul.

Adica acea chestie folosita in firmele mari pentru a asigura o anumita transparenta, comunicare... eniuei, locul unde te duci sa afli care sunt procedurile, care sunt formularele pentru diverse activitati: de la mersul la buda pana la mica deconectare cu un joc de strategie la biroul comod de la munca.

Firesc, am mai spus, sunt in romania. Intr’o firma romaneasca. Eminamente romaneasca. Si cum aici pe la noi traditia e mama existentei, orice infaptuire se supune regulei de fiintare de mai devreme (na ca nu mai stiu cu cine bateam apa in piua de curand despre fiintarea la platon si haidegher).

Adica. Avem nou instrument importat de afara – intranetul. Realizat in stil traditional – forma fara fond – anost, stufos si criptic incat iti doresti sa nu!

Am vrut sa aflu si io care imi sunt chestiile pe care tre sa le am la cunostinta. De la un regulament pana la o aia – ce sunt dator sa fac in varii situatii. Si am aflat ca un angajat pe care il antipatizez cu un angajament de 4 puncte (din 6 posibile) a luat cea mai mica nota la un test: 1,38 puncte (din 10 posibile). Si atat. Restul este de o stufosenie inutila. Atribut de inutilitate ce se extinde firesc si catre instrumentul in sine – intranetul.

Sau mai ie varianta a doua. Io sunt suficient de prost incat nu inteleg cum si unde si de ce.

Sefa proasta la HR

Iaca si o motivatia pentru care reactionez deseori de’a dreptu’ razboinic atunci cand vad decizii proaste venite de sus.

Pur si simplu sunt de parere ca atata timp cat acceptam ca parti din viata noastra sa fie controlate de prosti, ne anulam dreptul de a pretinde fericire.

In mod normal nu m'ar deranja sefa HR'ului. Insa cand se apuca sa ia decizii privind modalitatea in care ma duc la masa, si cand acele decizii sunt stupide, apai i'o trag si ei.

Si inapoi la femei

Iar ca eram la capitolul nedumeriri de ordin moral.

La tot pasul afli ca intra in firescul unei femei sa’si filtreze pretendentii si in functie de dotarea lor economicoasa. Si desi nu e anuntat ca fiind filtru cel mai important, totusi el functioneaza ca filtru de baza, prim.

Li se pare fireasca ideea ca in schimbul frumusetii, femeia este indreptatita sa primeasca porsche si piscina, fara sa aiba deloc senzatia ca aceasta idee este din aceeasi familie cu “femeia nu e capabila de nimic”, “unei femei ii ceri sa fie frumoasa si’atat”sau “femeia e o chestie pur decorativa”. Chiar nu le trece prin minte ca de fapt este vorba de cealalta fata a aceleiasi monede. Pe care se vand ad literam. Frumusete contra bani. Ar fi chiar amuzant daca nu ar fi trist.

Si ca veni vorba de tristete si relatii. O lume stupida. Care iti spune cand esti mic sa te straduiesti sa fii aparte, pentru ca sa reusesti (inclusiv in relatia de cuplu). Iar cand ajungi mare sa descoperi ca tocmai asta devine principala piedica. Ca esti aparte. Nope, nu vorbesc despre mine aici.

Bine, la modul serios vorbind, aceeasi lume a spus acelasi lucru si celor ‘j’de mii de manelisti din jurul nostru. Care insa s’au straduit, iata, cu succes, sa devina manelisti. Si apare banuiala ca daca cineva ajunge ‘aparte’, o face de fapt pentru ca are o chemare anume pentru chestia asta...

Mda, un om normal al vremurilor astea ar putea spune: “ce pacat de frumusetea ei, o strica inteligenta!” Mda, tristete maxima.

Am cunoscut deja cateva femei care au facut alegerea intre a trai conform frumusetii lor si a trai conform inteligentei lor...

Hai sa spun altfel: femeile care aleg un partener conform inteligentei lor sunt in majoritatea covarsitoare a cazurilor femeile carora frumusetea nu le permite sa isi aleaga un tip cu porsche si piscina. (dar si acestea sunt rare - daca nu are porsche, macar un apartament in centru civic si vacante la paris)

Probabil ca am muncit prea mult in ultimul timp...